CSJ. Decizia nr. 3647/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3647/2003
Dosar nr. 245/200.
Şedinţa publică din 10 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 175 din 30 septembrie 2002 a Tribunalului Bihor a fost condamnat inculpatul L.A. în baza art. 257 alin. (1) C. pen., la 3 ani închisoare.
Conform art. 40 cu referire la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 3 ani cu pedeapsa de 5.000.000 lei amendă penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1677/2000, pronunţată de Judecătoria Oradea, stabilindu-se că, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 257 alin. (2) cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 250 de dolari U.S.A., prin obligarea acestuia la plata echivalentului în lei a acestei sume.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt, că, la 16 octombrie 2001 a fost începută urmărirea penală faţă de martorul U.R.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 328/1966, fiind ridicat de la acesta un autoturism marca VOLVO. Dosarul a fost înregistrat la Poliţia Aleşd, Biroul cercetări penale sub nr. 190 din 16 octombrie 2000.
La sfârşitul lunii octombrie 2001, fără a se putea stabili data exactă, martorul U.R.C., însoţit de martorul B.G., care cunoştea de existenţa cauzei penale şi de ridicare de către poliţie a autoturismului, s-au deplasat în localitatea Săcădat, judeţul Bihor, în vederea cumpărării unui autoturism, ocazie cu care s-au întâlnit cu inculpatul L.A. Despre acesta, martorul B.G. ştia că are unele influenţe în rândul lucrătorilor de poliţie.
La iniţiativa şi prin intermediul martorului B.G., martorul U.R.C. a făcut cunoştinţă cu inculpatul, în ideea ca acesta să-şi exercite influenţa asupra lucrătorilor de poliţie, pentru a-i determina să soluţioneze în mod favorabil dosarul penal în care era cercetat martorul.
La 2 noiembrie 2001, folosind telefonul său mobil, inculpatul l-a contactat pe martorul U.R.C. la telefonul acestuia în repetate rânduri, ocazie cu care inculpatul i-a relatat martorului că „a vorbit cu un maior de la poliţie şi că dosarul său se rezolvă”, pretinzându-i suma de 1000 de mărci germane în acest scop.
În timp ce martorii rămăseseră pe Calea Clujului, inculpatul l-a contactat telefonic pe martorul U.R.C., stăruind ca acesta să-i dea suma de 250 de dolari S.U.A., iar pentru a-l convinge să dea aceşti bani, i-a cerut să vorbească la telefon cu un pretins ofiţer de poliţie cu grad de maior.
În urma acestor discuţii, martorul U.R.C. şi inculpatul au convenit să se întâlnească în zona pasarelei de lângă Liceul „Andrei Şaguna” din Oradea, ocazie cu care inculpatul i-a solicitat din nou martorului să-i predea banii. Martorul a refuzat, cerându-i inculpatului să-l prezinte acelui maior, astfel că s-au deplasat la sediul Poliţiei Bihor, unde inculpatul a intrat şi s-a reîntors după puţin timp, spunându-i martorului că „maiorul” este în şedinţă.
De la sediul poliţiei, martorul s-a deplasat la locul de muncă S.C. T.I.E. S.A. Oradea unde s-a întâlnit cu martorul B.A.I., timp în care a fost apelat telefonic de inculpat şi de acel „maior” care i-au solicitat să dea banii, asigurându-l pe martor că deja s-a vorbit la Aleşd şi totul este rezolvat. Ca urmare, martorul U.R.C. a remis inculpatului L.A. suma de 250 de dolari S.U.A.
Situaţia de fapt şi vinovăţia au fost stabilite în baza procesului-verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, a declaraţiilor denunţătorului, a declaraţiilor martorilor B.G. şi B.A.I., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală, prin Decizia nr. 236 din 28 noiembrie 2002 a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că a fost greşit condamnat întrucât nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul a pretins şi primit avantaje materiale pentru a influenţa funcţionari din cadrul Poliţiei Bihor în vederea soluţionării favorabile a unui dosar penal aflat la Serviciul cercetări penale al Poliţiei Aleşd şi că fapta este prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen., a susţinut că soluţia de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt, neexistând probe de vinovăţie, că în cauză au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 40 C. pen., prin contopirea în pedeapsa de 3 ani închisoare a amenzii de 5.000.000 lei la care a fost condamnat anterior şi că pedeapsa cu închisoarea aplicată este prea severă sub aspectul modalităţii de executare, impunându-se suspendarea condiţionată, conform art. 81 C. pen.
