CSJ. Decizia nr. 4049/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4049/2003
Dosar nr. 2379/200.
Şedinţa publică din 26 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 122 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul Călăraşi, a condamnat pe inculpatul E.M. la 5 ani închisoare pentru infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. i) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei de la 13 aprilie 2002 la zi.
S-a luat act de acoperirea prejudiciului produs părţii civile D.I.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 2.150.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 150.000 lei onorariul apărătorului din oficiu, s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul, în raport de probele administrate în cauză, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 12 aprilie 2002, inculpatul E.M., în timp ce se deplasa cu bicicleta prin sat, l-a văzut pe şosea pe victima D.M., aflat în stare de ebrietate. Pe fondul unor nemulţumiri anterioare (inculpatul ştiind că victima i-a furat bani şi bunuri, în mai multe rânduri), inculpatul s-a hotărât să-i aplice o corecţie acestuia, motiv pentru care, profitând că acesta se dezechilibrase şi căzuse pe coate şi genunchi, i-a aplicat câteva palme. Inculpatul a ridicat victima, mutând-o de pe şosea pe acostament, mişcare destul de violentă (este descrisă ca atare chiar de inculpat) şi care a presupus ridicarea victimei la aproximativ un metru înălţime şi trântirea ei.
După schimbarea poziţiei victimei, inculpatul i-a mai aplicat câteva lovituri peste faţă, cap şi corp.
În ceea ce priveşte loviturile de picior aplicate, se constată o nepotrivire între depoziţiile martorilor (care descriu victima ca fiind căzută pe partea stângă a corpului, iar inculpatul lovindu-l în partea dreaptă) şi concluziile raportului de constatare medico-legală conform căruia s-au constatat fracturile costale stânga-lateral.
Cum victima nu reuşea să se redreseze (deşi îl ştia ca fiind alcoolic) inculpatul a revenit la locul unde căzuse victima, încercând să-l facă să-şi revină (stropindu-l cu apă rece).
Inculpatul l-a sesizat pe fratele victimei, însă acesta nu a intervenit, apreciind că victima va ajunge ea acasă, după ce-şi va reveni din beţie.
În dimineaţa următoare, inculpatul a fost anunţat că victima este tot pe drum, căzută, a plecat împreună cu nepotul său, martorul C.M. pentru a transporta victima la domiciliu. Acesta era incoerent, dar trăia (declaraţia fratelui victimei, martorul D.D.).
În raport de cele de mai sus, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului E.M. întruneşte elementele constitutive ale altei infracţiuni decât cea prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Din probatoriu a mai rezultat că motivul atitudinii agresive a inculpatului îl reprezintă faptele victimei care, anterior săvârşirii infracţiunii, a sustras în mai multe rânduri bunuri de la inculpat (ultima oară fiind vorba de păsări).
În raport de conduita anterioară a inculpatului, de circumstanţele reale în care s-a săvârşit fapta, este evident că inculpatul a avut intenţia de a „pedepsi” victima pentru ultimul furt comis în dauna avutului său, scopul actelor de violenţă fiind acela de a aplica o corecţie, iar nu de suprimare a vieţii acesteia.
Referitor la latura subiectivă a infracţiunii s-a precizat că nu se poate reţine intenţia inculpatului (în forma directă sau indirectă) în suprimarea vieţii victimei.
Cu privire la ultima formă a intenţiei (indirectă) a apreciat că şi aceasta lipseşte, în raport de împrejurările concrete ale cauzei şi anume:
- nu s-a folosit un obiect vulnerant, de natură a produce rezultatul letal;
- loviturile aplicate şi intensitatea lor nu au fost de natură (numai ele) a suprima viaţa victimei. Astfel, concluziile raportului de constatare medico-legală stabilesc că factorul traumatic este numai unul dintr-o multitudine de factori, care au dus la moartea victimei (ceilalţi fiind starea patologică preexistentă, etilism acut şi refrigerare);
- conduita inculpatului după săvârşirea faptei (a revenit lângă victimă, el fiind cel care a transportat victima acasă, după ce a văzut că fratele victimei cu care acesta locuia l-a lăsat peste noapte în stradă).
Nu este de ignorat nici faptul că victima era un consumator înrăit de alcool, atât rudele cât şi consătenii au apreciat că starea de beţie a fost cauza pentru care acesta a rămas la pământ după aplicarea loviturilor.
