CSJ. Decizia nr. 3581/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3581/2003
Dosar nr. 1950/2003
Şedinţa publică din 9 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 612 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Cluj a fost condamnat printre alţii şi inculpatul C.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tâlhărie, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit. c) C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 638 din 16 mai 2002 a Judecătoriei Cluj şi s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 5 ani închisoare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv începând cu 16 august 2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 15 august 2002, inculpaţii C.A., C.G.A., partea vătămată P.C. şi martorii C.I., P.A.M. şi B.P. s-au deplasat la barul K. (situat în zona centrală a municipiului Cluj Napoca) unde au consumat diferite băuturi alcoolice şi nealcoolice. La un moment dat inculpaţii C.A. şi C.G.A. au încercat s-o convingă pe P.C. să le mai dea bani pentru a consuma în continuare sau să le dea bijuteriile de aur ca să le amaneteze pentru a obţine bani de consumaţie.
Refuzaţi categoric de partea vătămată, cei doi au hotărât să găsească o persoană străină de grup care să sustragă lănţişorul de aur al părţii vătămate după care să le vândă lor lănţişorul contra unei sume derizorii.
Pentru aceasta l-au contactat pe minorul G.A.G. cunoscut că se ocupa cu furturi i-au arătat-o pe partea vătămată, i-au spus minorului ce traseu va urma partea vătămată urmând s-o aştepte pe strada Matei Corvin unde să-i sustragă lănţişorul şi apoi să fugă. Au mai stabilit ca să se întâlnească, după săvârşirea faptei la barul N., unde minorul avea să primească bani pentru lănţişorul sustras.
În jurul orelor 24,00, grupul s-a deplasat înspre barul N., iar partea vătămată a plecat singură înspre casă urmând traseul pe care inculpatul minor îl cunoştea de la cei doi. Ajunsă pe strada Matei Corvin, partea vătămată a fost întâmpinată de minor care i-a smuls lănţişorul de la gât şi a fugit înspre barul N.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii, inculpatul C.A. solicitând să fie achitat, deoarece nu există probe care să dovedească implicarea sa în comiterea faptei.
Inculpaţii C.A. şi G.A.G. au cerut reducerea pedepselor pe care le-au considerat prea aspre.
Prin Decizia penală nr. 55 din 19 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, apelul inculpatului C.A. a fost respins ca nefondat, instanţa de control judiciar reţinând că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită cu declaraţiile coinculpaţilor, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor şi reconstituirea făcută în cauză privind modul în care a fost săvârşită fapta.
Nemulţumit de această hotărâre inculpatul C.A. a atacat-o cu recurs solicitând casarea deciziei şi reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Instanţele au făcut o analiză completă a probelor administrate şi au reţinut corect vinovăţia inculpatului, dând faptei comise încadrarea juridică legală.
Curtea constată că pedeapsa de 5 ani, redusă ca urmare a reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. c), în condiţiile în care inculpatul este recidivist, fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 636 din 16 mai 2002 pentru infracţiunea de furt prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (2) lit. b), cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, este just individualizată şi deci critica inculpatului, în sensul că pedeapsa este aspră, este nefondată.
Aşa fiind, urmează ca în temeiul art. 3851 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat.
Se va deduce arestul preventiv executat de la 16 august 2002 până la data deciziei de faţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 55 din 19 martie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 16 august 2002 până la 9 septembrie 2003.
Obligă recurentul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3580/2003. Penal. Art.20 rap.la art.197 c.pen;... | CSJ. Decizia nr. 3585/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
---|