CSJ. Decizia nr. 3590/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3590/2003
Dosar nr.2046/2003
Şedinţa publică din 9 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 12 din 17 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 8447/P/2002, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpatul:
Ş.A. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere a drogurilor de mare risc.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în limitele art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., a dedus din pedeapsă durata arestului de la data de 8 iulie 2002, la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităţii de 363 pastile Extazy aflate în custodia I.G.P., Direcţia cazier judiciar şi evidenţă operativă conform dovezii seria B nr. 601336 a I.G.P. Timişoara, având sigiliul M.I. nr. 50091 din 8 iulie 2002.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, înregistrat la această instanţă sub nr. 844/ P la 26 iulie 2002 a fost trimis în judecată inculpatul Ş.A. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, reţinându-se următoarea stare de fapt:
În data de 5 iulie 2002 la sediul C. Timişoara, s-a prezentat o persoană care a formulat denunţ în care arată că inculpatul Ş.A. deţine şi intenţionează să vândă unei persoane necunoscute o cantitate de pastile Extazy, martorul arătându-şi disponibilitatea de a colabora cu organele de poliţie şi procuratură în vederea prinderii în flagrant şi a tragerii la răspundere penală a persoanei în cauză.
În aceste condiţii prin autorizaţia nr. 538/PA/2002 din 6 iulie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş s-a autorizat introducerea şi folosirea în cauză în calitate de colaborator acoperit a martorului, urmând ca acesta să-şi desfăşoare activitatea sub numele conspirativ M.R.F. Având în vedere informaţiile furnizate de martor conform cu care tranzacţia urma să se desfăşoare în seara de 7 iulie 2002, s-a procedat la supravegherea operativă a inculpatului în vederea surprinderii sale în flagrant. În acest sens s-a solicitat U.M. 0962 Bucureşti, S.I.I.P.I. Timiş sprijin în vederea unei supravegheri operative a inculpatului. În urma acestei supravegheri, în seara zilei de 7 iulie 2002, în jurul orelor 23,00, inculpatul a fost urmărit până în localitatea Moşniţa Nouă şi apoi de la această adresă înapoi în municipiul Timişoara unde conform informaţiilor deţinute, trebuia să comercializeze aproximativ 300 pastile Extazy. În Timişoara, inculpatul s-a întâlnit cu martorul M.F.R. în faţa blocului de pe str. Lunii, imobil unde locuieşte martora B.E.S. Din maşină inculpatul a scos un săculeţ de culoare albastră, pe care martorul M.F.R. i l-a dat prietenei sale B.S. rugând-o să îl pună pe cutia distribuitorului U.P.C. de la scara imobilului unde ea locuieşte. Inculpatul Ş.A. s-a deplasat apoi la locul de întâlnire pe care îl stabilise anterior cu posibilul cumpărător al tabletelor de Extazy (un anume Călin, până în prezent neidentificat). După ce s-a întâlnit cu persoana în cauză şi s-a asigurat că acesta are suma de bani negociată (o pastilă 5 Euro bucata), inculpatul s-a deplasat pe jos spre blocul unde locuia prietena martorului M.F.R., loc unde ştia că se găseşte marfa, respectiv pastilele Extazy, pe drum fiind reţinut de organele de poliţie.
Momentul reţinerii sale a fost văzut de pe geamul apartamentului său de către B.S., căreia martorul M.F.R. nu i-a spus faptul că colaborează cu organele de poliţie în vederea prinderii unui traficant de droguri, astfel că aceasta s-a speriat şi a luat săculeţul ce conţinea pastilele Extazy din locul stabilit cu martorul M.F.R., respectiv de pe distribuitorul U.P.C. din scara blocului şi le-a aruncat în spatele imobilului.
În aceste condiţii, deşi martorul M.F.R. sosit şi el la faţa locului, a indicat organelor de poliţie şi procuraturii în vederea probării activităţii infracţionale a inculpatului, locul unde trebuia să găsească drogurile, la locul respectiv nu au fost găsite tabletele Extazy.
După circa o oră martorul M.F.R. a reuşit să o contacteze pe prietena sa care speriată a fugit de la domiciliu şi după ce a informat-o pe aceasta că în fapt colaborase cu organele de poliţie pentru prinderea inculpatului Ş.A., aceasta a indicat locul unde aruncase pastilele, motivându-şi gestul prin teama că prietenul său ar fi implicat în traficul de droguri.
De la faţa locului, respectiv din spatele imobilului de pe str. Lunei au fost ridicate 363 tablete purtând pe avers inscripţia V 2, iar pe revers prezentând un şanţ de rupere. Tabletele în cauză au fost expertizate, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 112820/08 iulie 2002, concluzionându-se că cele 3 comprimate ridicate de la faţa locului conţin ca substanţă activă 3,4, methylenedioxymetamfetamine (M.D.M.A.), substanţă ce face parte din tabelul nr. 1 Anexă la Legea nr. 143/2000.
