CSJ. Decizia nr. 2699/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2699/2003
Dosar nr. 2654/2002
Şedinţa publică din 19 iunie 2003
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 6 din 17 ianuarie 2002 a Tribunalului Bacău, pronunţată în dosarul acelei instanţe nr. 9079/2001 s-a dispus condamnarea inculpatului B.I. la 18 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3), coroborat cu art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în conformitate cu dispoziţiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), i s-a computat detenţia de la 4 ianuarie 2001, la zi.
I-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. şi luându-se act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut în fapt, următoarele:
În perioada ianuarie 2000 - decembrie 2000, inculpatul în mod repetat, la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin constrângere a întreţinut relaţii sexuale cu minora H.R.V., nepoata sa în vârstă de 12 ani.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel procurorul care a susţinut că au fost nesocotite drepturile minorei H.R.V., în sensul că nu i s-a desemnat un curator pentru a se constitui parte civilă şi inculpatul care a invocat lipsa de vinovăţie.
Prin Decizia penală nr. 169/2002, Curtea de Apel Bacău a admis apelul procurorului şi a casat sentinţa penală nr. 6 din 17 ianuarie 2002 a Tribunalului Bacău, dispunând obligarea inculpatului să achite minorei, suma de 20 milioane lei daune morale. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale sus-menţionată inculpatul a declarat recurs reiterând5 motivele formulate în cererea introductivă.
Recursul declarat este nefondat.
Din analiza coroborată a materialului probator administrat atât în faza urmăririi penale, cât şi în cea a cercetării judecătoreşti rezultă că instanţa de apel în mod corect şi argumentat a stabilit şi reţinut situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Se constată că s-a dat eficienţă prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, instanţa reţinând elementele comune şi înlăturând aspectele contradictorii, stabilind că fapta inculpatului întruneşte atât subiectiv, cât şi obiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de viol şi incest.
A rezultat indubitabil vinovăţia inculpatului acesta având reprezentarea şi urmările faptelor săvârşite, urmărind şi acceptând producerea rezultatelor, aspecte evidenţiate de circumstanţele reale de săvârşire şi cele ulterioare ale acesteia.
Susţinerile invocate de inculpat, că nu se consideră vinovat, acuzând minora că a avut o conduită imorală, au fost corect înlăturate. Declaraţiile minorei date în faţa organului de poliţie coroborate cu raportul de expertiză medico-legală şi cele ale martorilor audiaţi, au confirmat că activitatea desfăşurată de inculpat era de notorietate publică (oamenii neintervenind datorită comportamentului extrem de violent al inculpatului), fiind totodată surprins de P.M. şi P.D. în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu partea vătămată.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate instanţele au făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei comise, agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei (asupra unui minor în vârstă de 12 ani) şi de circumstanţele personale ale inculpatului, condamnat anterior tot pentru săvârşirea infracţiunii de viol, partea vătămată fiind fiica sa adoptivă.
Pedeapsa de 18 ani închisoare, corespunde unei individualizări proporţionale, fiind de natură prin durata ei să asigure finalitatea preventivă şi cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea ei.
În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat.
Se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive începând cu data de 4 ianuarie 2001, la zi.
Recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 169 din 23 mai 2002 a Curţii de Apel Bacău, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 4 ianuarie 2001, la 5 iunie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2689/2003. Penal. Amânare executare pedeapsă.... | CSJ. Decizia nr. 2700/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