Cum în speţă nu se poate stabili cu certitudine intenţia inculpatului de a ucide, fapta se încadrează în dispoziţiile art. 183 C. pen., în aplicarea principiului că îndoiala profită făptuitorului.
În raport de această situaţie, s-a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a lovi sau vătăma victima, rezultatul mai grav (decesul victimei) producându-se din culpă.
Faţă de cele de mai sus, s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
În ceea ce priveşte reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., cererea a fost respinsă.
Provocarea, în sensul textului de lege amintit anterior, presupune ca infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări, emoţii, sau provocată de victimă şi produsă prin violenţă, atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
În speţă, este catalogată ca atare, conduita victimei, anterioară zilei în care s-a comis infracţiunea şi care se întinde pe o perioadă lungă de timp, de-a lungul căreia victima a furat diverse bunuri de la inculpat.
Faţă de cele de mai sus, s-a considerat că această conduită nu reprezintă împrejurarea avută în vedere de legiuitor ca motiv de atenuare a pedepsei.
În ceea ce priveşte circumstanţele atenuante judiciare, s-a observat că toate vizează persoana inculpatului şi de aceea s-au avut în vedere la individualizarea pedepsei, urmând a se avea în vedere gradul de pericol social crescut al faptei, circumstanţele reale în care a fost comisă fapta cum şi circumstanţele personale ale inculpatului (fără antecedente penale, pensionar, studii superioare, cu o bună conduită în familie şi societate, manifestând regrete sincere pentru fapta comisă şi urmarea acesteia).
Împotriva sentinţei penale de mai sus, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul E.M.
În apelul parchetului se critică sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se în esenţă, că în mod greşit tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei şi a aplicat o pedeapsă insuficientă să satisfacă scopul preventiv educativ.
Inculpatul a solicitat reţinerea circumstanţei atenuante a provocării şi reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 178 din 2 aprilie 2003, admite apelul procurorului şi desfiinţează sentinţa atacată în parte şi:
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen.
În baza art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., condamnă pe inculpat la 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei cu închisoarea.
Conform art. 53 pct. 2 lit. b) raportat la art. 67 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a degradării militate.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Menţine starea de arest a inculpatului şi compută detenţia de la 13 aprilie 2002 la zi.
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a motivat că, instanţa de fond deşi a stabilit corect situaţia de fapt, cu excepţia faptului că nu a reţinut că inculpatul a ridicat victima şi a lăsat-o să cadă „în grabă” (după cum declară martora M.D., aspect susţinut şi de martora G.E.) şi care explică luxaţiile produse coloanei vertebrale cervicale, totuşi, sub aspectul laturii subiective, este greşită aprecierea că fapta a fost comisă cu praeterintenţie şi nu cu intenţie indirectă.
Argumentele potrivit cărora „nu s-a folosit un obiect vulnerant de natură a produce rezultatul letal” (invocate de tribunal) nu susţin o atare apreciere, întrucât, pe de o parte, în conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor nu este inclusă cerinţa „obiectului vulnerant”, iar pe de altă parte, pentru încadrarea juridică a faptei nu prezintă relevanţă atitudinea (obiectivă şi subiectivă) posterioară comiterii actului infracţional.
Împrejurarea că moartea victimei s-a datorat „insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unor factori de ordin traumatic, patologic preexistent, intoxicaţiei acute etilice, precum şi refrigerării” (conform raportului medico-legal) nu susţine, de asemenea, concluzia că inculpatul a acţionat doar cu intenţia de a lovi, iar decesul s-a produs din culpă.
În realitate, multitudinea şi intensitatea loviturilor, zonele în care acestea au fost aplicate, urmările produse (excoriaţii, echimoze, infiltrate sanguine, fracturi costale cu leziuni ale măduvei, hematoame, luxaţii ale coloanei vertebrale cu leziuni medulare), precum şi împrejurările că inculpatul este o persoană instruită (studii superioare) şi cunoştea starea victimei (subsecventă consumului de alcool, cu dezechilibru comportamental) conduc la concluzia că fapta a fost comisă cu intenţie indirectă (infractorul prevăzând rezultatul faptei sale, rezultat pe care, deşi nu l-a urmărit, a acceptat totuşi producerea lui).
