CSJ. Decizia nr. 3599/2003. Penal. Contestatie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3599/2003
Dosar nr.2135/2003
Şedinţa publică din 9 septembrie 2003
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dolj, prin sentinţa penală nr. 220 din 6 aprilie 1999 a condamnat, printre alţii, pe inculpatul A.M.I. la două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1950, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Ambele pedepse au fost graţiate conform art. 1 din Legea nr. 137/1997.
În baza art. 13 din Legea nr. 87/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpatul A.M.I. a mai fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă pentru care s-a dispus potrivit art. 861 C. pen., suspendarea executării sub supraveghere pe durata termenului de încercare cu aplicarea măsurilor prevăzute de art. 863 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 20 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 din Legea nr. 31/1990.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul A.M.I., era patronul S.C. B.P. S.R.L şi S.C. E.A.C. S.R.L, ambele cu sediul în municipiul Craiova şi la 25 septembrie 1994, în calitate de reprezentant al primei firme, a cumpărat un microbuz marca Citroen C. 25 de la martorul L.I., cu suma de 20.000.000 lei, fără să înregistreze în contabilitate operaţiunea, dar întocmind o convenţie comercială în scopul vânzării maşinii către S.C. M.C. S.R.L Craiova, atestând că firma cumpărătoare a achitat suma de 7.000.000 lei, diferenţa urmând să fie remisă în termen de 2 luni.
În realitate, inculpatul a primit suma de 15.000.000 lei, fără să înregistreze operaţiunea în contabilitatea societăţii, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit.
La 28 aprilie 1995, aceeaşi firmă a inculpatului A.M.I., a cumpărat din import 2 combine marca Class, cu o valoarea declarată de 1.765 mărci germane, la care s-au adăugat cheltuielile cu taxele vamale şi comisionul vamal, astfel încât, mijloacele fixe au fost înregistrate în contabilitatea societăţii cu valoarea de 2.780.615 lei.
La 15 mai 1995, inculpatul a vândut o combină martorului C.A. cu suma de 4.720.000 lei, încasată în numerar şi evidenţiată în registrul de casă din aceeaşi dată.
În realitate, s-a stabilit că preţul vânzării a fost de 14.499.880 lei, astfel încât, prin procedeul folosit, inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit datorat statului, în valoare de 3.716.354 lei.
Cea de-a doua combină a fost vândută martorului B.I., cu factura nr. 1719098 din 26 mai 1995, în care s-a trecut preţul nereal de 668.500 lei, în timp ce preţul convenit a fost de 2.000.000 lei, astfel încât, şi în acest caz inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit de 232.770 lei.
Prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului s-au comis în baza unei rezoluţiuni infracţionale unice la intervale scurte de timp, astfel că se impune aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în perioada mai 1995 – mai 1996, a ridicat avansuri de la firma S.C. E.A.C. S.R.L al cărei asociat unic era, în sumă totală de 964.017.800 lei, din care a justificat doar suma de 560.935.524 lei.
Suma a fost cheltuită de inculpat în interes propriu, în condiţiile în care societatea avea datorii importante faţă de creditori, cu intenţia vădită a fraudării intereselor acestora.
Pentru ascunderea avansurilor pe care nu le justificase, şi vrând să acrediteze ideea cheltuirii banilor în folosul societăţii, inculpatul a încheiat la 26 decembrie 1995 cu martorul G.M.C., un contract de vânzare - cumpărare, având ca obiect o suprafaţă de 1.454 m.p., teren situat în municipiul Craiova, cu suma de 20.000 mărci germane, pentru ca a doua zi să încheie un alt act prin care vindea acest teren firmei sale cu suma de 310.000.000 lei.
Tot în acest scop, la 22 februarie 1995, inculpatul a cumpărat prin mandatarul D.M., un imobil situat în municipiul Craiova cu suma de 2.000.000 lei, pentru ca la 3 aprilie 1996 să vândă imobilul firmei sale la preţul de 350.000.000 lei.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia nr. 335 din 24 noiembrie 2002, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj referitor la inculpaţii M.N., V.E., M.F.P., D.C., P.D., C.I., O.I., M.L., S.D., R.L., A.V., S.G. şi A.M., precum şi apelul declarat de inculpatul A.M.I.
