CSJ. Decizia nr. 2976/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2976/2003
Dosar nr. 1657/2003
Şedinţa publică din 20 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 149 din 18 decembrie 2002, Tribunalul Vâlcea, l-a condamnat pe inculpatul S.I., la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului, prin sentinţa penală nr. 530 din 15 iunie 2000 a Judecătoriei Drăgăşani.
A constatat graţiată pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 530/2000 şi a atras atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
A aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
A dedus din pedeapsă perioada executată în arest preventiv, a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi a prelungit durata acesteia cu 30 de zile.
A luat act că partea vătămată N.A.M., asistată de mama ei B.E., nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat şi la onorariul de avocat din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, în ziua de 14 septembrie 2002, în timp ce se deplasa din localitatea de domiciliu către locuinţa soţiei sale, pe raza comunei Stoileşti, judeţul Vâlcea, inculpatul, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea de a se apăra a părţii vătămate N.A.M., în vârstă de 14 ani, a avut cu această un raport sexual.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, criticând-o pentru următoarele motive:
1. În mod greşit s-a luat act că partea vătămată, asistată de mama ei, nu se constituie parte civilă. Constituirea de parte civilă, în prezenţa mamei sale, nu este valabilă, deoarece minora, prin hotărâre judecătorească fusese încredinţată spre creştere şi educare tatălui acesteia N.S. Tatăl minorei a fost citat corect pentru primul termen de judecată, dar la următoarele termene nu s-a mai prezentat.
2. Tribunalul Vâlcea, a aplicat inculpatului o pedeapsă greşit individualizată, în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Se consideră că în funcţie de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de antecedentele penale ale inculpatului şi de împrejurările în care fapta a fost comisă, era necesar că se aplice o pedeapsă mai mare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, solicitând reducerea pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 66/ A din 11 martie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi de inculpatul S:I. împotriva sentinţei penale nr. 149 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Vâlcea.
Împotriva, acestei decizii, în termenul legal, au declarat recurs atât parchetul precum şi inculpatul, reluând motivele invocate în apel.
Recursul declarat de parchet se apreciază, ca fondat, dar în limita celor ce se vor analiza, iar recursul inculpatului, este nefondat.
Verificându-se probele administrate în cauză, în raport de criticile aduse precum şi din oficiu, se reţine că acestea au fost evaluate corect, că nu sunt nici insuficiente şi nici contradictorii, după cum încearcă să susţină inculpatul, aşa încât, nu se impune suplimentarea nici sub aspectul laturii penale şi nici a celei civile.
Aşa fiind, atât situaţia de fapt precum şi încadrarea juridică sunt temeinice şi legale.
Se constată însă că operaţia de individualizare a pedepsei s-a făcut prin nesocotirea profilului socio-moral al inculpatului şi care nu este la prima încălcare a legii penale şi în antecedentele penale ale sale, se află o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Deci, deşi s-a apreciat că poate fi reeducat şi fără privare de libertate, la numai doi ani, deci în cadrul termenului de încercare, comite infracţiunea ce face obiectul dosarului de faţă, astfel inculpatul violează o minoră sub 15 ani şi care este şi fiica, concubinei sale.
Se mai constată că, inculpatul la rândul său, cu mama victimei, a ajuns să aibă şi el propriul copil şi cu toate acestea având şi viciul beţiei, fire violentă fiind, ajunge în prezenţa copilului său, să o violeze pe fiica minoră, a concubinei sale.
Toate aceste elemente ce conturează gravitatea deosebită a violului comis şi alături de datele ce caracterizează persoana făptuitorului ce reprezintă un pericol social sporit şi despre care s-a arătat că, are şi antecedente penale (fără a fi recidivist), impuneau o pedeapsă cu mult mai mare şi nu la limita minimă prevăzută de textul de incriminare a faptei săvârşite, cum au stabilit primele două instanţe.
Aşa fiind, recursul declarat de parchet, sub aspectul primului motiv şi care vizează latura penală va fi admis, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., iar pedeapsa urmează a fi majorată.
Cu privire la cel de al doilea motiv şi care vizează, modul de soluţionare a laturii civile, se reţine că este nefondat.
Deşi critica adusă din acest punct de vedere, este adevărat că, face trimitere la drepturile ce trebuiesc respectate faţă de victime şi în special şi la speţă, faţă de cele minore, instanţa reţine că, se ignoră situaţia apărării unui drept, prin încălcarea altui drept, de aceeaşi valoare.
Astfel, mama victimei nu a solicitat nici un fel de despăgubire, nici chiar morală, nu atât pentru faptul că, situaţia materială a inculpatului este extrem de precară, ci pentru simplu motiv şi extrem de acut ce constă în faptul că, inculpatul trebuie să răspundă civil şi pentru întreţinerea propriului copil sau altfel spus, ea, se află în dificilă şi delicată situaţie, de mamă, ce trebuie să se preocupe în continuare şi rămasă singură, de întreţinerea materială, efectivă şi socială a ambilor copii, victima şi fratele ei vitreg, mai mic.
}n consecinţă, acest motiv invocat de parchet prin recursul declarat, se apreciază a fi, nefondat.
Trecând la examinarea recursului declarat de inculpat, şi care vizează reducerea pedepsei aplicate, faţă de cele analizate în cadrul recursului parchetului, urmează a fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica prevederile art. 381 şi art. 192 C. proc. pen., faţă de inculpatul recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 66/ A din 11 martie 2003 a Curţii de Apel Piteşti.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 149 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Vâlcea, numai cu privire la pedeapsa principală aplicată inculpatului S.I., pe care o majorează de la 10 ani închisoare, la 13 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 septembrie 2002, la 20 iunie 2003.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2970/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2977/2003. Penal. Legea nr.87/. Recurs în... → |
|---|
