CSJ. Decizia nr. 4048/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4048/2003
Dosar nr. 2189/2003
Şedinţa publică din 26 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 60 din 18 februarie 2003, Tribunalul Brăila, în baza dispoziţiilor art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.N. la o pedeapsă principală de 20 ani şi 5 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă săvârşită la 26 septembrie 2002, victimă fiind G.G.
A aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, începând cu 27 septembrie 2003, la zi.
A constatat că S.F., G.G. şi R.M., fiicele victimei G.G., nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Inculpatul G.N., a fost obligat la plata sumei de 405.300 lei cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Sf. Spiridon din Brăila.
A fost confiscat un foarfece, corp delict, folosit la comiterea crimei.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, s-au reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G.N., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.
S-a reţinut, în fapt, că la data de 26 septembrie 2002, la Spitalul Sf. Spiridon Brăila, a fost internată victima G.G., din comuna Romanu, jud. Brăila având multiple plăgi abdominale înţepate şi nepenetrante.
La data de 27 septembrie 2002, aceasta a murit în spital.
În cursul cercetărilor a fost stabilit faptul că inculpatul G.N., 52 ani, din comuna Romanu, concubinul victimei G.G. în locuinţa lor la data de 26 septembrie 2002, în cadrul unui conflict spontan şi pe fondul consumului de alcool, a aplicat acesteia cu un foarfece de croitorie, mai multe lovituri în zona pectorală, producându-i leziuni ce au condus la moartea victimei.
După lovirea victimei, inculpatul a incendiat locuinţa dând foc cu chibritul la o butelie de aragaz, prin deschiderea buşonului de alimentare, producându-se o explozie.
Din cercetarea locului faptei şi procesul verbal de intervenţie a pompierilor la data de 26 septembrie 2002, reiese că cele patru încăperi ale casei sunt distruse, acoperişul, ferestrele, şura, uşile, fiind arse în totalitate.
Nu au fost victime în incendiu. Inculpatul a fost scos din focar de vecini, iar victima se afla într-o anexă a locuinţei, neafectată de incendiu.
S-a stabilit că focarul şi cauza incendiului au fost aprinderea cu chibrituri a unei butelii cu gaz metan, aflată în bucătărie, de către inculpatul G.N.
În magazia şopron, situată la circa 30 metri de casa arsă, pe pământ s-au găsit şapca inculpatului, un batic negru şi o pereche de papuci de plastic. Pe aceste obiecte şi pe pământ s-a constatat mai multe pete de sânge.
Pe un gărduţ, apropiat magaziei, s-au mai găsit o bluză şi un pulover de damă, de asemenea, murdare de sânge şi care aparţin victimei. În diverse locuri apropiate şi în bucătăria de vară au fost găsite patru cuţite. Acestea au fost ridicate în vederea cercetărilor.
Victima şi inculpatul au fost transportate cu salvarea în Brăila, la spital.
Inculpatul a fost internat provizoriu în Spitalul nr. 1 secţia psihiatrie.
La data de 27 septembrie 2002, în continuarea cercetărilor, s-a găsit în camera de lângă bucătărie, mai multe obiecte incendiate, printre care şi un foarfece de croitorie, despre care inculpatul a declarat că l-a folosit în agresiunea asupra victimei, lovind-o şi înţepând-o.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta săvârşită fiind stabilit că între acesta şi victimă a existat în perioada 2 – 26 septembrie 2002 o stare conflictuală, fiind în discuţie, despărţirea acestora.
Pe 26 septembrie 2002, ora 9,00, când victima a intrat în magazia coşar, a fost surprinsă de inculpat. Acesta a lovit-o cu pumnii şi cu foarfecul găsit pe lada cu mălai, lângă butoiul cu vin, i-a aplicat cu foarfecul mai multe lovituri în zona pieptului, doborând-o la pământ. Speriat de starea de inconştienţă a victimei, căzută şi murdară de sânge, s-a dus în casa mare unde folosind o brichetă a aprins butelia de aragaz, incendiind locuinţa.
Datorită stării de beţie şi exploziei produse, inculpatul a căzut în camera de lângă bucătărie.
