CSJ. Decizia nr. 3642/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3642/2003
Dosar nr. 2039/2003
Şedinţa publică din 10 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 91 din 6 februarie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins cererea inculpatului D.S.V. de schimbarea încadrării juridice a faptei, şi i-a condamnat pe inculpaţii:
- S.E.O. la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 109 din acelaşi cod.
- D.S.V. la 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
S-au aplicat prevederile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, au fost obligaţi în solidar inculpaţii, inculpatul minor în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.E.O. la 4.000.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă C.I.C.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 26 iunie 2002, inculpaţii au sesizat că partea vătămată C.I.C. avea telefon mobil şi au trecut la urmărirea acesteia, şi după ce au intrat în bloc şi apoi în lift cu ea, au ameninţat-o şi i-au smuls telefonul de la gât, inculpatul D.S.V. ameninţând-o cu o lamă de ras.
Situaţia de fapt, a fost dovedită pe baza materialului probator administrat în cauză, coroborat şi cu declaraţiile inculpaţilor, care au recunoscut săvârşirea infracţiunilor.
Prin Decizia penală nr. 219 din 17 aprilie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei, a desfiinţat hotărârea şi a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul minor S.E.O., din art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul D.S.V., motivul invocat fiind greşita individualizare a pedepsei considerată a fi prea mare.
Recursul declarat nu este fondat.
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite de persoana infractorului şi ale împrejurărilor care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportând cauzei aceste dispoziţii legale, se reţine că în procesul individualizării pedepsei, instanţele au acordat semnificaţie juridică tuturor criteriilor generale, în cadrul acestora reliefându-se gradul concret de pericol social al faptei, agravat odată ce a fost săvârşită cu un minor şi de acţiunea agresivă îndreptată împotriva integrităţii fizice a persoanei, cât şi împrejurările în care s-a comis, respectiv, în lift, unde partea vătămată a fost ameninţată cu un obiect tăietor pentru a ceda telefonul mobil, dar şi persoanei inculpatului, caracterizat a fi predispus săvârşirii de fapte antisociale.
În aceste condiţii, pedeapsa de 8 ani închisoare este just individualizată şi ea răspunde şi cerinţelor art. 52 C. pen.
Întrucât critica formulată de recurent este neîntemeiată, iar din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.S.V. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsă arestarea preventivă de la 2 iulie 2002 la 10 septembrie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S.V. împotriva deciziei penale nr. 219 din 17 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 2 iulie 2002 la 10 septembrie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3639/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3644/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
