CSJ. Decizia nr. 3105/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3105/2003
Dosar nr. 193/2003
Şedinţa publică din 27 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 758 din 26 august 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul L.C. la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit. b), a condamnat pe acelaşi inculpat la 4 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 6 ani închisoare.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă prevenţia de la 21 martie 2002 la zi.
În baza art. 26 raportat la art 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii: P.C.D. la 4 ani închisoare, iar S.F. la 5 ani închisoare.
Cu privire la inculpatul P.C.D., tribunalul, în baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 250 din 23 ianuarie 2001 a Judecătoriei Vaslui, urmând să execute 4 ani şi 6 luni închisoare. A fost menţinută starea de arest şi a acestui inculpat, computându-se detenţia de la 21 martie 2002 la zi.
În baza art. 116 C. pen., li s-a interzis tuturor inculpaţilor accesul în municipiul Bucureşti timp de 5 ani după executarea pedepsei.
S-a luat act că partea vătămată nu se constituie parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
Tribunalul a reţinut că cei trei inculpaţi (L.C., S.F. şi P.C.D.), în noaptea de 20 martie 2002, au încercat să sustragă bunuri din autoturismul marca Roman, aflat în folosinţa părţii vătămate O.I., autoturism parcat în stradă, în faţa locuinţei sale.
În momentul în care, partea vătămată l-a observat în cabină pe inculpatul L., a încercat să-l imobilizeze, iar după ce l-a prins de jachetă, inculpatul a scos un cuţit şi l-a ameninţat. În timp ce partea vătămată l-a controlat pe inculpatul L. în buzunar, acesta a găsit o şurubelniţă care îi aparţinea şi care provenea din trusa de scule aflată în cabina autocamionului. Inculpatul a reuşit să se smulgă din imobilizare şi a fugit. Partea vătămată a arătat în plângerea sa, că l-a surprins pe inculpat după ce se întorcea de la poliţie unde reclamase sustragerea în aceeaşi noapte, a mai multor bunuri aflate în camion: un radiocasetofon, o trusă de chei, o lanternă, oglindă retrovizoare, pompă vacuum, bunuri în valoare de 3 milioane lei. În urma percheziţiei efectuate de poliţie în camera unde locuiesc cei trei inculpaţi au fost găsite bunurile arătate în plângerea părţii vătămate şi au fost restituite acestuia.
Inculpaţii au recunoscut sustragerea bunurilor, autorul fiind L.C., iar ceilalţi asigurând paza. Inculpatul L. nu a recunoscut săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie, dar declaraţia sa este infirmată de partea vătămată şi de ceilalţi doi inculpaţi.
Prin Decizia penală nr. 784/A din 3 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cei trei inculpaţi.
Curtea de apel a reţinut ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la tâlhărie, săvârşită de inculpatul L.C., deoarece acesta pentru a-şi asigura scăparea în momentul în care a fost surprins de partea vătămată în cabina autocamionului, l-a ameninţat cu un cuţit reuşind astfel să fugă. Referitor la pedepsele aplicate, s-a reţinut că instanţa de fond le-a individualizat corect, având în vedere criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpaţii L.C. şi P.C.D., ambii solicitând reducerea pedepsei, iar L.C. solicitând şi achitarea sa pentru infracţiunea de tentativă la tâlhărie, susţinând că el ar fi fost agresat de partea vătămată.
Recursul este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs, formulat de inculpatul L.C., privind inexistenţa infracţiunii de tentativă la tâlhărie, Curtea constată netemeinicia acestuia, întrucât din declaraţiile părţii vătămate, ale celorlalţi doi inculpaţi, precum şi din declaraţia recurentului inculpat L.C., a rezultat că pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul a folosit violenţa asupra părţii vătămate, după ce a sustras o serie de bunuri aparţinând acesteia, reuşind, astfel să fugă.
Or, potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracţiune de tâlhărie, în speţă reţinându-se tentativă la tâlhărie şi furtul urmat de întrebuinţarea de violenţe pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea. Cu probele menţionate s-a făcut dovada folosirii acestor violenţe, pentru ca inculpatul L. să poată fugi, după ce a fost prins de partea vătămată, astfel încât în mod corect s-au reţinut ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la tâlhărie (bunul sustras în acel moment, o şurubelniţă, fiind recuperat de O.I. de la inculpat).
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Curtea constată că instanţele au individualizat corect pedepsele aplicate celor doi recurenţi inculpaţi, având în vedere atât gradul de pericol social al faptelor (furt calificat, tâlhărie), cât şi persoana inculpaţilor (unul infractor recidivist, iar P.C.D. infractor cu antecedente penale).
În consecinţă, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor timpul arestării preventive de la 21 martie 2001 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.300.000 lei, din care câte 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.C. şi P.C.D. împotriva deciziei penale nr. 784/A din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor timpul arestării preventive de la 21 martie 2002 la 27 iunie 2003.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare din care câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3104/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3106/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
