CSJ. Decizia nr. 2642/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2642/2003
Dosar nr. 1797/2003
Şedinţa publică din 3 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 617 din 6 decembrie 2002, Tribunalul Constanţa a condamnat, între alţii, pe inculpatul C.C. la:
- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 13 mai 2002, la zi.
Prin aceeaşi hotărâre, în temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 988 şi art. 1003 C. civ., inculpatul C.C. a fost obligat să plătească în solidar cu inculpatul D.A. (condamnat în cauză) suma de 4.800.000 lei către partea civilă M.G., cu titlu de despăgubiri civile.
Diferit, inculpatul C.C. a fost obligat să plătească statului suma de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei cuvenită apărătorului desemnat pentru apărarea din oficiu urmează a se avansa, în favoarea Baroului Constanţa, din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 12 mai 2002, în jurul orei 8, 00, partea vătămată M.G., folosind o şaretă trasă de un cal, s-a deplasat de la domiciliul său din satul Abrud în comuna Adamclisi pentru a angaja un lucrător agricol, posesor de tractor, scop în care avea asupra sa suma de 5.000.000 lei.
Pe parcurs, a intrat într-un bar unde se aflau inculpatul C.C., împreună cu numiţii C.V. şi M.V., aceştia având posibilitatea de a constata că partea vătămată, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, avea asupra sa o importantă sumă de bani.
Inculpatul C.C. şi numitul M.V. au plecat din bar la orele 14,00, cu căruţa acestuia din urmă, cei doi deplasându-se pe un teren de fotbal aflat în apropierea Mausoleului din Adamclisi.
La un moment dat, inculpatul C.C. a oprit atelajul în apropierea unui pod, situat pe drumul comunal Adamclisi – Abrud, a coborât, s-a dezbrăcat până la brâu şi s-a descălţat spunându-i însoţitorului său că „îl face” pe M.G. care se apropia din spate cu şareta.
În continuare, inculpatul s-a deplasat pe izlazul comunal, unde coinculpatul D.A. se afla cu vacile ce-i erau încredinţate spre supraveghere, căruia i-a făcut cunoscută intenţia sa de a deposeda pe partea vătămată de banii pe care îi avea asupra sa.
În timp ce inculpatul D.A. asigura paza, inculpatul C.C. s-a apropiat de şaretă, venind din spate şi, profitând de înălţimea scăzută a acesteia, l-a prins cu o mână pe M.G., după care i-a aplicat lovituri cu pumnul şi i-a sustras dintr-un buzunar al pantalonilor, suma de 4.800.000 lei.
Imediat, după comiterea faptei, inculpatul C.C. s-a ascuns în spatele unui arbore aflat pe marginea drumului, iar inculpatul D.A. observând că dinspre comuna Adamclisi se apropie o căruţă în care se aflau trei persoane, l-a atenţionat pe acesta, după care au fugit împreună.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.C., pe care a criticat-o cu privire la greşita sa condamnare, întrucât nu este autorul faptei imputate, solicitând achitarea sa în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 103/ P din 26 martie 2003, a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.C., cu motivarea că din probele de la dosar rezultă că acesta este persoana care a atacat şi deposedat de bani pe partea vătămată, acesta fiind recunoscut de către partea vătămată care, mai apoi, însoţit fiind de martorul B.G. l-au urmărit şi imobilizat.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul C.C. pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greşita sa condamnare, întrucât în cauză nu au fost administrate suficiente probe care să dovedească vinovăţia sa, iar cu ocazia judecăţii nu i-au fost admise probe în apărare, solicitând casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, iar în subsidiar reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă.
Recursul declarat de inculpatul C.C. este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt bazată pe materialul probator administrat în cauză, din care rezultă că inculpatul recurent este autorul faptei.
Este adevărat că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, însă această nerecunoaştere fără a avea la bază dovezi care să contrazică învinuirea ce i s-a adus, nu este de natură a duce la concluzia că nu este autorul faptei câtă vreme în sensul acuzaţiei adusă există dovezi convingătoare.
Verificând actele de la dosar, se constată că pe întreg parcursul procesului penal inculpatului i-au fost respectate drepturile procesuale inclusiv dreptul de a se apăra, dându-i-se posibilitatea să propună şi să administreze probe în sensul celor susţinute.
Faptul că instanţa de judecată nu a primit apărările pe care acesta şi le-a făcut, înlăturându-le ca nefiind conforme cu adevărul, nu înseamnă că i-a fost încălcat dreptul la apărare, cum fără temei s-a susţinut.
Prin urmare, neexistând nici o dovadă că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare ori că probele de la dosar sunt neconcludente în ce priveşte vinovăţia sa, urmează a se constata că motivul de recurs prin care solicită casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare pe acest temei este nefondat.
În ce priveşte cea de a doua critică formulată în subsidiar, şi anume reducerea pedepsei, se constată că este de asemenea, nefondat.
Pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului, situată la limita minimă a textului de lege încriminator, în condiţiile în care acesta nu a recunoscut fapta, şi are calitatea de recidivist nu poate fi apreciată ca fiind severă, iar executarea ei în aceste limite se impune ca necesară realizării prevederilor art. 52 C. pen., deoarece la dozarea pedepsei se constată că s-a dat eficienţă cuvenit atât aspectelor legate de fapta şi pericolul social al acesteia, cât şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, fiind respectate prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pentru considerentele arătate, având în vedere prevederile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., în sensul că verificând din oficiu Decizia atacată nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul C.C. este nefondat, şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 103 din 26 martie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 13 mai 2002, la 3 iunie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2641/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2643/2003. Penal → |
|---|
