CSJ. Decizia nr. 2700/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2700/2003
Dosar nr. 1220/2003
Şedinţa publică din 5 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1225 din 13 decembrie 2002, pronunţată în dosarul nr. 4373/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului S.F., zis „F.” la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus prevenţia inculpatului de la 23 iulie 2002 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest.
S-a constatat că partea vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind integral acoperit.
În baza art. 116 C. pen., s-a interzis inculpatului de a se afla în municipiul Bucureşti pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut că, în noaptea de 12 mai 2002, inculpatul S.F. împreună cu N.I., au urmărit partea vătămată B.I. şi când au ajuns lângă aceasta i-au solicitat banii ce-i avea asupra sa. La refuzul părţii vătămate N.I. a lovit partea vătămată cu pumnul în faţă, aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut, iar inculpatul S.F. a controlat-o în buzunare sustrăgându-i un pachet de ţigări, o brichetă şi suma de 137.000 lei, după care au părăsit locul incidentului.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, în sensul reducerii pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat constatând că prima instanţă a individualizat corect pedeapsa aplicată, în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât, pedeapsa de 7 ani închisoare este de natură a asigura scopul pedepsei aşa cum a fost definit de dispoziţiile art. 52 C. pen., neimpunându-se modificarea sa.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat, care a reiterat, în esenţă, critica invocată în apel, respectiv greşita individualizare a pedepsei aplicate, solicitând reducerea acesteia.
Critica nu este întemeiată.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanţa de fond a ţinut seama de toate criteriile impuse de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise determinat de împrejurările şi modalitatea în care s-a consumat infracţiunea, limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor în textul incriminator, circumstanţele personale ale inculpatului care anterior săvârşirii faptei deduse judecăţii a mai comis fapte de aceeaşi natură fiind un infractor de obicei care a dat dovadă de perseverenţă infracţională.
Ca atare, instanţa de apel a procedat corect respingând apelul inculpatului împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă, iar pentru considerentele arătate şi recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, astfel că va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Curtea reţine că pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie poate asigura satisfacerea scopului preventiv şi coercitiv al pedepsei, aşa cum a fost el stabilit de art. 52 C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), urmează a se deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive începând cu 23 iulie 2002, la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 84 din 21 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 23 iulie 2002, la 5 iunie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2699/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2701/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
