CSJ. Decizia nr. 3627/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3627/2003
Dosar nr. 2123/2003
Şedinţa publică din 10 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 223 din 14 octombrie 2002 a Tribunalului Giurgiu, a fost condamnat inculpatul P.I., în baza art. 183, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 10 martie 2002 la zi.
S-a luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt că în ziua de 9 martie 2002, între P.I. şi P.N., din comuna Stăneşti, satul Bălanu, judeţul Giurgiu, pe fondul consumului de alcool a avut loc la domiciliul lor o altercaţie, în cursul căreia şi-au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele. În urma unei astfel de lovituri aplicate de inculpatul P.I., victima P.N. s-a dezechilibrat, a căzut pe spate şi s-a lovit cu capul de o dală din beton, suferind leziuni care au condus direct la deces.
Potrivit raportului de constatare medico-legală moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienţei cardiorespiratorii de tip central, urmare a unui traumatism cranio-cerebral cu fractura de bază de craniu şi hemoragie cerebrală. Leziunile s-au produs prin lovirea victimei cu şi de corpuri dure, prin cădere şi lovire de sol favorizate şi de excesul de alcool.
Instanţa a reţinut că fapta a fost săvârşită sub imperiul provocării victimei care a generat incidentul prin lovirea inculpatului.
Situaţia de fapt şi vinovăţia au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracţiunii întocmit de organele de urmărire penală, a raportului de constatare medico legală arătat, a declaraţiilor martorilor P.N., C.I. şi C.G., probe coroborate cu recunoaşterile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 190 din 9 aprilie 2003, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei primei instanţe, considerând nefondată critica formulată în sensul greşitei individualizări a pedepsei.
Astfel, instanţa de control judiciar a considerat că pedeapsa a fost corect coborâtă sub minimul prevăzut de lege, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi că nu există temeiuri pentru o nouă individualizare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul P.I., care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că pedeapsa a fost greşit individualizată şi a solicitat reducerea acesteia.
Recursul declarat este neîntemeiat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului P.I. în săvârşirea în ziua de 9 martie 2002 a infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Probele administrate au confirmat că inculpatul, sub imperiul provocării victimei care l-a lovit nejustificat, a reacţionat şi i-a aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, ce au determinat dezechilibrarea victimei, căderea acesteia cu capul de beton şi decesul imediat, ca urmare a traumatismului cranio-cerebral cu fractura de bază de craniu şi hemoragie cerebrală suferite.
S-a stabilit, că inculpatul, pe plan subiectiv a acţionat cu intenţia de a produce fratelui suferinţe fizice şi că rezultatul letal este praeterintenţionat, fiind imputabil inculpatului cu titlul de culpă.
Referitor la pedeapsa aplicată, de 4 ani închisoare, se constată că aceasta a fost stabilită sub minimul prevăzut de lege, ca urmare a recunoaşterii circumstanţei atenuante a provocării şi că, reflectând corect pericolul social al faptei, împrejurările săvârşirii ei şi persoana inculpatului, nu există temeiuri de reducere a cuantumului acestei sancţiuni.
Întrucât critica formulată de recurent este neîntemeiată, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 10 martie 2002 la 10 septembrie 2003 şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 190 din 9 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 10 martie 2002 la 10 septembrie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3620/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3628/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
