CSJ. Decizia nr. 2643/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2643/2003
Dosar nr. 4368/2002
Şedinţa publică din 3 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa penală nr. 366 din 5 decembrie 2001 a condamnat pe inculpaţii:
1 M.G. la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.;
2 N.C. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.;
Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., a interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 din acelaşi cod.
A admis acţiunea părţii civile F.C. şi a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor să-i plătească acesteia suma de 5.000.000 lei, cu titlu de daune morale.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, să plătească părţilor civile: Spitalul Clinic Sf. Spiridon Iaşi, suma de 4.997.695 lei, Serviciului de Ambulanţă Vaslui, suma de 2.147.000 lei şi Spitalului Judeţean Vaslui, suma de 273.000 lei, toate cu titlu de cheltuieli spitalizare plus dobânzile legale calculate de la data producerii cheltuielilor şi până la achitarea debitelor.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care au fost incluse şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, următoarele:
În ziua de 1 septembrie 2000, partea vătămată F.C. a mers să lucreze la tăiat coceni la martorul B.I. în punctul numit „Curături”, tarla situată în apropierea satului Buda, comuna Oseşti, judeţul Vaslui. În jurul orei 13,oo, B.I. a plecat cu căruţa acasă şi a dus un transport de porumb. S-a întâlnit cu inculpatul M.G. şi din discuţiile purate acesta a înţeles unde lucrează martorul şi că acolo se află şi partea vătămată.
După ce s-a despărţit de martor, inculpatul M.G. a mers la coinculpatul N.C., i-a povestit unde se află partea vătămată şi că situaţia le permite să se răzbune asupra acesteia. Pe fondul stării conflictuale existente şi între N.C. şi partea vătămată, acesta a fost de acord cu propunerea celuilalt inculpat şi amândoi au plecat prin pădurea „Negrea” spre locul unde se afla partea vătămată. Din pădure cei doi inculpaţi s-au înarmat cu câte o bâtă din lemn de carpen. De la marginea pădurii au văzut partea vătămată care lucra la tăiat porumb folosind o secure. N.C. a rămas în marginea pădurii, iar M.G. s-a îndreptat spre partea vătămată. Aceasta când l-a observat pe inculpat a luat-o la fugă fiind urmărită de M.G. care a ajuns-o şi a lovit-o doborând-o la pământ.
Inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu bâta peste tot corpul, timp în care a ajuns şi coinculpatul N.C., care a lovit şi el partea vătămată cu bâta de mai multe ori, peste tot corpul. Deşi, martorul P.D. care se afla în apropiere a strigat la inculpaţi să înceteze agresiunea, aceştia au continuat să lovească partea vătămată, peste tot corpul, inculpaţii au abandonat-o şi au fugit spre pădure.
Martorele B.M. şi B.C. au acordat primul ajutor părţii vătămate care a fost transportată cu o căruţă la dispensarul Oseşti şi apoi cu salvarea la Spitalul Vaslu.
Din raportul de constatare medico-legală, întocmit în cauză, rezultă că partea vătămată F.C. a prezentat multiple leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri active, care au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii, criticând-o pentru netemeinicia pedepselor aplicate şi au solicitat reducerea lor.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 273 din 26 septembrie 2002, a respins apelurile, ca nefondate, cu motivarea că „Faţă de modul de săvârşire a faptei, de multitudinea şi gravitatea leziunilor cauzate părţii vătămate şi de poziţia procesuală a inculpaţilor, pedepsele aplicate au fost bine dozate atât ca durată, cât şi ca modalitate de executare”.
Nemulţumiţi de hotărârea instanţei de apel, în termenul legal, inculpaţii au declarat recurs; inculpatul M.G. criticând-o pentru greşita reţinere a situaţiei de fapt şi a solicitat aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanţa atenuantă a provocării, precum şi a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 din acelaşi cod, cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate sub limita minimă prevăzută de textul de lege încrimiator, iar inculpatul N.C. a criticat-o pentru greşita individualizare a pedepsei aplicate, solicitând reducerea ei, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante, conform art. 71 şi art. 76 C. pen.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut în mod corect situaţia de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, cărora le-au dat o interpretare corectă, încadrând faptele comise de inculpaţi în textele de lege corespunzătoare, pentru care le-au aplicat pedepse just individualizate, cu respectarea prevederilor art. 72 şi art. 52 C. pen.
I. În ce privesc criticile formulate de inculpatul M.G. sunt de arătat următoarele:
1. Susţinerea inculpatului în sensul că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale şi netemeinice, deoarece nu reflectă în totalitate situaţia de fapt ce rezultă din probele administrate, nereţinându-se starea de provocare, cu toate că a fost atacat cu securea de partea vătămată, este neîntemeiată.
Astfel, s-a reţinut că în ziua de 1 septembrie 2000, după o înţelegere prealabilă, inculpaţii M.G. şi N.C., pe fondul unui conflict mai vechi cu partea vătămată, s-au înarmat cu bâte şi s-au deplasat la locul numit „Curătură” pe o tarla de pe raza comunei Oseşti, judeţul Vaslui, aplicând acesteia mai multe lovituri cu bâtele pe tot corpul, cauzându-i leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale de 45-50 zile, şi care i-au pus viaţa în primejdie, în acest sens, fiind elocvente declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor B.M., B.C. şi P.D., care au văzut că inculpaţii alergau după partea vătămată şi când au ajuns-o au lovit-o cu bâtele, declaraţii care se coroborează şi cu cele ale inculpaţilor, care la urmărirea penală au recunoscut faptele, aşa cum au fost descrise mai sus (În acest sens a se vedea declaraţiile celor doi inculpaţi; declaraţiile martorilor: B.C.; B.M.; P.D. şi B.I.).
