CSJ. Decizia nr. 2662/2003. Penal. Conflict de comptenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2662/2003

Dosar nr. 1758/2003

Şedinţa publică din 3 iunie 2003

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 20 din 21 ianuarie 2003, Tribunalul Militar Bucureşti, în baza art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 şi al art. 42 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul I.I. din cadrul Inspectoratului judeţean de Poliţie Călăraşi, Postul de poliţie Vasilaţi, fost subofiţer cu gradul de plutonier, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: port nelegal de decoraţii sau semne distinctive, prevăzută de art. 241 alin. (2); abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246; fals intelectual, prevăzută de art. 289 şi uz de fals, prevăzută de art. 291, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în favoarea Tribunalului Călăraşi.

Dispunând astfel, instanţa a constatat că potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 şi art. 42 C. proc. pen., competenţa de a judeca în fond infracţiunile săvârşite de poliţişti, revin tribunalelor, în cazul agenţilor de poliţie.

La rândul său, Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa penală nr. 36 din 2 aprilie 2003, a admis excepţia lipsei competenţei materiale a tribunalului şi potrivit art. 40 alin. (1) C. proc. pen. şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei Tribunalului Militar Bucureşti, apreciind că, faptele cercetate s-au comis în primul trimestru al anului 2000, iar conform art. 40 alin. (1), când competenţa este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă a judeca, chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii nu mai are acea calitate.

Constatând ivit un conflict negativ de competenţă, în baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen., Tribunalul Călăraşi a înaintat dosarul Curţii Supreme de Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Asupra conflictului negativ de competenţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie constată că prin Legea nr. 360/2002 (intrată în vigoare la 24 august 2002) privind statutul poliţistului, s-au instituit reguli speciale privind răspunderea juridică a poliţistului, devenit potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 1 din aceeaşi lege, funcţionar public civil, cu statut special.

În acest sens, conform art. 64 alin. (2) din lege, infracţiunile săvârşite de poliţist înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, sunt de competenţa instanţelor civile, după distincţiile prevăzute de acest text, situaţie în care cauzele în curs de urmărire penală şi de judecată trebuie preluate, începând cu data intrării în vigoare a legii, 24 august 2002, de organele de urmărire penală şi de instanţele civile competente potrivit legii speciale.

Această concluzie rezultă din prevederile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, după care, la data intrării în vigoare a legii „orice dispoziţii contrare se abrogă”, având în vedere desigur şi normele contrare cuprinse în Codul de procedură penală.

Normele de procedură fiind de strictă interpretare şi de imediată aplicare şi cum Legea nr. 360/2002 nu a instituit norme tranzitorii, urmează că ea se aplică integral de la data intrării în vigoare, invocarea prevederilor art. 40 C. proc. pen., negăsindu-şi suportul în datele speţei, întrucât ele presupun exclusiv pierderea calităţii avute la data săvârşirii infracţiunii, în condiţiile aceleiaşi reglementări juridice, or, în cauză, a intervenit o modificare majoră de reglementare juridică în materia competenţei (în raport cu care dispoziţiile art. 40 nu mai sunt incidente).

În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 43 alin. (1), coroborat cu art. 29 pct. 5 lit. a) C. proc. pen., va stabili că instanţa competentă să soluţioneze cauza privind pe inculpatul I.I., este Tribunalul Călăraşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte că instanţa competentă să soluţioneze cauza privind pe inculpatul I.I., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de port nelegal de decoraţii sau semne distinctive, prevăzută de art. 241 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este Tribunalul Călăraşi.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2662/2003. Penal. Conflict de comptenţă. Stabilirea competenţei