CSJ. Decizia nr. 2873/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2873/2003
Dosar nr. 1542/2003
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa penală nr. 229 din 9 octombrie 2002, a condamnat pe inculpatul H.I. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) raportat la art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 85 C. pen., instanţa a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2490 din 27 septembrie 2001 a Judecătoriei Vaslui, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen., pedeapsă pe care a contopit-o, conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., cu pedeapsa pronunţată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Instanţa a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 2 martie 2002 la zi, a constatat că partea vătămată S.I. nu s-a constituit parte civilă, a dispus confiscarea de la inculpat a unui par (de esenţă salcâm), l-a obligat la plata sumei de 819.000 lei, părţii civile Spitalul judeţean Vaslui, 5.261.524 lei, părţii civile Spitalul clinic nr. 3 Iaşi şi 5.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în fapt, că, părţile locuiesc în satul Albeşti, comuna Deleşti, judeţul Vaslui, între familiile lor existând o stare conflictuală de la o suprafaţă de teren.
În ziua de 25 mai 2001, în jurul orei 20,00 inculpatul H.I. se afla împreună cu martorul S.G. şi alţi săteni, în curtea magazinului sătesc din Albeşti.
La un moment dat, a venit în curte, S.M., fiul cel mic al părţii vătămate S.I., căruia S.G. i-a luat fesul de pe cap, pe care i l-a aruncat pe jos, iar pe el l-a lovit cu piciorul în spate.
După aproximativ 10 – 15 minute de la plecarea lui S.M. din curtea magazinului, aici a venit partea vătămată S.I., având în mână o sapă, însoţită de fiii săi: S.I.I., care avea un ciocan, S.M., avea o secure cu coadă din lemn şi S.M., care avea o coadă de bici.
În curtea magazinului au avut loc unele discuţii contradictorii, între partea vătămată şi S.G., care au fost urmate de lovirea sa de către S.I. şi fiii săi, în apărare, sărindu-i inculpatul împreună cu alţi oameni.
După părăsirea curţii de către S.I., inculpatul H.I. a luat un par din salcâm dintr-o stivă de lemne şi a plecat după acesta, iar când l-a ajuns, după o scurtă altercaţie l-a lovit odată, scurt, în zona dreaptă a capului, acesta căzând imediat în drum.
Potrivit concluziilor certificatului medico-legal nr. 371/2001, întocmit de Serviciul de medicină legală judeţul Vaslui, S.I. a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii cominutive evulsive parietal dreapta cu hematom extradural cu hidroma de însoţire a luxaţiei posterioare de cristalin post traumatică, a paraliziei (pareză) facială dreaptă, a plăgii, hematomului şi tumefacţiei. Leziunile s-au putut produce prin loviri active cu obiecte şi mijloace contondente.
Pentru fractura cominutivă evulsivă parietală dreaptă cu hematom extradural a fost necesară intervenţia operatorie. Necesită 45 - 50 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.
În conformitate cu criteriologia medico-legală de apreciere, leziunile au pus în primejdie viaţa victimei (hematomul extradural). Urmare traumatismului, sus-numitul rămâne cu infirmitate fizică permanentă (lipsa de substanţă osoasă craniană de ¾ cm).
Împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal inculpatul, iar criticile au vizat netemeinicia hotărârii sub aspectul greşitei reţineri a situaţiei de fapt, deoarece nu el este autorul loviturii aplicate părţii vătămate, solicitând ca, prin admiterea apelului şi desfiinţarea acesteia, să se dispună, în principal, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei, considerată prea severă.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 86/2003, a respins apelul ca nefondat, apreciind că, din probele dosarului, respectiv, declaraţiile martorilor S.M., S.G., S.M. şi S.M., rezultă că inculpatul, după ce a luat un par din salcâm dintr-o stivă cu lemne,a plecat după partea vătămată şi după ce a ajuns-o, în urma unei altercaţii cu aceasta, i-a aplicat o singură lovitură, cu parul în zona dreaptă a capului, iar aceasta a căzut în drumul public.
Totodată, la stabilirea sancţiunilor penale, prima instanţă a evaluat în mod corespunzător criteriile generale de individualizare, iar pedeapsa de 5 ani închisoare este de natură a realiza dublul scop înscris în dispoziţiile art. 52 C. pen.
În termen legal, împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul prin care o consideră netemeinică, cu reiterarea aceloraşi motive, care au făcut şi obiectul instanţei de apel şi nelegală, cu referire la încadrarea juridică a faptei, care corespunde dispoziţiilor art. 181 C. pen.
Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, pct. 17 şi pct. 14 teza I C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. Hotărârile sunt supuse casării „când s-a comis o eroare gravă de fapt” ( art. 3859 alin. (1) pct. 18) în cazul în care, contrar probelor neîndoielnice existente în cauză, instanţa a cărei hotărâre a fost atacată cu recurs a confirmat una dintre soluţiile pronunţate de prima instanţă (prevăzute de art. 345 alin. (1) C. proc. pen.) în temeiul unor fapte reţinute în mod vădit greşit.
Pot fi însă erori grave de fapt, în sensul dispoziţiei în discuţie, şi acele greşeli în stabilirea situaţiei de fapt care au avut drept consecinţă nereţinerea unor împrejurări sau urmări ce caracterizează conţinutul juridic al altei infracţiuni decât cel reţinut de către instanţe.
Totodată, când o infracţiune, cum este omorul, poate fi comisă cu intenţie atât directă, cât şi indirectă, tentativa, la rândul ei, se poate săvârşi în ambele modalităţi ale intenţiei, deci şi a intenţiei indirecte, şi anume făptuitorul a prevăzut rezultatul letal şi l-a acceptat, împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente de voinţa autorului nu are nici o influenţă asupra vinovăţiei şi nu poate determina încadrarea faptei în art. 181 C. pen., care incriminează fapta de vătămare corporală.
2. Revenind la cauză, se constată din analiza probatoriului dispus şi administrat că, faţă de modul cum a acţionat şi de urmările survenite, concretizate în leziuni grave în zona capului, şi anume fractura cominutivă evulsivă parietală dreaptă cu hematom extradural, care a necesitat intervenţie operatorie, se impune constatarea că inculpatul a prevăzut că acţiunea sa ar putea duce la moartea victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârşit fapta cu intenţia de a ucide.
Aşa fiind, fapta şi împrejurările săvârşirii ei, precum şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 şi art. 21 raportate la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., rezultă fără nici un dubiu din probele complet analizate şi just apreciate de către instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă e fapt în stabilirea realităţii şi încadrării corecte a faptei.
3. Nefondat se dovedeşte şi cazul de recurs referitor la aplicarea unor pedepse greşit individualizate în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), deoarece la stabilirea şi menţinerea pedepsei de 5 ani închisoare, instanţele au luat în considerare atât gradul de pericol social concret al faptei, cât şi al inculpatului, care nu este pentru prima dată în conflict cu legea penală.
Cu toate acestea, instanţele au reţinut în favoarea sa circumstanţele atenuante judiciare prevăzute în art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cărora le-a dat eficienţa corespunzătoare în raport cu prevederile art. 76 lit. b) din acelaşi cod.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate, nici a celor care se iau în considerare din oficiu, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de către inculpatul H.I., ca nefondat, va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 2 martie 2002 la 17 iunie 2003 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.I. împotriva deciziei penale nr. 86 din 11 martie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 2 martie 2002, la 17 iunie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2872/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2874/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
