CSJ. Decizia nr. 2858/2003. Penal. Art.20 rap.la art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2858/2003
Dosar nr. 5485/2002
Şedinţa publică din 13 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 268 din 28 iunie 2002, pronunţată de Tribunalul Brăila, a fost condamnat inculpatul O.I. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi f), cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. d) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Totodată, s-a luat act că părţile vătămate G.G., G.A. şi G.I. nu s-au constituit părţi civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 19 februarie 2002, în jurul orelor 24,00, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a luat hotărârea să pătrundă în curtea locuinţei părţii vătămate G.G., pentru a sustrage o oaie. În realizarea intenţiei sale a escaladat gardul şi pătrunzând în ţarcul oilor a sustras o oaie. Zgomotele produse au fost sesizate de vecina părţii vătămate G.A., pe care inculpatul a împins-o, context în care aceasta a fugit în casă şi l-a avertizat pe fiul său, G.I., despre cele întâmplate. Împreună cei doi au revenit în apropierea locului în care se afla inculpatul, a strigat la el, însă acesta, tot cu intenţia de a-i îndepărta şi a nu fi recunoscut, a început să arunce cu bolovani spre ei, după care a sărit un gard şi a fugit.
Datorită stării de ebrietate, la un moment dat, inculpatul a căzut într-un şanţ, fiind astfel recunoscut de G.I. plecat în urmărirea făptuitorului.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii părţii vătămate, proceselor-verbale încheiate de organele de urmărire penală, depoziţiilor martorilor I.G. şi C.T., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului, care a recunoscut infracţiunea reţinută în sarcina sa.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 506 din 25 septembrie 2002, a respins apelul formulat de inculpat, apel prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, reiterând motivul de apel, învederând că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu prevederile art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea gradului de pericol social, se precizează în aliniatul următor al aceluiaşi text, se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
În speţă, nu era cazul a se face aplicarea art. 181 C. pen., din examinarea actelor aflate în dosar, rezultând că fapta săvârşită de inculpat prezintă pericolul social al unei infracţiuni. Astfel, prejudiciul, reprezentând valoarea bunului sustras (2.000.000 lei), nu poate fi considerat modic pentru a se reţine, că prin fapta comisă s-a dus o atingere minimă patrimoniului persoanei vătămate.
Referitor la mijloacele de săvârşire a faptei, este de reţinut că inculpatul, după ce a fost surprins de G.A., a îmbrâncit-o şi a continuat activitatea şi după ce la locul faptei a apărut G.I., asupra ambilor acesta aruncând cu bolovani, pentru a-şi asigura scăparea, ceea ce depăşeşte sfera unei act „teribilist” aşa cum a caracterizat inculpatul fapta comisă.
Prin urmare, elementele mai sus-menţionate indică un vădit pericol social al faptei şi făptuitorului, ceea ce impune concluzia că fapta comisă constituie infracţiune ce trebuie sancţionată conform legii penale.
În raport de considerentele arătate recursul declarat de inculpat nu este fondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.I., împotriva deciziei penale nr. 506 din 25 septembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2857/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 2859/2003. Penal. Art.239 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
