CSJ. Decizia nr. 3985/2003. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3985/2003
Dosar nr. 2350/2003
Şedinţa publică din 24 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 513 din 2 octombrie 2001, Tribunalul Iaşi a admis cererea formulată de petiţionarul E.C.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, aplicată petiţionarului prin sentinţa penală nr. 32 din 26 octombrie 1999 a Tribunalului Iaşi, modificată prin Decizia penală nr. 384 din 18 noiembrie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi şi prin Decizia nr. 3179 din 19 iunie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în pedepsele componente de:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen.
- 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 15 C. pen., s-a dispus reducerea cuantumului pedepsei aplicate petiţionarului E.C. pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., de la 5 ani închisoare, la 3 ani şi 9 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 3 ani şi 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 2 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa totală de 3 ani şi 9 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsa stabilită durata arestării preventive cuprinsă între 9 octombrie 1997 şi 4 septembrie 1998.
S-a dispus retragerea formelor de executare emise în baza hotărârii judecătoreşti sus-menţionate şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, potrivit prezentei sentinţe.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin contestaţia formulată, condamnatul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere modificarea succesivă a dispoziţiilor art. 146 C. pen., privind înţelesul noţiunii de „consecinţe deosebit de grave”.
S-a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 32 din 26 ianuarie 1999, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului E.C. la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat, printre alţii, inculpatul E.C., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi printre alţii, inculpatul E.C., iar prin Decizia penală nr. 384 din 18 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Iaşi s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi s-a desfiinţat sentinţa Tribunalului Iaşi, în parte, în latura penală şi în latura civilă, dispunându-se în rejudecarea cauzei, printre altele, înlăturarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen. şi achitarea între alţii, a inculpatului E.C., pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen. şi pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, printre alţii, a inculpatului E.C., din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., dispunându-se condamnarea acestuia la 5 ani închisoare.
S-au aplicat inculpatului E.C. dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., condamnându-l la 2 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-au menţinut dispoziţiile privind achitarea inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 291 C. pen. şi art. 323 C. pen.
S-a dedus arestarea preventivă a inculpatului, de la 9 octombrie 1997, până la 4 septembrie 1998.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu alţi coinculpaţi condamnaţi în cauză, să plătească părţii civile S.C. C. SA Constanţa, despăgubiri civile în sumă de 1.985.000.000 lei.
A fost respins, printre altele, apelul declarat de inculpatul E.C.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, printre alţii, recurs, inculpatul E.C.
Prin Decizia penală nr. 3179 din 19 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondate, între altele şi recursul declarat de inculpatul E.C.
Ulterior momentului rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, respectiv a deciziei penale nr. 3179 din 19 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, prin Legea nr. 456 din 18 iulie 2001, a fost modificat art. 146 C. pen., noua reglementare stipulând că „prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei.”
S-a mai reţinut că, raportat la această modificare legislativă şi luându-se în considerare faptul că prejudiciul cauzat de inculpatul E.C., în solidar cu ceilalţi inculpaţi condamnaţi în cauză, este situat sub limita valorică impusă de lege pentru reţinerea consecinţelor deosebit de grave în cazul infracţiunii de înşelăciune, respectiv cel de 2.000.000.000 lei, se constată că în cauză nu mai sunt incidente dispoziţiile alin. ultim al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), care stabilesc un tratament sancţionator mai sever, pentru infracţiunea de înşelăciune în formă calificată, cu limite de pedeapsă cuprinse între 10-20 ani închisoare, fiind aplicabile în cauză prevederile legale privind sancţionarea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, săvârşite prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori alte mijloace frauduloase, pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Prima instanţă a apreciat că, faţă de natura infracţiunii săvârşită de petiţionar, de circumstanţele sale personale referitoare la conduita avută după pronunţarea hotărârii şi la situaţia sa familială, împrejurări relevate de înscrisurile aflate la dosar, în cauză se poate da eficienţă dispoziţiilor art. 458 C. proc. pen., raportat la art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care s-a reconsiderat pedeapsa aplicată petiţionarului E.C. pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., de la 5 ani închisoare, la 3 ani şi 9 luni închisoare.
Împotriva sentinţei penale nr. 513 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului Iaşi, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi condamnatul E.C., invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii.
În motivarea apelului declarat de parchet, se arată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., deoarece pentru aplicarea lor este necesar ca, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea pedepsei închisorii să fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară.
Or, sancţionarea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., nu a suferit modificări, limitele pedepsei rămânând aceleaşi de la 10 la 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 456/2001, care a modificat doar plafonul valoric la 2.000.000.000 lei al accepţiunii termenului de consecinţe deosebit de grave”.
S-a susţinut că prima instanţă a procedat la o schimbare a încadrării juridice, prin aplicarea unui „lex terţia”, schimbare inadmisibilă în afara cadrului procesului penal.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea, ca nefondată, a contestaţiei formulate de condamnatul E.C.
Condamnatul nu şi-a motivat apelul promovat împotriva hotărârii atacate.
Prin Decizia penală nr. 182 din 13 iulie 2002, Curtea de Apel Iaşi a dispus desfiinţarea ei şi rejudecând, a fost respinsă contestaţia formulată de condamnatul E.C.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul E.C. care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa de apel, fiind greşită respingerea cererii sale cu motivarea în considerente a inadmisibilităţii sale.
Prin Decizia penală nr. 497 din 31 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de condamnatul E.C., a fost casată hotărârea atacată şi a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de condamnat şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi la Curtea de Apel Iaşi.
În considerentele hotărârii, s-a arătat că, a fost greşită soluţia instanţei de apel, în sensul respingerii contestaţiei condamnatului E.C., cu motivarea inaplicabilităţii prevederilor art. 15 C. pen. şi cu procedura prevăzută de art. 458 C. proc. pen., fără să se fi verificat în fond, temeinicia hotărârii primei instanţe, prin care a fost admisă cererea sub aspectul întrunirii condiţiilor prevăzute cumulativ prin art. 15 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 118 din 1 aprilie 2003, Curtea de Apel Iaşi, după casare, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi condamnatul E.C., reţinând că prima instanţă a apreciat corect că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 C. pen., pentru a fi admisă contestaţia condamnatului, cu consecinţa reducerii pedepsei aplicată acestuia, apreciind că sentinţa este temeinică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul E.C., fără să invoce motivul de casare.
Examinând din oficiu, în temeiul art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., se constată că recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că prima instanţă a modificat pedeapsa aplicată condamnatului, în sensul că a redus-o de la 5 ani închisoare, la 3 ani închisoare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 C. pen., referitoare la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.
Aceeaşi soluţie a fost menţinută şi de instanţa de apel, după casare, constatând şi aceasta că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 15 C. pen., considerând că reducerea pedepsei condamnatului a fost temeinică şi legală.
Cum ambele instanţe au pronunţat hotărâri favorabile condamnatului şi cum în cauză nu se constată existenţa altor motive pentru reconsiderarea hotărârilor atacate, recursul declarat nu este fondat şi urmează să fie respins ca atare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 3859 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul E.C. să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul condamnat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de condamnatul contestator E.C. împotriva deciziei penale nr. 118 din 1 aprilie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3982/2003. Penal. Decretul nr.183/1949. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 399/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
