CSJ. Decizia nr. 2603/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2603/2003
Dosar nr. 1013/2003
Şedinţa publică din 30 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 250 din 20 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Suceava a fost condamnat inculpatul C.A.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 74 lit. c) – art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 3451 din 12 noiembrie 2001 a Judecătoriei Bacău, precum şi suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 358 din 18 martie 2002 a Judecătoriei Paşcani, repunându-se în individualitate pedepsele aplicate.
Conform art. 36 alin. (2) C. pen., au fost contopite pedepsele de 6 luni, un an şi respectiv 6 luni închisoare, în pedeapsa rezultantă de un an închisoare, pedeapsă ce se va executa alături de pedeapsa aplicată prin sentinţa recurată, în final inculpatul urmând a executa 5 ani închisoare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive de la 2 iunie 2002 la zi.
Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnat şi inculpatul S.D.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99 alin. (3) şi art. 74 – art. 76 C. pen.
Totodată, cei doi inculpaţi au fost obligaţi în solidar (minorul şi cu părţile responsabile civilmente) să plătească părţii civile S.N.L. suma de 1.560.000 lei despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 30 mai 2002, inculpaţii au pătruns în chioşcul din apropierea Şcolii generale nr. 3 Suceava, cu intenţia de a fura.
Profitând că în apropiere nu erau alte persoane inculpatul S.D.A., după ce a fost servit cu o pungă de seminţe, a lovit-o pe vânzătoarea U.C.C. şi, întrucât aceasta a început să ţipe, a imobilizat-o, ţinând-o de gât, timp în care coinculpatul C.A.M. a sustras din sertarul tejghelei suma de 800.000 lei, o borsetă şi mai multe pachete cu ţigări, în valoare de 760.000 lei.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor-verbale întocmite de organele de urmărire penală, depoziţiilor martorilor D.M. şi S.I., probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, care au recunoscut fapta reţinută în sarcina lor.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 28 din 3 februarie 2003, a respins apelurile formulate de cei doi inculpaţi, apeluri ce au vizat încadrarea juridică a faptei şi individualizarea pedepselor.
Împotriva acestor hotărâri inculpatul C.A.M. a declarat recurs, reiterând motivele de apel şi anume că fapta comisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt, deoarece la sustragerea bunurilor nu s-a folosit violenţa, iar pedeapsa aplicată este prea severă.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen.
Imobilizarea vânzătoarei U.C.C. şi punerea ei în situaţia de a nu se putea apăra, prin folosirea forţei (aceasta prezentând două echimoze în regiunea frontală stânga şi o tumefacţie a buzei inferioare, leziuni care conform Certificatului medico-legal nr. 878 E din 31 mai 2002 au necesitat 1-2 zile îngrijiri medicale) reprezintă un act de violenţă, în sensul art. 211 C. pen., aşa încât dacă a fost săvârşită în scopul deposedării victimei de un bun (scop necontestat de inculpat în nici una din declaraţiile date) fapta comisă constituie infracţiunea de tâlhărie.
Pe de altă parte este de precizat că, din moment ce inculpaţii au urmărit să deposedeze victima de unele bunuri, chiar dacă numai unul din ei a aplicat loviturile, iar celălalt şi-a însuşit bunurile, fapta amândurora constituie infracţiunea consumată de tâlhărie, motiv pentru care primul motiv de recurs invocat de inculpatul C.A.M. este nefondat.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, în cauză au fost aplicabile corespunzător criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele ţinând seama atât de pericolul social concret al faptei comise, cât şi de persoana făptuitorului.
Pericolul social al faptei rezultă din modul în care a fost concepută fapta (după o prealabilă studiere a locului şi a momentului propice atacării victimei), precum şi din urmările acesteia.
Referitor la persoana inculpatului, din actele dosarului rezultă că acesta a mai suferit anterior mai multe condamnări, toate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, şi deşi a beneficiat de clemenţă, executarea pedepselor fiind suspendate condiţionat, nu a tras concluziile ce se impuneau, persistând în desfăşurarea unor acte antisociale, comiţând o nouă infracţiune, mai gravă, în condiţiile circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen.
Împrejurarea că inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii şi a cooperat cu organele de urmărire penală şi cu instanţa, a fost avută în vedere, motiv pentru care s-au reţinut în favoarea sa circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului au fost analizate de prima instanţă şi verificate de instanţa de apel, pedeapsa aplicată (sub limita inferioară a textului sancţionator) fiind bine dozată, motiv pentru care şi sub acest aspect recursul nu este fondat.
În raport de considerentele arătate, recursul declarat va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1lit. b) C. proc. pen., conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.M. împotriva deciziei penale nr. 28 din 3 februarie 3002 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 iunie 2002 până la 30 mai 2003.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2601/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2604/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