Referitor la inculpatul A.M.I., Curtea a redus la 2 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 în condiţiile art. 71 C. pen., pedeapsa de 3 ani aplicată de prima instanţă, pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A dedus arestarea preventivă de la 17 mai 1996, la 16 august 1996.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpaţii, printre aceştia şi inculpatul A.M.I.
Prin Decizia nr. 965 din 26 februarie 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă SC C.C. SRL Dolj şi de către inculpaţii S.I., M.T., M.F., P.C., C.I., D.C., P.D., O.I., S.G., R.L., A.V., S.D., C.M., V.E. şi M.N., împotriva deciziei nr. 335 din 24 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova privind şi pe inculpaţii M.L., M.E., M.G. şi A.M.
Împotriva acestei decizii a făcut contestaţiei în anulare potrivit art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul A.M.I.
În cererea de contestaţie în anulare a criticat Decizia pentru nelegalitate, deoarece, instanţa supremă nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., respectiv prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Deoarece în cauză s-a emis mandat pentru executarea pedepsei de 2 ani închisoare aşa cum a stabilit instanţa de apel, contestatorul a solicitat şi suspendarea executării deciziei penale nr. 965 din 27 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.
Prin încheierea din 27 mai 2003 examinând admisibilitatea în principiu a cererii s-a constatat că, cererea a fost formulată în termenul prevăzut de lege, art. 388 alin. (1) teza I C. proc. pen., (executarea nu a început); iar motivul pe care se întemeiază, este cel prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen.
S-a fixat termen pentru judecarea contestaţiei cu citarea părţilor şi s-a dispus suspendarea executării deciziei.
Verificând actele şi lucrările din dosarul cauzei, se constată că în urma înlăturării dispoziţiilor art. 861 C. pen. şi a redozării pedepsei aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/1994 de la 3 ani, la 2 ani, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 în condiţiile art. 71 C. pen., inculpatul A.M.I. a declarat recurs fiind nemulţumit de faptul că urmează să execute pedeapsa prin privare de libertate.
La mai toate termenele inculpatul a fost citat în calitate de recurent (8 martie 2001, 24 mai 2001, 20 septembrie 2001, 30 mai 2002, 12 septembrie 2002, 24 octombrie 2002, 5 decembrie 2002 şi 13 februarie 2002).
La termenul din 13 februarie 2003, se menţionează în încheiere că la apelul făcut la dezbaterile asupra recursului a lipsit intimatul inculpat A.M.I., iar în încheierea de amânare a pronunţării la cuvântul apărătorului inculpatului se face menţiunea că apărătorul a arătat că inculpatul nu a declarat recurs, însă a solicitat Curţii să dispună încetarea procesului, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Aceste menţiuni sunt greşite, deoarece aşa cum s-a arătat în cele expuse anterior, inculpatul prin cererea din dosarul Curţii Supreme de Justiţie a declarat recurs şi deci nu poate figura în proces în calitate de intimat inculpat ci în aceea de inculpat recurent.
Revenind la motivele contestaţiei în anulare, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) şi i), cu privire la care existau probe în dosar, se constată că cererea este fondată.
Din rechizitoriu şi din cuprinsul deciziei instanţei de apel rezultă că infracţiunea de evaziune fiscală a fost săvârşită în formă continuată în perioada 25 septembrie 1994 – 26 mai 1995.
Pedeapsa prevăzută de lege la data săvârşirii infracţiunii era de până la 5 ani.
Aşa fiind, instanţa de recurs trebuia să constate că potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen., termenul de prescripţie specială era de 7 ani şi 6 luni şi că în raport cu 26 mai 1995 acesta s-a împlinit la 26 noiembrie 2002, deci mai înainte de judecarea recursului 13 februarie 2003.
Aşa fiind, urmează ca în temeiul art. 392 C. proc. pen., contestaţia să fie admisă, iar Decizia nr. 965 din 26 februarie 2003 a secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie să fie desfiinţată numai în ce-l priveşte pe contestator.
Rejudecând recursul Parchetului şi al inculpatului urmează să se ia act de cererea recurentului inculpat, în sensul că solicită aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., de încetare a procesului penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.M.I. împotriva deciziei penale nr. 965 din 26 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Desfiinţează Decizia penală atacată numai cu privire la inculpatul A.M.I.
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul A.M.I. numai cu privire la încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatând că s-a îndeplinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3594/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 36/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
