CSJ. Decizia nr. 2876/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2876/2003
Dosar nr. 44/2003
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Prahova, prin sentinţa penală nr. 316 din 6 august 2002, în baza art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc. pen., din 6 infracţiuni, prevăzute de art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata C.A.A. pentru comiterea infracţiunii de furt în formă continuată, faptă din perioada 16 aprilie 2002 – 30 aprilie 2002, părţi vătămate P.S., D.M., I.N., M.T., K.M.D., D.P., prejudiciu total de 19.490.000 lei, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 211 alin. (21) lit. c), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc. pen., din 3 infracţiuni, prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. c), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă continuată, faptă din perioada 10 mai 2002 – 16 mai 2002, părţi vătămate D.A., B.O. şi Ş.M., prejudiciu total 36.000.000 lei, la pedeapsa de 9 ani închisoare.
A aplicat art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 17 mai 2002, la zi.
A obligat inculpata la plata de despăgubiri civile către părţile vătămate, constituite părţi civile în cauză, P.S., D.P., B.O. şi Ş.M.
A constatat că părţile vătămate D.M., I.N., M.T., K.M.D. şi D.A. nu s-au constituit părţi civile în cauză, prejudiciile fiind parţial acoperite.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 4.345.000 lei, reprezentând beneficiu obţinut în urma săvârşirii infracţiunilor.
Inculpata a fost obligată la plata sumei de 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în perioada 16 aprilie 2002 – 16 mai 2002, pe timp de zi, inculpata a pătruns în locuinţele a 6 părţi vătămate, persoane în vârstă, din municipiul Ploieşti şi profitând de neatenţia acestora a sustras diferite sume de bani şi de asemenea, prin violenţă şi ameninţare a deposedat 3 părţi vătămate de bani şi bunuri, după ce a intrat în locuinţele acestor persoane în vârstă, cu acordul lor.
Împotriva acestei sentinţe penale, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpata C.A.A.
În apelul parchetului hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se că în mod greşit prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii, considerându - se că inculpata a săvârşit infracţiunea de furt în formă continuată şi infracţiunea de tâlhărie, în aceeaşi modalitate, când de fapt, cele şase infracţiuni de furt şi cele trei infracţiuni de tâlhărie, au fost comise în concurs real, actele materiale specifice acestor infracţiuni, deşi au fost comise la intervale de timp relativ scurte, au avut la bază rezoluţii infracţionale distincte, deoarece şi împrejurările faptelor au fost diferite de fiecare dată, iar pedeapsa aplicată inculpatei nu reflectă pericolul social concret al faptelor comise.
În apelul inculpatei s-a susţinut că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este prea aspră, în raport cu situaţia ei personală şi cu modul concret de săvârşire a infracţiunilor.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 502 din 13 noiembrie 2002 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a desfiinţat în parte sentinţa atacată, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dintr-o infracţiune de furt în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în 6 infracţiuni de furt, prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen. şi a condamnat pe inculpata C.A.A. la câte 3 ani închisoare şi din art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în 3 infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) şi a condamnat pe aceeaşi inculpată, la câte 10 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins ca nefondat apelul formulat de inculpata C.A.A. împotriva aceleiaşi hotărâri.
A computat detenţia de la 17 mai 2002, la zi.
Inculpata a fost obligată la plata sumei de 900.000 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, onorariu avocat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut că, cele şase infracţiuni de furt şi cele trei infracţiuni de tâlhărie au fost comise faţă de mai mulţi subiecţi pasivi şi în împrejurări diferite de fiecare dată, astfel că în cauză nu au incidenţă prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ci dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen., referitoare la concursul real de infracţiuni, iar pedeapsa aplicată inculpatei pentru aceste infracţiuni, trebuie să reflecte pe deplin pericolul social deosebit al faptelor şi condiţiile concrete de săvârşire a acestora.
Nemulţumită de hotărârea instanţei de apel, în termenul legal, inculpata C.A.A. a declarat recurs, solicitând reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră, în raport cu datele ei personale cât şi cu cele reale ale cauzei.
Recursul declarat de inculpată nu este fondat.
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportând cauzei aceste dispoziţii legale, se reţine că în procesul individualizării pedepsei, instanţa a considerat pericolul social grav al faptelor, mărit de numărul acestora (6 furturi şi 3 tâlhării), împrejurările în care s-au săvârşit, în locuinţele unor persoane în vârstă şi lipsite de apărare, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatei, care nu are antecedente penale, a recunoscut pe tot parcursul procesului penal faptele comise şi a avut o bună conduită anterior comiterii lor.
Ca atare, pedeapsa rezultantă, de 10 ani închisoare, răspunde şi scopului ei, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen. şi nu se impune reducerea acesteia.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpata C.A.A., ca nefondat, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 17 mai 2002, la 17 iunie 2003 şi o va obliga pe recurentă la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.A.A., împotriva deciziei penale nr. 502 din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 17 mai 2002, la 17 iunie 2003.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2875/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2877/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