Fiind audiat cu privire la respectivele pastile, inculpatul în prima declaraţie dată a negat că acestea i-ar aparţine, însă ulterior în declaraţia din data de 23 iulie 2002, declaraţie dată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a recunoscut faptul că pastilele îi aparţin, fiindu-i aduse din Olanda de un anume „C.” zis „C.” din Oradea, precum şi faptul că intenţiona să vândă întreaga cantitate la preţul de 5 Euro bucata. Deşi inculpatul a susţinut că pastilele au fost aduse la cererea martorului M.F.R., susţinerile sale sunt puţin credibile, având în vedere conduita pe care a avut-o martorul M.F.R., respectiv aceea că a denunţat organele de poliţie faptul că inculpatul deţine şi urmează să comercializeze o cantitate de pastile Extazy, anterior faptului că organele de poliţie să cunoască acest aspect. Dacă pastilele ar fi aparţinut martorului M.F.R., aşa cum susţine inculpatul, este clar că acesta nu ar fi denunţat organelor de poliţie existenţa lor.
De altfel şi din declaraţiile martorilor propuşi de către inculpat în favoarea sa, respectiv I.A. şi R.I. (verişorul primar al inculpatului), a rezultat că pastilele îi aparţineau acestuia.
Inculpatul Ş.A. are antecedente penale, care nu atrag starea de recidivă.
Instanţa reţine în mare parte conţinutul actului de sesizare al instanţei, în sensul că inculpatul a cumpărat pastilele şi le-a şi deţinut o lungă perioadă de timp, aspecte confirmate de declaraţiile constante în acest sens ale inculpatului, date în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Instanţa constată nulitatea procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, în condiţiile în care acesta nu a fost semnat de inculpat şi nu se face nici menţiune despre refuzul acestuia de a-l semna, cât şi a martorului menţionat în procesul verbal B.P.M., care fiind audiat de către instanţă a precizat că în data de 8 iulie 2002, în jurul orelor 3,00, dimineaţa a fost trezit din somn de lucrătorii de poliţie, dus în spatele blocului în care locuia, unde i s-au arătat o pungă cu nişte pastile, prilej cu care nu s-a încheiat nici un act de constatare, ziua următoare a fost invitat la poliţie, unde a avut o discuţie cu lucrătorii de poliţie, fără a semna nici un act, după câteva zile s-a prezentat la locuinţa sa un lucrător de poliţie, care i-a solicitat să semneze procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante.
Se reţine, de asemenea, inconsecvenţa declaraţiilor date de colaboratorul sub acoperire M.F.R. în raport cu declaraţia dată în cursul urmăririi penale, totuşi şi din această declaraţie rezultă că inculpatul a cumpărat şi a deţinut droguri chiar dacă acestea urmau să fie comercializate de martorul M.F.R.
Având în vedere cele de mai sus, instanţa urmează a reţine în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, faptă pentru care având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa îi va aplica inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în limitele art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Ca pedeapsă complementară, se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe timp de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă durata arestului de la 8 iulie 2002 la zi, urmând a fi menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, se va dispune confiscarea cantităţii de 363 pastile Extazy aflate în custodia I.G.P., Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, conform dovezii seria B nr. 601330 a I.G.P. Timişoara având sigiliul M.I. nr. 50091/08 07.2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată este sub limita minimului special prevăzut de lege, şi inculpatul Ş.A., criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greşit s-a dispus condamnarea sa.
Prin Decizia penală nr. 147 din 10 aprilie 2003, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, desfiinţând sentinţa apelată şi, rejudecând, a condamnat pe inculpatul Ş.A. la pedeapsa de 10 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata art. 71 C. pen.
A menţinut starea de arest şi a dedus în continuare arestul.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins apelul declarat de inculpatul Ş.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat, obligându-l la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ş.A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, rejudecând, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei până la cuantumul stabilit de prima instanţă (5 ani).
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comisă de către acesta.
Cât priveşte solicitarea inculpatului în sensul achitării întrucât fapta nu există, se constată că probatoriul administrat în cauză a dovedit cu certitudine fapta comisă de inculpat, prin următoarele: autodenunţ; proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de percheziţie domiciliară; raport de constatare tehnico-ştiinţifică; declaraţii de martori; declaraţii ale inculpatului; verificări în evidenţele poliţiei; alte înscrisuri.
De altfel, inculpatul a recunoscut în mod constant fapta comisă, atât la urmărirea penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, aşa încât, în cauză, nu există dubii cu privire la comiterea de către inculpat a infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs formulat de inculpat şi care vizează reducerea pedepsei, se apreciază că, în cauză, pedeapsa a fost just individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de pericolul social al faptei săvârşite, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta comisă, cât şi de persoana inculpatului (nu are antecedente penale, comportarea procesuală).
Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate de instanţa de fond, respectiv 5 ani, se apreciază că, în mod corect, instanţa de apel a admis apelul declarat de parchet, în cauză, majorând pedeapsa la 10 ani închisoare, limita minimă a infracţiunii comise întrucât, în cauză, nu se regăsesc situaţiile în care pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/ 2000 poate fi redusă la jumătate potrivit art. 16 din această lege.
Faţă de aceste considerente, urmează să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.A. împotriva deciziei penale nr. 147 din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 8 iulie 2002, până la 9 septembrie 2003.
Obligă recurentul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3589/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3592/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs → |
|---|
