CSJ. Decizia nr. 3269/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3269/2003
Dosar nr. 708/2003
Şedinţa publică din 4 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa penală nr. 533 din 31 octombrie 2002, a condamnat pe inculpata V.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., la 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatei şi s-a dedus perioada arestării preventive de la 30 martie 2003, la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unui cuţit corp delict.
S-a reţinut, în esenţă, că, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi cu soţul său, care consuma excesiv băuturi alcoolice, inculpata i-a aplicat acestuia, în ziua de 28 martie 2002, o lovitură cu un cuţit în zona inimii. În urma leziunilor suferite V.M. a decedat.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, prin Decizia nr. 317/ P din 20 decembrie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpata V.M., reţinând că prima instanţă a soluţionat corect cauza.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata solicitând redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia.
Recursul nu este întemeiat.
În concordanţă cu probele administrate, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, încadrând just în dispoziţiile legii infracţiunea săvârşită de aceasta.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi s-a dat eficienţă sporită elementelor ce caracterizează pozitiv persoana inculpatei astfel că, în favoarea acesteia au fost reţinute circumstanţe atenuante personale, prevăzute de art. 74 C. pen. Drept consecinţă, pedeapsa aplicată a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, de 15 ani închisoare, la 10 ani închisoare.
Întrucât reducerea acestei pedepse nu se justifică, recursul inculpatei va fi respins ca nefondat, aceasta urmând să fie obligată la cheltuieli judiciare către stat.
Din pedeapsa aplicată se va deduce la zi timpul arestării preventive, cu începere de la 30 martie 2002.
Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata V.M. împotriva deciziei penale nr. 317 din 20 decembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatei de la 30 martie 2002, la 4 iulie 2003.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3268/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3275/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|