CSJ. Decizia nr. 2872/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2872/2003
Dosar nr. 197/200
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa penală nr. 87 din 11 iulie 2002, a respins cererea formulată de inculpatul B.V., prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) din acelaşi cod.
În baza art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.V. la 16 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, prevenţia acestuia de la 21 martie 2002, la zi.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 67 lit. b) C. pen.
A admis în parte cererea de despăgubiri formulată de partea civilă D.T. şi a obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 20.000.000 lei daune morale şi 25.000.000 lei daune materiale (cheltuieli de înmormântare, obiceiuri ulterioare şi cheltuieli de spitalizare).
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială în folosul statului a toporiştii sau contravaloarea acesteia, 200.000 lei.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 4.000.000 lei şi la plata sumei de 2.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către partea civilă D.T.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În seara zilei de 24 februarie 2002, inculpatul B.V., pe fondul unui conflict spontan şi într-un loc public, i-a aplicat victimei D.D. mai multe lovituri în cap cu toporişca, cauzându-i leziuni grave, care i-au provocat decesul.
Raportul de constatare medico-legală nr. A3/399/2002 a Institutului de Medicină Legală Bucureşti M.M., atestă că victima D.D. a fost internată în Spitalul Clinic de Urgenţă în perioada 24 februarie 2002 – 8 martie 2002, cu diagnosticul: „Agresiune. Traumatism cranio-cerebral minor la nivel 2. Plagă contuză suprasprâncenoasă stânga”.
A mai reţinut prima instanţă că, inculpatul pe tot parcursul procesului penal a avut o atitudine nesinceră, încercând să dea o altă nuanţă juridică faptei, declarând că a ieşit din curtea socrilor săi, a mers la locuinţa victimei, pe care a chemat-o la poartă cu intenţia de a purta cu aceasta o discuţie paşnică, pe marginea conflictului avut cu socrul său, victima fiind cea care a provocat scandalul prinzându-l pe inculpat de gulerul hainei şi chemându-şi fiul, pe numitul D.T.
Inculpatul a mai declarat că a fost lovit cu furca de D.T. şi urmare acestei „provocări” a fugit acasă la socrii, a luat un arac şi a ieşit din nou la stradă, moment în care a fost lovit din nou cu furca, iar după aceea a aplicat o singură lovitură cu aracul neputând să precizeze pe cine a lovit, victima sau fiul acesteia D.T.
Această apărare a inculpatului a fost înlăturată de prima instanţă ca fiind o apărare de circumstanţă, infirmată de întregul material probator administrat în cauză.
Astfel, cererea inculpatului, formulată prin apărătorul său, de schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat, în lovituri cauzatoare de moarte, cu reţinerea circumstanţei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., invocându-se în sprijinul acestei cereri şi concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică nr. 147/21/2002 al Institutului de criminalistică, potrivit căruia „pe toporişca predată de inculpat s-a pus în evidenţă sânge de pasăre şi nu uman”, a fost înlăturată de prima instanţă, care a reţinut cu privire la starea de provocare din partea fiului victimei, că acesta a sosit la locul faptei după consumarea acesteia, alarmat de zgomotele produse prin loviturile aplicate victimei, de către inculpat şi deci, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 73 C. pen., iar cu privire la fapta comisă de inculpat a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat şi nu ale celei de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, întrucât, din complexul împrejurărilor şi din modul de săvârşire a faptei este conturată indubitabil intenţia inculpatului de a ucide, chiar sub forma intenţiei indirecte, în sensul că acesta a prevăzut că fapta sa va produce moartea victimei, deşi poate, nu a urmărit-o, dar a acceptat în mod conştient acest rezultat.
Cu privire la faptul că pe toporişcă s-au evidenţiat urme de sânge de pasăre şi nu uman, prima instanţă a reţinut că se explică prin faptul că aceasta a fost ridicată după patru zile de la comiterea faptei, timp în care inculpatul, liber fiind, putea să o cureţe sau să o folosească la alte activităţi gospodăreşti.
