CSJ. Decizia nr. 3646/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3646/2003
Dosar nr.4140/2002
Şedinţa publică din 10 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 37 din 27 februarie 2002, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpaţii:
- T.V.I. la 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (2) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi a art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) din acelaşi cod, prin schimbarea din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (2) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) C. pen.
- L.C.M. la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia pe un termen de încercare de 4 ani în condiţiile prevăzute de art. 82 C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 teza II, raportat la art. 208 alin. (1) şi (2) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) din acelaşi cod şi a art. 76 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 26 teza II, raportat la art. 208 alin. (1) şi (2) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), alin. (3) C. pen.
- C.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (2) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (2) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 951 din 16 iunie 1997 a Judecătoriei Suceava; au fost descontopite pedepsele aplicate în pedepsele de 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, 3 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 35 alin. (1), un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 35 alin. (2) şi un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 38 alin. (1) din acelaşi decret.
În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiate pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 976 din 15 iunie 1997 a Judecătoriei Suceava şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din aceiaşi lege.
În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa nr. 976 din 15 iunie 1998 a Judecătoriei Rădăuţi şi s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de cea aplicată în cauză, în total 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 C. pen.
- A.D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi (2) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod, prin schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi (2) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus în temeiul art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 478 din 16 martie 1998 a Judecătoriei Suceava, şi 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1201 din 8 iunie 1998 a Judecătoriei Suceava.
În baza art. 36 alin. (2), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani, alături de pedeapsa aplicată în cauză, în total 5 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 C. pen.
Pe latură civilă inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, să plătească părţii civile S.S.I. Suceava suma de 61.156.094 lei şi părţii civile S.C. C.T. S.A. Suceava suma de 2.089.000 lei despăgubiri.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
În noaptea de 3 mai 1999, în jurul orei 24,00, inculpaţii T.V.I. şi C.M., după o înţelegere prealabilă cu inculpatul L.C.M., care le-a promis tăinuirea şi A.D., taximetrist ce i-a transportat şi aşteptat, la locul faptei, unde cei doi au escaladat zidul clădirii Centrului de Calcul Suceava şi au pătruns în interior prin geamul băii de la primul etaj, au sustras componente electronice centrale telefonice digitale, telefoane şi un fax, toate în valoare de 221.645.000 lei. Ambii inculpaţi s-au folosit de mănuşi chirurgicale pentru a nu lăsa urme.
În timp ce se aflau în imobil, inculpaţii autori ai furtului au fost sunaţi pe telefonul mobil al inculpatului A.D. care i-a asigurat că în exterior totul este în regulă.
Asiguraţi astfel de lipsa oricărui pericol, inculpatul T.V.I. a părăsit locul faptei, prin acelaşi loc şi a luat bagajele cu bunurile sustrase de la coinculpatul C.M. şi le-a coborât de la o fereastră, cu ajutorul unei frânghii.
Întrucât la ultima sarcină s-a spart un geam, inculpatul A.D., în autoturismul căruia fusese încărcate bunurile sustrase, a părăsit imediat zona, întâlnindu-se la scurt timp cu ceilalţi şi apoi după avertizarea telefonică a inculpatului L.C.M., la domiciliul acestuia, unde au lăsat cea mai mare parte din bunurile sustrase, iar celelalte au fost duse la locuinţa numitei I.E., mătuşa lui C.M.
În ziua de 20 iunie 1999, inculpaţii T.V.I. şi L.C.M. au fost surprinşi de organele de poliţie în timp ce încercau să comercializeze parte din bunurile sustrase.
Sentinţa a fost apelată de către toţi inculpaţii, susţinându-se de către T.V.I. şi C.M. că pedepsele aplicate lor nu au fost just individualizate, fiind prea aspre, iar de către L.C.M. şi A.D. că nu au avut nici o contribuţie la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, ci doar au primit şi transportat bunuri sustrase, fără nici o înţelegere prealabilă cu autorul, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen. şi reducerea corespunzătoare a pedepselor.
Apelanţii au mai invocat, totodată şi greşita rezolvare a laturii civile, prin obligarea lor la plata unor despăgubiri mai mari faţă de paguba nerecuperată.
Prin Decizia penală nr. 286 din 16 septembrie 2002, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cei patru inculpaţi şi ia obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a motivat, în esenţă, că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost corect reţinute, inclusiv cu privire la complici, pe baza recunoaşterilor inculpaţilor la urmărirea penală, coroborate cu procesele verbale de percheziţia şi procesul-verbal de ridicare de bunuri.
Retractarea declaraţiilor inculpaţilor L.C.M. şi A.D., în cursul cercetării judecătoreşti, susţinând că nu au avut nici o înţelegere cu autorul furtului, a fost apreciată ca fiind necorespunzătoare adevărului, făcute doar în scopul uşurării răspunderii penale.
Se mai motivează, că reţinând corect vinovăţia inculpaţilor, prima instanţă a făcut şi o justă individualizare a pedepselor.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a motivat că despăgubirile pentru prejudiciile cauzate de inculpaţi, au fost corect stabilite pe baza expertizei tehnice şi a celorlalte acte ale dosarului.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, au declarat recurs inculpaţii C.M., A.D. şi L.C.M.
Primii doi inculpaţi au criticat ambele hotărâri pronunţate în cauză, pentru mai multe motive.
Astfel, printr-un prim motiv formulat, au susţinut că nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie a instanţei.
Se susţine că prejudiciul stabilit (de 61.156.094 lei), apropiat de suma de 50.000.000 lei, prevăzută de art. 146 C. pen., cu privire la înţelesul noţiunii de consecinţe deosebit de grave, nu se poate considera, că data săvârşirii infracţiunii şi sesizarea instanţei, că fapta a avut astfel de consecinţe.