Recursul declarat este neîntemeiat.
1. Probele administrate în cauză, au confirmat că inculpatul a pretins 1000 de mărci germane, a primit de la numitul U.R.C. suma de 250 de dolari S.U.A., lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui lucrător de poliţie cu gradul de maior la I.P.J. Bihor, care să determine soluţionarea favorabilă a unui dosar penal privind pe sus-numitul martor, aflat în curs la o structură subordonată, respectiv la Poliţia Aleşd, Biroul de cercetări penale.
În acest sens, sunt declaraţiile martorilor B.G.V. şi B.A.I., precum şi declaraţiile martorului denunţător U.R.C., care se coroborează cu declaraţiile inculpatului.
Întrucât soluţia de condamnare este conformă cu probele de vinovăţie administrate, nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.
2. Referitor la dispoziţia de contopire a pedepsei anterioare a amenzii de 5.000.000 lei aplicată inculpatului în baza art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 prin sentinţa penală nr. 1877 din 29 septembrie 2000 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 247/R/2001 a Curţii de Apel Oradea, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză, se constată că aceasta este greşită.
În conformitate cu dispoziţiile art. 40 C. pen., când după condamnarea definitivă cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune înainte de începerea executării acesteia sau în stare de evadare şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni.
Pe de altă parte , potrivit dispoziţiilor art. 34 lit. d) din acelaşi cod, când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amenda, se aplică pedeapsa închisorii la care se poate adăuga amenda în total sau în parte.
Rezultă din cele două texte că, în cazul concursului de infracţiuni se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune şi se execută pedeapsa cea mai grea dintre pedepsele executabile.
Or, în cauză, pedeapsa amenzii penale nu era executabilă şi deci, nu putea fi supusă contopirii.
Într-adevăr, conform art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 18 din 2 aprilie 2003, pedepsele cu închisoare până la 5 ani şi cele cu amenda aplicate de instanţele de judecată pentru fapte săvârşite până la data publicării legii în M.Of. se graţiază în întregime.
Cum amenda penală de 5.000.000 lei a fost aplicată inculpatului recurent în baza art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, prin sentinţa penală nr. 1677/2000 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 247/2001 a Curţii de Apel Oradea, iar această infracţiune s-a comis anterior datei de 4 octombrie 2002 când s-a publicat în M.Of., actul de clemenţă arătat, pedeapsa pecuniară este integral graţiată, nefiind supusă contopirii în condiţiile art. 40 C. pen.
În consecinţă, critica formulată este neîntemeiată.
3. Referitor la pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare, se constată că instanţele s-au orientat, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), înspre minimul prevăzut de lege, având în vedere pericolul social al faptei, împrejurările săvârşirii ei persoana inculpatului care anterior a mai săvârşit fapte penale.
Această pedeapsă, cu executare în regim de deţinere, este de natură a asigura conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi integrarea în comunitate a inculpatului.
Aşa fiind, nu există temeiuri de reducere a duratei pedepsei ori de schimbare a modalităţii de executare aşa cum s-a solicitat de către recurent.
Faţă de considerentele ce preced, Curtea, constatând întemeiată numai critica referitoare la greşita aplicare a art. 40 C. pen., urmează, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admite recursul declarat de inculpat, a casa Decizia atacată şi sentinţa primei instanţe, numai cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 40 C. pen., pe care le va înlătura.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul L.A. împotriva deciziei penale nr. 236/A din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 175 din 30 septembrie 2002 a Tribunalului Bihor numai cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 40 C. pen., pe care le înlătură.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3646/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3648/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