Împotriva acestei sentinţe penale, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, inculpatul B.V. şi partea civilă D.T.
În apelul Parchetului s-a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, invocându-se gradul ridicat de pericol social al faptei comise.
În apelul inculpatului s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare, în raport cu circumstanţele sale personale.
În apelul părţii civile s-a solicitat majorarea daunelor materiale la care a fost obligat inculpatul, fără însă a motiva sau a propune probe în acest sens.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 800/ A din 5 decembrie 2002 a respins apelurile, ca nefondate, cu motivarea că, la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), inclusiv gradul de pericol social al faptei comise, astfel că, pedeapsa aplicată este, atât prin cuantumul ei, cât şi prin modalitatea de executare, de natură a realiza scopul acesteia, potrivit art. 52 C. pen., iar solicitarea părţii civile de majorare a despăgubirilor civile, la care a fost obligat inculpatul s-a apreciat ca neîntemeiată, întrucât prima instanţă a stabilit cuantumul acestora, în raport de probele administrate în cauză.
Nemulţumit de hotărârea instanţei de apel, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul B.V. care a criticat-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 10, 12, 14 şi 171 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de omor deosebit de grav, în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., cu reţinerea stării de provocare din partea fiului victimei şi reindividualizarea pedepsei aplicate, corespunzător acestei infracţiuni.
În subsidiar, inculpatul a solicitat, prin apărătorul său, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată în fond, în vederea suplimentării probatoriilor.
Examinând hotărârile atacate, în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10, pct. 12, pct. 14 şi pct. 171 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. În ce priveşte cazurile de recurs, referitoare la greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de omor calificat, întrucât inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, motiv pentru care a solicitat să se constate că fapta comisă întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. şi să se dispună schimbarea încadrării juridice, în această infracţiune, cu reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare faptei comise, se constată că sunt nefondate.
În acest sens, este de precizat că, ceea ce deosebeşte infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, de infracţiunea de omucidere săvârşită cu intenţie indirectă este împrejurarea că, deşi la ambele infracţiuni lovirile sunt comise cu intenţie, în cazul celei dintâi, moartea victimei s-a produs din culpă, făptuitorul neprevăzând acest rezultat, deşi trebuia şi putea să-l prevadă, pe când în cazul celei de-a doua, rezultatul letal a fost prevăzut, iar inculpatul cu toate că nu l-a urmărit sau dorit, l-a acceptat în mod conştient.
Revenind la cauză, se constată din analizarea ansamblului probator administrat că, în seara zilei de 24 februarie 2002, inculpatul B.V. a mers la domiciliul socrului său, O.I., pentru a tăia nişte nuiele cu care să confecţioneze un solar pentru răsad, având asupra sa o toporişcă.
Întrucât se înserase, a rupt nuiele din nişte crengi pe care socrul său le avea deja tăiate şi aduse în curte şi după ce a ambalat pe bicicletă un snop din acestea, a mers la socrul său şi i-a dat bani să cumpere ţuică.
În timp ce consumau băutura alcoolică, O.I. i-a povestit ginerelui său, inculpatul B.V., cum a fost bătut de un vecin.
Inculpatul în stare de ebrietate s-a hotărât să meargă la vecini şi să le ceară socoteală pentru fapta lor, motiv pentru care a ieşit din curte, cu toată intervenţia numiţilor O.N. şi B.P. şi a mers la poarta familiei D.
În curte se afla victima D.D. care a ieşit la stradă fiind chemat de inculpat, iar după o discuţie între cei doi, inculpatul s-a întors în curtea socrilor săi de unde şi-a luat toporişca şi a ieşit din nou la stradă şi l-a lovit pe D.D. în cap cu intensitate, de mai multe ori, victima prăbuşindu-se pe asfalt lângă podişca casei sale.
Din cauza zgomotului creat a ieşit din casă şi numitul D.T., fiul victimei, care văzându-şi tatăl căzut în drum s-a gândit că inculpatul l-a omorât, a luat un furcoi, a ieşit în stradă şi a alergat după el lovindu-l o dată pe umăr spate, apoi, la a doua lovitură inculpatul s-a ferit, furca s-a rupt lovindu-se de asfalt, el, refugiindu-se în curtea socrilor.
