CSJ. Decizia nr. 4043/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4043/2003
Dosar nr. 3767/2002
Şedinţa publică din 26 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 392 din 28 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Brăila au fost condamnaţi inculpaţii:
1. B.S. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, fapta prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) şi i), cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 109 alin. (1), (3) şi (4), art. 75 lit. a) şi art. 121 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 75 lit. a) C. pen., întrucât fapta nu există.
2. B.E. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) şi i), cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât fapta nu există.
3. B.C. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, întrucât fapta nu există.
Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnat şi inculpatul B.T. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru complicitate la tentativă la infracţiunea de omor calificat.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor B.T. şi B.E. şi s-a dedus timpul reţinerii şi arestării preventive.
Totodată s-a constatat că părţile vătămate Ş.B.N., Ş.I. şi R.G. nu s-au constituit părţi civile, iar în baza art. 188 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul B.S. o sabie corp delict.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 26 ianuarie 1999, inculpatul B.T. s-a urcat în autoturismul părţii vătămate Ş.B.N. şi s-a deplasat în str. Eremia Grigorescu din municipiul Brăila, de unde i-a luat şi pe verii săi, inculpaţii B.S. şi B.E.
La un moment dat inculpatul B.T. i-a cerut şoferului să oprească maşina, după care ceilalţi doi inculpaţi au coborât şi au alergat după două persoane ce se deplasau pe trotuar, ajungând-o pe partea vătămată R.G. pe care a lovit-o cu pumnii.
După comiterea agresiunii, inculpaţii s-au urcat în autoturism, B.E. ameninţându-l pe şofer şi cerându-i să parcheze autoturismul pe o anumită stradă în aşteptarea victimei R.G., pe care au aşteptat-o în scara blocului.
În momentul în care partea vătămată a apărut, inculpaţii B.S. şi B.E. i-au aplicat numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele până ce aceasta a căzut, după care B.S. a scos o sabie de sub geacă şi a încercat să lovească victima în piept, însă aceasta s-a ferit, lovitura de sabie fiind receptată în picior şi coapsă.
Lovitura aplicată a fost atât de puternică încât sabia a rămas înfiptă în piciorul părţii vătămate.
După comiterea infracţiunii, cei doi inculpaţi au fugit cu autoturismul condus de partea vătămată Ş.B.N. şi s-au deplasat la restaurantul C.A., proprietatea lui B.C.
Cetăţenii aflaţi în zona conflictului au sesizat organele de poliţie care au urmărit maşina în care s-au aflat inculpaţii pentru a-i identifica.
Căpitanul Ş.I., însoţit de plutonierii S.D., V.N., Z.G., adjutanţii H.V., P.M. şi plt. E.A., a informat pe lt. col. D.Şt. despre acţiune, astfel că primii trei au pătruns în restaurant pentru a-l conduce la poliţie pe şoferul autoturismului.
S-a reţinut că partea vătămată, căpitan Ş.I., a fost îmbrâncită de inculpatul B.C., pentru a părăsi localul public, opunându-se totodată, ca şoferul Ş.B.N. să meargă la poliţie.
Inculpatul B.C. a luat legătura telefonică cu lt. col. D.Şt. şi la ordinele acestuia din urmă poliţiştii s-au retras.
Între timp, partea vătămată R.G. a fost transportată la Spital unde s-a constatat că a suferit un traumatism cranio cerebral închis cu comoţie cerebrală, contuzie la genunchiul stând şi plagă înjunghiată coapsă stângă.
Referitor la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, menţionată în rechizitoriu, constând în acea că partea vătămată Ş.B.N. a fost ameninţată şi obligată să conducă maşina cu care inculpaţii s-au deplasat spre partea vătămată R.G., cu intenţia de a o ucide, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată era în relaţii apropiate cu inculpaţii, care îi erau clienţi, că făcea taximetrie pentru consumatorii restaurantului C.A. Singura probă cu privire la existenţa acestei infracţiuni, declaraţia părţii vătămate, a fost înlăturată cu motivarea că afirmaţiile respective au fost făcute cu scopul de a nu fi considerat complice la infracţiunea de omor.
Tot sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată nu i-a denunţat pe inculpaţi, iar la cererea lucrătorilor de poliţie, la restaurantul C.A. a refuzat să-i însoţească la sediu, ceea ce reliefează că nu era lipsită de libertate.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza rapoartelor întocmite de organele de poliţie, raportului de expertiză medico legală, casetei video cu înregistrarea incidentului din incinta restaurantului C.A., depoziţiilor celor 19 martori audiaţi în cauză, probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 272/ A din 6 iunie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi inculpaţii B.E., B.T., B.S. şi B.C.