Drept urmare, s-a apreciat că este greşită soluţia de schimbare a încadrării juridice, fapta comisă de inculpat, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., cu referire la art. 175 lit. i) C. pen., iar nu ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
În raport de conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea faptei, precum şi de lipsa antecedentelor penale, a reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Referitor la apelul inculpatului, s-a motivat că în mod corect a reţinut instanţa de fond, că nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., deoarece presupusa sustragere a unor bunuri de la inculpat, pe o perioadă îndelungată de timp nu justifică concluzia că acesta a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, în sensul art. 73 lit. b) C. pen.
Cât priveşte reducerea pedepsei stabilită de instanţa de fond, s-a arătat că aceasta nu este justificată în condiţiile schimbării încadrării juridice a faptei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Prin recursul procurorului se critică Decizia instanţei de apel numai sub aspectul individualizării pedepsei.
Astfel, se susţine că în raport de gradul de pericol social al faptei şi conduita procesuală a inculpatului nu se impunea aplicarea prevederilor art. 74 C. pen.
În recursul său, inculpatul a susţinut că, în mod greşit instanţa de apel a încadrat fapta în infracţiunea de omor calificat, deoarece nu s-a dovedit că el a avut intenţia de a ucide victima. A solicitat casarea hotărârii şi menţinerea soluţiei dată de instanţa de fond, prin care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte. A cerut, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reducerea pedepsei aplicate.
Recursurile declarate în cauză nu sunt fondate.
Din actele dosarului rezultă că victima, D.M. era în stare de ebrietate, fapt cunoscut de inculpat, iar din actul medico-legal s-a stabilit că moartea victimei se datoreşte şi organismului deosebit de slăbit al victimei pe fondul intoxicaţiei etilice şi afecţiunii patologice preexistente, precum şi a acţiunii mai îndelungate a frigului.
Aceste împrejurări, unite cu activitatea infracţională a inculpatului, care a lovit victima de mai multe ori, cu palmele şi picioarele, peste tot corpul, l-a ridicat şi l-a trântit de pământ şi apoi la lăsat afară în temperatura scăzută a nopţii de primăvară, au determinat moartea victimei.
Săvârşind faptele de mai sus, deşi cunoştea starea în care se afla victima, inculpatul a prevăzut că se va produce moartea acesteia, acceptând acest rezultat. Chiar dacă activitatea sa infracţională nu a fost prin ea însăşi cauza unică a producerii morţii, ci la aceasta a contribuit şi celelalte cauze, răspunderea sa pentru săvârşirea infracţiunii de omor nu poate fi înlăturată, cauzele concomitente fiind cunoscute de inculpat, care a prevăzut şi acceptat consecinţele acţiunii sale săvârşite în condiţiile de mai sus.
Aşadar, instanţa de apel a dat o încadrare juridică corectă faptei reţinute în sarcina inculpatului, urmând deci să se respingă susţinerea acestuia cu privire la necesitatea de a i se reţine în sarcina sa, infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte şi nu infracţiunea de omor calificat.
Nu sunt, de asemenea, întemeiate criticile aduse prin recursurile procurorului şi al inculpatului cu privire la individualizarea pedepsei.
Faţă de împrejurările în care a fost săvârşită fapta şi de datele sale personale, începând cu vârsta sa, lipsa antecedentelor penale şi terminând cu constatarea că a avut o comportare bună în societate şi familie, instanţa de apel în mod justificat a recunoscut inculpatului circumstanţe atenuante, prin aplicarea art. 74 şi art. 76 alin. penultim C. pen., astfel că, sub acest aspect, recursul formulat de procuror nu poate fi primit.
În ceea ce priveşte redozarea pedepsei de 7 ani închisoare la cât a fost condamnat inculpatul prin aplicarea art. 74 şi art. 76 alin. ultim C. pen., ea nu apare ca necesară, pedeapsa fiind bine individualizată de instanţa de apel, ţinându-se seama de gravitatea faptei, de circumstanţele în care a fost săvârşită infracţiunea, precum şi de datele ce îl caracterizează pe inculpat, astfel că, nici sub acest aspect recursul formulat de inculpat nu poate fi primit.
Pentru considerentele arătate şi cum verificând hotărârea recurată prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate şi a fi respinse ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul E.M. împotriva deciziei penale nr. 178 din 2 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 13 aprilie 2002 la 26 septembrie 2003.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4048/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4050/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
