CSJ. Decizia nr. 3588/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3588/2003
Dosar nr.2042/2003
Şedinţa publică din 9 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42 din 19 februarie 2003, pronunţată în dosarul nr. 1027/2002, Tribunalul Ialomiţa, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul S.C. la 3 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 94 din 7 februarie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul urmând să execute în total 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 23 august 2001 la 14 februarie 2002 şi de la 9 octombrie 2002 la zi.
A luat act că partea vătămată D.M., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 9 octombrie 2002, minorul D.M., în vârstă de 13 ani, a plecat din satul Cotorca, jud. Buzău, spre Bucureşti, cu o bicicletă (proprietate personală) şi având asupra sa un rucsac.
În jurul orelor 14,00, ajungând pe raza comunei Sineşti, jud. Ialomiţa, la ieşire spre Bucureşti, a oprit şi a căutat o fântână pentru a bea apă.
În aceste împrejurări, minorul a fost acostat de inculpatul S.C., aflat în stare de ebrietate, care, ameninţându-l, i-a luat bicicleta şi rucsacul.
Deşi minorul a insistat în a-şi recupera bunurile, inculpatul l-a ameninţat că îl omoară dacă nu i le dă de bună voie, după care a plecat spre domiciliul său din localitatea Măineasca, jud. Ilfov.
Minorul D.M. a sesizat organele de poliţie care, la scurt timp, l-au identificat pe inculpatul S.C. ca fiind autorul faptei, iar la percheziţia domiciliară efectuată au fost găsite bunurile sustrase şi, apoi, restituite părţii vătămate.
Faptele şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de percheziţie, declaraţia părţii vătămate, declaraţii martori, fişă cazier, dovadă restituire şi declaraţii inculpat.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul S.C., solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi, pe fond, prin rejudecarea cauzei, pronunţarea unei pedepse reduse, avându-se în vedere că este tatăl unui copil minor şi că prejudiciul cauzat a fost restituit.
Prin Decizia penală nr. 177 din 2 aprilie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, reducerea pedepsei.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comisă de către acesta.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele de pedeapsă stabilite de lege, pentru infracţiunea de tâlhărie comisă, gravitatea acestei fapte, pericolul social, cât şi persoana inculpatului care, deşi recidivist, este tânăr, are în întreţinere un copil minor, a recunoscut fapta şi are un grad redus de instruire.
În raport de aceste circumstanţe reale şi personale, instanţele au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante şi au coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, aşa încât apare ca nefondat motivul de recurs formulat de inculpat, prin care solicită o nouă individualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia.
Faţă de aceste considerente, urmează să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 177 din 2 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă perioada executată din pedeapsa anterioară, de la 23 august 2001 până la 14 februarie 2002, şi durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 octombrie 2002 până la 9 septembrie 2003.
Obligă recurentul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3587/2003. Penal. Art.215 alin.3,4 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3591/2003. Penal. Art.257, 215 c.pen. Recurs → |
|---|