Împotriva acestei decizii inculpaţii B.E., B.S. şi B.C. au declarat recurs, reiterând-se motivele de apel formulate.
Astfel, inculpatul B.S. a criticat hotărârile pronunţate cu privire la încadrarea juridică a faptei şi sub aspectul netemeiniciei, solicitând schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. S-a mai solicitat să se reducă pedeapsa aplicată în raport de circumstanţele atenuante recunoscute în considerentele sentinţei primei instanţe.
Totodată inculpatul recurent a solicitat casarea cu trimitere la prima instanţă întrucât nu s-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
La rândul său, inculpatul B.E. a solicitat, de asemenea, schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât nu a avut intenţia de a ucide ci de a aplica o corecţie părţii vătămate. În subsidiar, inculpatul a solicitat înlăturarea premeditării reţinută la încadrarea juridică stabilită şi reducerea pedepsei.
Inculpatul B.C. a cerut prin recursul declarat achitarea pentru infracţiunea de ultraj, întrucât fapta nu există.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
Instanţa de fond şi cea de apel, au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise de inculpaţi în textele de lege menţionate.
Fapta inculpaţilor B.S. şi B.E. de a se înţelege, împreună cu coinculpatul B.T., să o ucidă pe partea vătămată R.G., de a o urmări pe străzile municipiului Brăila şi de a o lovi cu o sabie de 40 cm lungime, vizând zona toracică, şi înjunghiind-o în coapsă, după care inculpaţii au lovit-o cu pumnii şi picioarele până au doborât-o la pământ, întruneşte elementele constitutive de tentativă la infracţiunea de omor calificat.
Împrejurarea că victima a avut nevoie de numai 10 zile îngrijiri medicale, iar leziunile constatate prin raportul medico legal întocmit pe bază de documente medicale are relevanţă subsidiară în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei.
În speţă, victima a fost lovită a fost lovită cu o sabie, instrument apt de a ucide, a cărei lamă a pătruns adânc în coapsă, rămânând înfiptă în această parte a corpului în care se află situate pachete cu vase femurale.
Această lovitură, deşi nu a pus în primejdie viaţa victimei, aşa cum se arată în raportul de constatare medico legală, trebuie considerată, datorită intensităţii sale, regiunii în care a fost aplicată şi instrumentului folosit la agresiune, ca fiind săvârşită cu intenţia de a ucide. Numai o împrejurare independentă de voinţa inculpaţilor, şi anume faptul că victima s-a răsucit brusc în momentul în care lama sabiei s-a îndreptat spre piept, reuşind astfel să recepţioneze lovitura în altă parte a corpului decât cea vizată a făcut ca obiectul vulnerant să nu atingă un organ vital şi ca rezultat mai grav, moartea, să nu se producă.
Aceeaşi concluzie se desprinde şi din analizarea modului în care s-a derulat activitatea infracţională, şi anume din faptul că inculpaţii i-au aplicat, într-o primă fază lovituri puternice cu pumnii în zona capului, dar pentru că victima a reuşit să se salveze, au aşteptat-o în holul blocului în care partea vătămată urma să sosească, iar în a doua fază a conflictului după aplicarea loviturii cu sabia, inculpaţii au continuat agresiunea, lovind victima cu pumnii şi picioarele, timp îndelungat, inclusiv după ce aceasta căzuse la pământ şi nu se mai putea apăra.
Astfel fiind, fapta inculpaţilor B.S. şi B.E. constituie tentativă la infracţiunea de omor calificat, şi nu aceea de lovire provocată de art. 180 alin. (2) C. pen.
În speţă, instanţele au reţinut corect şi dispoziţiile art. 175 lit. a) C. pen.
Premeditarea prevăzută de textul arătat, ca agravantă a infracţiunii de omor, presupune realizarea a două cerinţe, şi anume: luarea rezoluţiei trebuie să preceadă un oarecare timp activitatea materială, iar această hotărâre, mai dinainte luată, să se concretizeze în anumite activităţi de pregătire a infracţiunii.
În cauză, inculpaţii s-au înarmat cu o sabie, s-au deplasat în locurile frecventate de victimă, au urmărit-o şi au aşteptat-o, într-un loc bine ales, după care, conform înţelegerii anterioare au lovit-o, inclusiv cu sabia pe care o luaseră în acest scop, astfel că cerinţele art. 175 lit. a) sunt îndeplinite.