Pe de altă parte la aceleaşi date, considera recurentul, art. 146 C. pen., era căzut în desuetudine, suma de 50.000.000 lei fiind prea mică pentru caracterizarea faptei că a avut consecinţe deosebit de grave, făcând referire la OUG nr. 207/2000 şi Legea nr. 456/2001, prin care, suma de 500.000.000 lei a fost majorată la peste 2.000.000.000 lei.
Se solicită casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei la judecătorie pentru rejudecare, pe care o consideră ca fiind instanţa competentă cu soluţionarea în fond a cauzei.
Critica este nefondată.
La data comiterii faptei şi sesizării instanţei de judecată, prejudiciul stabilit fiind de 187.700.000 lei s-a considerat corect că fapta a avut consecinţe deosebit de gravă, potrivit art. 146 C. pen., în redactarea acestui text de lege, de la acea dată.
În atare situaţie, competenţa de judecată a revenit corect tribunalului.
Faptul că, ulterior, prin OUG 207/2001 şi Legea nr. 456/2001, s-a modificat art. 146 C. pen., în sensul că se consideră că fapta a avut consecinţe deosebit de grave, dacă prejudiciul este mai mare de 2 miliarde lei, nu este de natură a duce la declinarea competenţei de judecarea cauzei în favoarea judecătoriei, căci potrivit art. 41 alin. ultim C. proc. pen., schimbarea calificării faptei într-o lege nouă, intervenită în cursul judecării cauzei (cum a fost cazul în speţă), nu atrage incompetenţa instanţei de judecată (corect sesizate), afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.
Ori, în cauză, prin OUG nr. 207/2001 şi Legea nr. 456/2001 nu s-a dispus altfel.
Tribunalul a avut în vedere aceste două acte normative şi a aplicat în baza art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), legea penală mai favorabilă, schimbând corect încadrarea juridică a faptei, în sensul care a fost arătat.
Printr-un alt motiv formulat inculpatul A.D., a criticat hotărârile pentru greşita încadrare juridică a faptei în complicitate la infracţiunea de furt calificat, susţinând că nu a avut nici o înţelegere cu autorii furtului, astfel că fapta sa nu constituie complicitate ci tăinuire, solicitând schimbarea încadrării juridice cu consecinţa reducerii pedepsei.
Critica este nefondată.
Această critică a mai fost formulată şi în apel, fiind analizată şi respinsă ca o motivare corespunzătoare.
Astfel, aşa cum s-a mai arătat, inculpatul A.D. a recunoscut la urmărirea penală fapta comisă, inclusiv înţelegerea cu autorul faptei relatând amănunţit derularea fazelor. De asemenea şi ceilalţi inculpaţi au recunoscut la urmărirea penală în faţa procurorului şi a apărătorului desemnat, faptele imputate, declaraţiile lor coroborându-se între ele, precum şi cu celelalte probe ale dosarului.
În această situaţie, revenirea inculpaţilor la instanţa de fond, susţinând că nu a existat înţelegere cu inculpatul A.D., corect a fost apreciată ca nesinceră şi înlăturată, ca atare.
Din materialitatea faptelor astfel cum corect au fost reţinute de către instanţele de judecată, în sensul că inculpaţii au stabilit să se întâlnească, în jurul orelor 21,00, în apropierea locului faptei cu A.D. transportându-i la locul faptei, sustragerea operată, în jurul orelor 24,00, în timp ce acelaşi inculpat aştepta şi făcea de pază în autoturismul TAXI, parcat în apropiere, convorbirea acestuia cu ceilalţi, pe telefonul mobil, comunicându-le că în exterior totul este în regulă şi că îi aşteaptă, apoi transportarea celorlalţi cu bunurile sustrase, atestă faptul că A.D., a ştiut ce urmăresc autorii şi a voit să-i ajute, aducând deci o contribuţie importantă prin actele exterioare, acţiunii incriminate.
Aşa fiind, corect fapta sa, a fost caracterizată complicitate la infracţiunea de furt calificat.
Inculpatul L.C.M. a criticat şi el hotărârile cu privire la încadrarea juridică a faptei, solicitând schimbarea acesteia în infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen., dar nu a motivat critica formulată.
Critica este nefondată în raport de situaţia corect reţinută de către instanţele de judecată, respectiv participarea inculpatului L.C.M. la luarea deciziei infracţionale, promisiunea sa de a valorifica prin comercializare bunurile furate, punerea la dispoziţia autorului a unei sume de bani, a două perechi de mănuşi chirurgicale şi a unei genţi de voiaj necesare furtului şi încercarea de a comercializa bunurile sustrase, a fost caracterizată corect complicitate la infracţiunea de furt calificat.
Printr-un motiv comun de recurs, hotărârile au fost criticate şi cu privire la individualizarea pedepselor, solicitându-se reducerea cuantumului.
Şi această critică este nefondată.
Pedepsele aplicate acestora, de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării, la inculpatul L.C.M., în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi de câte 3 ani închisoare, aplicate inculpaţilor C.M. şi A.D., acesta din urmă urmând a executa 5 ani închisoare, iar inculpatul C.M. a executat 3 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile reţinerii recidivei prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen. şi revocării suspendării executării pedepselor anterioare, nu pot fi considerate ca mari, injust individualizate şi nu se impune a fi reduse.
Neconstatându-se nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursurile sunt nefondate, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fi respinse ca atare.
Totodată, urmează a obliga pe recurenţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în suma datorată de recurentul L.C.M. urmând a se include şi onorariul de avocat pentru apărarea sa din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.M., A.D. şi L.C.M. împotriva deciziei penale nr. 286 din 16 septembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă pe inculpaţii C.M. şi A.D. la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul L.C.M. la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3643/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3647/2003. Penal → |
|---|