În starea de inconştienţă, inculpatul a fost salvat de martori, revenindu-şi în aceeaşi zi la Spitalul nr. 1 Brăila, secţia psihiatrie.
Din raportul de constatare medico – legală la autopsie reiese că moartea victimei G.G. a survenit la data de 26 septembrie 2002, a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragic, consecinţă a plăgilor înjunghiate la nivelul hemitoracelui stâng şi arterei aorte. Leziunile direct mortale s-au putut produce prin lovire activă repetată cu un corp dur de tip tăietor – înţepător.
Poziţia victimă – agresor, a fost faţă în faţă.
Sângele recoltat de la cadavru nu conţine alcool şi este din grupa sanguină AB IV.
Inculpatului i s-a efectuat expertiza medico – legală psihiatrică fiind stabilit că are discernământul faptei săvârşite.
Inculpatul G.N. a recunoscut că la 26 septembrie 2002, pe fondul unui conflict spontan cu concubina sa G.G., legat de faptul că aceasta l-a obligat, cu ajutorul organelor de poliţie, să părăsească locuinţa sa şi pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un foarfece de croitorie, în zona pectorală stângă, după care, pentru a şterge urmele infracţiunii, în timp ce victima era în stare de inconştienţă, intenţionând şi să se sinucidă, a dat drumul la gazul metan, dintr-o butelie de aragaz şi, a aprins o ţigară, pentru a produce o explozie care să conducă la distrugerea imobilului.
Recunoaşterea inculpatului se coroborează cu declaraţiile martorilor C.T., I.D., C.N., B.M., M.V., M.L., D.Şt., S.Şt., C.D., P.I., C.C., procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de ridicare de corpuri delicte, raportul de constatare medico – legală, procesul verbal de intervenţie la incendiu, raportul de constatare tehnico – ştiinţifică biocriminalistică, raportul de expertiză medico – legală psihiatrică, planşa foto, fişa de cazier judiciar şi procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
S-a apreciat că în cauză nu sunt indiciile săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen., dată fiind amplasarea imobilului situat în mediul rural şi având o curte foarte mare încât incendiul nu se poate extinde la alte case, mai ales, că vegetaţia era, în totalitate, încă verde.
În cauză, nu se poate vorbi nici de agravanta prevăzută de art. 75 lit. e) C. pen., deoarece în imobil, în momentul comiterii faptei, nu se mai aflau alte persoane, astfel că nu este realizată latura obiectivă a acestei agravante.
Fiicele victimei au declarat că nu se constituie părţi civile în procesul penal, dar au cerut condamnarea inculpatului pentru infracţiunea comisă.
Spitalul Sf. Spiridon Brăila, s-a constituit parte civilă, în cauză, cu suma de 405.300 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a mai fost condamnat la 15 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului G.N., autor al unui omor anterior, de a aplica la data de 26 septembrie 2002, mai multe înţepături cu un foarfece, victimei C.G., producându-i secţionarea arterei şi alte leziuni ce au dus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.
Apelul declarat de inculpatul G.N. împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia nr. 165/ A din 20 martie 2003.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, după a cărui opinie, deşi infracţiunea pe care a comis-o este abominabilă, în dosar sunt şi elemente care ar fi putut da temei instanţei, de a aplica o pedeapsă mai redusă.
Recurentul a cerut reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este nefondat.
Examinând hotărârile, în raport de critica formulată de inculpat se constată că recursul este nefondat. În speţă, instanţa de fond, a făcut o corectă individualizare a pedepsei, ţinând seama atât de gravitatea faptei comise, cât şi de faptul că inculpatul nu este în faţa primei încălcări a legii penale, fiind, în fapt, la comiterea unei a doua infracţiuni de omor, anterior, comiţând un alt omor, prevăzut de art. 174 C. pen., pentru care a fost condamnat definitiv, la o pedeapsă de 15 ani închisoare.
Aşa fiind, Curtea va trebui să privească recursul de faţă ca nefondat şi să-l respingă, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Se va deduce din pedeapsa aplicată detenţia, la zi.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 165/ A din 20 martie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 27 septembrie 2002, la 26 septembrie 2003.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 4046/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4049/2003. Penal → |
---|