Este adevărat că, ulterior, şi anume în cursul cercetării judecătoreşri inculpaţii au prezentat o altă variantă, în sensul că ar fi plecat în satul Buda pentru a rezolva unele probleme şi trecând pe lângă tarlaua unde lucra partea vătămată l-a atacat cu securea pe M.G., ceea ce a determinat reacţia lor, însă aceste susţineri, în mod corect au fost înlăturate de instanţele de fond şi de apel, câtă vreme această apărare a fost făcută pentru prima dată în această fază procesuală, ceea ce dovedeşte că nu este reală, cu atât mai mult cu cât susţinerile lor sunt contrazise de declaraţiile martorilor oculari B.M., P.D. şi B.C., aceasta din urmă precizând, că partea vătămată, când i-a văzut pe inculpaţi a luat-o la fugă în direcţia apusă celei din care veneau aceştia; ceea ce exclude o provocare din partea ei faţă de inculpatul M.G. şi prin urmare, nu se justifică reţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanţa atenuantă a provocării, cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate.
2. Nefondat este şi motivul de casare prin care se solicită reţinerea în favoarea inculpatului M.G. a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen., constând în faptul că a avut o bună conduită anterior comiterii faptei şi are o familie bine întemeiată, astfel încât, pedeapsa să fie coborâtă sub limita minimă a textului de lege încriminator.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama, între altele de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Analizând această critică în raport cu prevederile textului de lege citat, se constată că nu se poate reţine că pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată recurentului inculpat M.G. este severă, având în vedere împrejurarea că acesta a pus la cale comiterea faptei, s-a înţeles cu coinculpatul N.C. să se răzbune pe partea vătămată, au stabilit cum vor proceda, s-au înarmat cu bâte şi au lovit partea vătămată de mai multe ori, în zone vitale ale corpului, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, aspecte care imprimă faptei un pericol social ridicat, la care se adaugă faptul că, pe parcursul procesului penal, inculpatul M.G. a adoptat o atitudine oscilantă, încercând în acest fel să zădărnicească aflarea adevărului şi nu în ultimul rând, faptul că acesta are antecedente penale, împrejurări care impun în mod necesar aplicarea unui tratament sancţionator sever, în vederea realizării prevederilor art. 52 C. pen.
De altfel, pedeapsa aplicată în cuantumul arătat, cu numai un an şi 6 luni peste limita minimă prevăzută de textul de lege încriminator nu poate fi considerată ca fiind severă, având în vedere faptul că maximul de pedeapsă prevăzut pentru infracţiunea comisă este de până la 10 ani închisoare.
II. Cu privire la motivul de casare invocat de inculpatul N.C., care a criticat Decizia instanţei de apel pentru acelaşi motiv invocat şi la judecata în apel şi anume, severitatea pedepsei aplicate şi întrucât acest motiv de casare este identic cu cel de-al 2 lea motiv invocat şi de recurentul inculpat M.G., care a fost analizat pe larg la pct. I. 2, pentru aceleaşi considerente urmează a se constata că reluarea lor nu se mai impune. De precizat că datorită pericolului social al faptelor comise nu se pot reţine circumstanţe atenuante, iar datele favorabile inculpatului (faptul că este tânăr, are un copil minor, nu are antecedente penale) se regăsesc în cuantumul pedepsei orientat către limita minimă a textului de lege încriminator.
III. Aşa cum s-a arătat, recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate însă, pentru un alt motiv decât cele invocate de ei şi anume, sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei, cu privire la data de la care urmează să fie plătite dobânzile legale către părţile civile, unităţile spitaliceşti.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (3) C. proc. pen., repararea pagubei produsă prin infracţiune se face conform dispoziţiilor legii civile.
Pe de altă parte, conform art. 446 C. proc. pen., dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile se execută potrivit legii civile.
În raport cu dispoziţiile legale enunţate şi cu cele ale art. 14 C. proc. pen. şi ale art. 998 C. civ., despăgubirile datorate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni trebuie să cuprindă atât pierderea suferită de partea vătămată cât şi beneficiul nerealizat.
Totodată, instanţa de judecată va obliga pe inculpat şi la plata dobânzii legale aferente de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la plata integrală a despăgubirilor, deoarece din momentul în care instanţa a stablit în mod definitiv daunele, acestea s-au transformat într-o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, deci într-o obligaţie care, având ca obiect restituirea unei sume de bani, produce conform art. 1088 C. civ., dobânzi legale până la completa ei achitare.
În cauză, contrar dispoziţiilor legale mai sus indicate, tribunalul a stabilit obligaţia solidară a inculpaţilor de a achita în favoarea părţilor civile, unităţile spitaliceşti, dobânzile legale aferente cheltuielilor de spitalizare acordate, dobânzi care însă se calculează de la data producerii cheltuielilor, în loc, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În aceste condiţii se impune casarea atât a deciziei atacate, cât şi a sentinţei pronunţate de instanţa de fond numai sub acest aspect şi anume, cu privire la data de la care urmează să fie plătite dobânzile legale către părţile civile unităţile spitaliceşti şi în consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpaţii M.G. şi N.C. şi va dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii M.G. şi N.C. împotriva deciziei penale nr. 273 din 26 septembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 366 din 5 decembrie 2001 a Tribunalului Vaslui numai cu privire la data de la care urmează să fie plătite dobânzile legale către părţile civile, unităţile spitaliceşti.
Stabileşte obligaţia inculpaţilor la plata dobânzilor legale către părţile civile Spitalul Sf. Spiridon Judeţean Iaşi, Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Vaslui şi Spitalul Judeţean Vaslui, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Onorariul în sumă de 300.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul N.C., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2642/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 265/2003. Penal → |
|---|
