CSJ. Decizia nr. 2605/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2605/2003
Dosar nr. 1050/2003
Şedinţa publică din 30 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 57 din 21 ianuarie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul S.G.I. la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), art. 21 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest şi s-a dedus prevenţia de la 11 octombrie 2002 la zi.
A obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 3.500.000 lei către partea civilă A.E.C.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarea stare de fapt:
În ziua de 11 septembrie 2002, partea vătămată se afla împreună cu prietenul său, martorul C.F.G., în faţa scării blocului, din strada Mărgelelor.
La un moment dat, de aceştia s-a apropiat numitul B.R., însoţit de un alt tânăr care, ulterior, s-a dovedit a fi inculpatul S.G.I., cerând telefonul mobil, însă fiind refuzat de partea vătămată, cei doi au plecat.
După aproximativ 2-3 minute, inculpatul însoţit de B.R. a revenit, primul reproşând părţii vătămate comportamentul avut faţă de sora sa, încercând totodată să-i ia telefonul mobil din buzunar.
Deoarece nu a reuşit, i-a pus mâna la gură şi a împins-o într-un gard de plasă.
În momentul imediat următor, B.R. i-a smuls părţii vătămate brăţara de aur de la mână, după care cei doi au părăsit locul incidentului.
Deşi inculpatul a negat în mod constant participarea sa la deposedarea părţii vătămate de brăţara din aur, susţinerea acestuia este contrazisă de ansamblul probator administrat în cauză, respectiv depoziţia părţii vătămate coroborată cu declaraţia martorului C.C., inculpatul, prin acţiunea sa de a imobiliza partea vătămată, facilitând numitului B.R. sustragerea brăţării.
În drept, fapta inculpatului astfel cum a fost reţinută şi descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., text de lege a cărei aplicare s-a făcut în cauză şi în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, conduita procesuală nesinceră, dar şi faptul că inculpatul este minor, aflat la primul conflict cu legea penală.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.500.000 lei contravaloarea brăţării de aur ce nu i-a fost restituită, sumă la care inculpatul a fost obligat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 97 din 24 februarie 2003, a respins apelul declarat de inculpat cu motivarea că la dozarea pedepsei au fost respectate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere pe lângă pericolul social al faptelor şi datele ce ţin de persoana inculpatului.
Declarând recurs, inculpatul a solicitat reducerea pedepselor.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că, instanţele întemeindu-se pe probele administrate au stabilit corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi au dat o încadrare juridică legală faptei săvârşite de acesta.
Cât priveşte pedeapsa aplicată, se constată că aceasta a fost corect individualizată, în raport atât cu pericolul social deosebit al infracţiunii săvârşite, astfel cum rezultă din conţinutul ei concret şi din împrejurările în care a fost comisă, cât şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, însă cu o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
În consecinţă, întrucât motivul de recurs invocat nu este fondat, iar alte cauze de casare, ce ar putea fi ridicate din oficiu, nu se constată, recursul urmează a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G.I. împotriva deciziei penale nr. 97 din 24 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 11 octombrie 2002, până la 30 mai 2003.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2604/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2606/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