În raport de considerentele expuse rezultă că încadrarea juridică a fost bine stabilită faţă de cei doi inculpaţi, motiv pentru care prima critică adusă hotărârilor pronunţate nu este fondată.
În ceea ce priveşte critica formulată de inculpatul B.S., în sensul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale şi anume asupra schimbării încadrării juridice a faptei, Curtea constată că nu este fondată.
Aşa cum rezultă din încheierea din 6 noiembrie 2000 a Tribunalului Brăila, în care s-au consemnat dezbaterile în fond instanţa a pus în discuţia părţilor cererea formulată de apărătorii inculpaţilor, reprezentantul parchetului răspunzând motivat de ce nu se impune o astfel de schimbare a încadrării juridice.
La fel, instanţa de apel, în practicaua deciziei penale recurate, s-a preocupat de această împrejurare şi s-a conformat dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., analizând cererea de schimbare a încadrării juridice, a pus-o în discuţia părţilor, a ascultat concluziile puse sub acest aspect, după care în considerentele hotărârii a analizat textele de lege invocate.
Referitor la recursul declarat de inculpatul B.C., prin care a solicitat achitarea pentru infracţiunea de ultraj, se reţine că fapta există în materialitatea ei, iar vinovăţia inculpatului a fost dovedită cu mijloacele de probă administrate.
Este adevărat că inculpatul B.C. nu a recunoscut infracţiunea stabilită în sarcina sa (a precizat în declaraţiile date că doar a împins pe ofiţerul de poliţie), însă din rapoartele întocmite de poliţiştii V.N. şi I.G. rezultă comportamentul violent al inculpatului, expresiile jignitoare aduse lucrătorilor de poliţie, iar caseta video înregistrată confirmă rapoartele întocmite de poliţişti.
Faptul că infracţiunea de ultraj s-a petrecut în incinta localului propietatea inculpatului nu are nici o relevanţă în ceea ce priveşte existenţa infracţiunii atâta vreme cât lucrătorului de poliţie s-a aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acesta aflându-se în urmărirea unor persoane despre care existau indicii că au săvârşit o infracţiune gravă, motiv pentru care recursul formulat de inculpat sub acest aspect este nefondat.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor B.S. şi B.E., au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de pericolul social concret al faptelor săvârşite şi de datele ce caracterizează persoana făptuitorilor.
Pericolul social al infracţiunii contra vieţii, reţinută în sarcina celor doi inculpaţi, rezultă din modul în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, şi din consecinţele faptei.
Referitor la persoana inculpaţilor, din probele administrate rezultă că s-au sustras de la urmărirea penală, au fost daţi în urmărire generală, şi au avut o poziţie necooperantă în faza de urmărire penală şi în cea de cercetare judecătorească, inculpatul B.E. fiind recidivist în raport de pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2366 din 17 octombrie 1997 a Judecătoriei Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Faptul că în considerentele hotărârilor atacate au fost recunoscute unele circumstanţe personale (lipsa antecedentelor penale în cazul inculpatului B.S., şi recunoaşterea parţială a faptei comise de inculpatul B.E.) nu obliga instanţa la aplicarea dispoziţiilor art. 76 C. pen., care reglementează efectele circumstanţelor atenuante. Atunci când din ansamblul comportamental al făptuitorului se desprinde ideea că acesta în mod accidental a intrat în conflict cu legea penală şi că, prin împrejurările descrise exemplificativ în art. 74 C. pen., a contribuit la buna înfăptuire a justiţiei, a recunoscut şi regretat sincer fapta comisă şi a depus stăruinţă pentru a înlătura rezultatul infracţiunii, instanţa poate reţine aceste împrejurări ca circumstanţe atenuante, cu consecinţele ce decurg din aplicarea art. 76 C. pen.
În speţă, inculpaţii B.S. şi B.E. nu au demonstrat prin modul în care au acţionat şi prin poziţia adoptată faţă de faptele comise, după arestarea lor, că sunt îndrituiţi să beneficieze de clemenţa legii.
Ca atare, în raport de considerentele expuse rezultă că şi sub acest aspect hotărârile pronunţate sunt temeinice, motiv pentru care recursurile declarate de inculpaţi vor fi respinse în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Va fi menţinută starea de arest a inculpatului B.E. şi se va computa perioada detenţiei preventive.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.E., B.S. şi B.C. împotriva deciziei penale nr. 272 din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Galaţi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.E. timpul arestării preventive de la 7 septembrie 2000, la 26 septembrie 2003.
Obligă recurenţii inculpaţi B.E., B.S. şi B.C. să plătească statului suma de câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4027/2003. Penal. Contopire pedepse. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4044/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
