CSJ. Decizia nr. 4046/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4046/2003
Dosar nr. 3380/2002
Şedinţa publică din 26 septembrie 2003
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 59 din 6 februarie 2001 a Tribunalului Iaşi a fost condamnat printre alţii, inculpatul B.C. la pedeapsa de 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive de la 22 februarie 1997, la 23 februarie 1997 şi de la 25 februarie 1997, la 25 aprilie 1997.
Totodată, s-a disjuns acţiunea civilă.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul B.Y.A. la o pedeapsă de 10 ani închisoare în baza art. 215 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul B.Y.A. a venit în România în vara anului 1996 pentru a prospecta piaţa în vederea încheierii unor contracte economice. La data de 31 octombrie 1996, inculpatul a deschis în Iaşi, fără nici un drept, un punct de recrutare de forţă de muncă pentru detaşarea în Israel în numele firmei D.B.S.A.T.I. BV Import Export din Israel, fără a fi înregistrat şi fără a avea vreo înţelegere cu acea firmă.
În vederea desfăşurării acestei activităţi, inculpatul B.Y.A. a angajat 4 secretare şi în calitate de director general al firmei pe inculpatul B.C., care deşi ştia că punctul de recrutare nu este înregistrat, a început să desfăşoare activităţi pentru recrutarea forţei de muncă.
În urma unor anunţuri în presa locală, s-au prezentat la sediul firmei până la data de 21 decembrie 1996, un număr de 412 persoane cărora inculpaţii le-au relatat că există posibilitatea să lucreze în Israel pe diferite şantiere, cu toate că li s-a spus că pentru obţinerea paşaportului, pentru vizita medicală şi pentru procurarea biletelor de călătorie sunt necesare plăţile unor sume cuprinse între 25.000 lei şi 140 dolari S.U.A.
Sumele menţionate au fost primite de ambii inculpaţi, prin depunerea la conturile indicate de către aceştia.
La data de 22 decembrie 1996, inculpatul B.Y.A. a părăsit România, însă activitatea firmei a continuat prin directorul B.C.
După plecarea inculpatului B.Y.A., coinculpatul B.C. a fost anunţat printr-un fax să nu mai recruteze forţă de muncă, în perioada 22 decembrie 1996 – 20 februarie 1997, inculpatul B.C. a mai contractat un număr de 88 persoane de la care a primit câte 140 dolari S.U.A. şi câte 25.000 lei, din care o parte i-a depus într-un cont bancar pe numele său, o parte a transferat-o în străinătate, iar o parte a fost folosită la despăgubirea unor solicitanţi care cereau restituirea sumelor depuse.
Până la data de 22 decembrie 1996, inculpatul B.C., împreună cu B.Y.A., au încasat suma de 54.000 dolari S.U.A., 13.934.000 lei şi 600 mărci germane, reprezentând în total 199.131.000 lei, iar în perioada 22 decembrie 1996 – 20 februarie 1997, inculpatul B.C. a încasat 130.019.580 lei.
Cu toate insistenţele şi intervenţiile făcute persoanele care au dat sumele cerute de inculpaţi, nu au plecat în străinătate, şi numai 67 din ele li s-au restituit sumele date.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza notelor de constatare, proceselor verbale cu chitanţe emise de B., chitanţele de plată a sumelor, proceselor verbale cuprinzând date referitoare la încheierea contractelor, adresei cu contul inculpatului B.Y.A., faxului primit de inculpatul B.C., notei de constatare a Administraţiei Financiare, adresei Camerei de Comerţ, declaraţiilor părţilor vătămate, depoziţiilor martorilor P.C., T.M., M.C., B.D. şi S.V., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 226 din 11 iulie 2002, a admis apelul formulat de inculpatul B.C. pe care a desfiinţat-o în parte, în latura penală şi a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune de la 9 ani închisoare, la 7 ani şi 10 luni închisoare.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs prin care a învederat că a fost un simplu executant, iar pedeapsa aplicată este prea mare, solicitând reducerea acesteia.
Recursul nu este fondat.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama atât de pericolul social concret al faptei comise, cât şi de datele ce caracterizează persoana făptuitorului.
Pericolul social rezidă în modalitatea în care infracţiunea a fost comisă (deschiderea unei firme fictive pentru recrutarea de forţă de muncă), perioadă relativ îndelungată în care s-a derulat activitatea infracţională (octombrie 1996 – februarie 1997) numărul mare de părţi vătămate (412 persoane păgubite) valoarea mare a prejudiciului creat.
Pe de altă parte, la dozarea pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere şi poziţia sinceră avută de inculpat în faza de urmărire penală şi în cea de cercetare judecătorească, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, precum şi împrejurarea că acesta a depus diligenţe pentru recuperarea prejudiciilor cauzate părţilor civile (sub aspectul laturii civile cauza a fost dispusă prin sentinţa instanţei de fond).
Aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului au fost analizate de instanţa de control judiciar care a redus pedeapsa aplicată la 7 ani şi 10 luni închisoare, pedeapsă care, în raport de considerentele expuse apar ca just individualizate şi de natură să realizeze scopul coercitiv şi preventiv educativ al sancţiunii.
Ca atare, recursul declarat de inculpat este nefondat şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 226 din 11 iulie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4045/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4048/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs → |
|---|