Astfel, cumnata inculpatului, martora O.N., declară:
„Când am ieşit din nou din casă am văzut că B.V. a venit fuga de la stradă şi s-a dus în spatele casei la magazie, s-a întors imediat, având în mână un arac, par de circa 1,5 metri.
Eu şi concubinul meu care era alături am încercat să-l potolim.
Acesta mi-a spus „lăsaţi-mă că ştiu eu ce fac, după care a ieşit din curte cu parul în mână. Nu am văzut ca B.V. să fie murdar de sânge în acel moment.
După ce a ieşit din curte am privit pe stradă peste gard şi am văzut în lumina becului de la familia D pe B.V., care lovea cu obiectul pe care-l luase din spatele casei o persoană, dar datorită distanţei nu mi-am dat seama cine este. Din locul în care priveam eu nu am văzut decât pe cei doi.
I-am povestit concubinului meu că B.V. se bate cu cineva şi după câteva minute am auzit ţipete de femeie care zicea „l-aţi omorât”.
După puţin timp, am văzut că B.V a intrat în bucătărie şi îi curgea sânge de la cap şi de la nas şi în urma lui venea şi mama.
După câteva zile am auzit-o pe mama când povestea că a văzut când B.V. era aplecat deasupra bătrânului şi încerca să-l ridice, iar în acel moment a apărut D.T. cu o furcă cu care l-a lovit pe B.V.”.
Martorul B.P. a declarat că O.N. i-a spus că inculpatul s-a dus să ia ceva cu care să-l omoare pe vecin. Au încercat să-l oprească apucându-l de braţ, dar acesta a forţat şi a ieşit din curte.
Edificatoare sunt şi declaraţiile martorilor N.N., P.G. şi D.M., care au arătat că în seara respectivă, inculpatul a venit la socrii având asupra sa o toporişcă şi fiind întrebat, în glumă, dacă îi taie gâtul socrului, a afirmat că „la duşmani”.
Aşadar, lovirea puternică a victimei în zona capului cu un corp dur contondent (toporişcă), care i-a produs un traumatism cranio-cerebral, cu fractură de boltă şi bază craniană şi viscerocraniu, moartea survenind datorită hemoragiei meningo-cerebrale, întruneşte, din punct de vedere obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de omucidere calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., săvârşită cu intenţie, chiar şi indirectă şi nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, constituie circumstanţe atenuante.
Ori, din analizarea probelor administrate, nu rezultă că anterior comiterii faptei de către inculpat, victima sau fiul acesteia D.T. s-ar fi manifestat printr-o acţiune violentă faţă de inculpat, astfel încât acesta să fi săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, ceea ce ar atrage incidenţa în cauză a prevederilor textului legal mai sus indicat.
Ca atare, nu se constată că, printr-o apreciere greşită a probelor instanţele au reţinut o situaţie, care nu corespunde realităţii făcând astfel o greşită aplicare a legii, împrejurare în care, atât fapta, cât şi încadrarea juridică a acesteia în infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., precum şi vinovăţia inculpatului, găsindu-şi corespondentul în probele complet analizate şi just apreciate de către cele două instanţe, care au aplicat inculpatului o pedeapsă judicios individualizată, în concordanţă cu criteriile prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen.
2. Cu privire la solicitarea inculpatului, formulată în subsidiar, de admitere a recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată în fond, în vederea administrării de noi probatorii, se constată că nu este justificată, întrucât în cauză s-a administrat un probatoriu complet, inclusiv probele propuse în apărare de către inculpat, pe baza cărora s-a stabilit în mod corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului.
În concluzie, secţia penală, a Curţii Supreme de Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V., va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 21 martie 2002, la 17 iunie 2003 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V., împotriva deciziei penale nr. 800/ A din 5 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 martie 2002, la 17 iunie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2871/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 2873/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
