CSJ. Decizia nr. 4081/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4081/2003
Dosar nr.3790/2003
Şedinţa publică din 26 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 376 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. U.S. zis D. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. (parte vătămată M.A.) şi la pedeapsa de 7 ani închisoare, în baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. (parte vătămată S.G.) prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive de la 19 iunie 2002, la zi.
2. C.M. zis B. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (parte vătămată M.A.) şi la 7 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (parte vătămată S.G.).
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul C.M. va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare.
Totodată, conform art. 116 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în municipiul Bucureşti pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 19 iunie 2002 la zi.
Sub aspectul laturii civile, a fost admisă acţiunea civilă formulată de părţile civile M.A. şi S.G. şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească părţii civile M.A. suma de 4.000.000 lei reprezentând c/val. bunului sustras şi părţii civile S.G. suma de 20.000.000 lei cu acelaşi titlu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 27 mai 2002, partea vătămată M.A. se afla în spatele blocului B-4 bis, moment în care a fost încadrată de inculpaţii U.S. şi C.M., unul din ei a îmbrâncit-o şi a călcat-o pe picioare, iar celălalt i-a smuls lănţişorul de la gât. Cu ocazia agresiunii părţii vătămate i-a fost rupt tricoul.
Lănţişorul şi cruciuliţa din aur au fost vândute de inculpatul U.S. martorului V.C.M., suma obţinută fiind împărţită între cei doi infractori.
La data de 12 iunie 2002, tot în zona B-dul Camil Ressu inculpaţii au observat-o pe partea vătămată S.G. care avea la gât două lănţişoare, unul cu o cruciuliţă.
În momentul când partea vătămată s-a apropiat, inculpaţii s-au ridicat de pe banca pe care stăteau, C.M. s-a repezit la victimă şi i-a smuls lănţişoarele de la gât, timp în care coinculpatul U.S. a trecut foarte aproape de copilul părţii vătămate (S.C.) astfel că aceasta s-a speriat văzând un necunoscut că îi atinge copilul şi nu a reacţionat.
După comiterea faptei inculpaţii au fugit printre blocuri, ulterior bijuteriile fiind depuse la o casă de amanet din zona Dristor, primind în schimb 200.000 lei, sumă pe care, de asemenea, au împărţit-o.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 398 din 30 iulie 2003, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi în baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului U.S. accesul în municipiul Bucureşti pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
Apelurile declarate de inculpaţi au fost respinse ca nefondate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul U.S.
Prin recursul parchetului se critică hotărârile pronunţate cu privire la greşita încadrare juridică a infracţiunii de tâlhărie, comisă de inculpatul U.S. şi referitor la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor C.M. şi U.S.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, parchetul învederează că încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul U.S. este cea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. a) C. pen. (partea vătămată S.G.) şi nu complicitate la infracţiunea de tâlhărie, întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpaţii au acţionat împreună, după o înţelegere prealabilă, iar violenţele au fost exercitate atât asupra părţii vătămate, indirect, cât şi direct asupra fiului său minor.
Referitor la individualizarea pedepselor, parchetul solicită aplicarea unor pedepse mai severe raportat la gravitatea faptelor comise, la frecvenţa din ce în ce mai mare a acestui fenomen infracţional şi la persoana infractorilor.
Inculpatul U.S. a criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate solicitând achitarea pentru infracţiunea din 27 mai 2002 (parte vătămată M.A.), întrucât nu a participat la comiterea acestei infracţiuni, iar cu privire la fapta din 12 iunie 2002 (parte vătămată S.G.) solicită schimbarea încadrării juridice din complicitate la tâlhărie în infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Instanţele de fond şi de apel au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege mai sus menţionate.
Referitor la fapta comisă de inculpatul U.S. în dauna părţii vătămate S.G., se reţine că aceasta întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de tâlhărie şi nu cea de tâlhărie în forma coautoratului, aşa cum s-a solicitat prin primul motiv de recurs invocat de parchet. Sub acest aspect este de relevat că sentinţa instanţei de fond a fost criticată în apelul parchetului doar pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate şi pentru omisiunea aplicării art. 116 C. pen., faţă de inculpatul U.S., nu şi cu privire la greşita încadrare juridică a faptei comise în dauna părţii vătămate S.G.
Potrivit art. 38514 alin. (1) C. proc. pen., instanţa, judecând recursul, verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs, text ce trebuie înţeles în sensul că, în limitele cazurilor de recurs prevăzute de art. 3859, instanţa verifică hotărârea, luând în considerare motivele invocate de procuror şi de părţi, precum şi cele pe care trebuie să le ia în considerare, totdeauna din oficiu. Verificarea se face pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs.
Or, instanţa de apel nu a fost sesizată cu motivul referitor la încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul U.S., iar pe de altă parte un asemenea motiv nu face parte dintre cele care trebuiau examinate din oficiu de instanţă, considerent pentru care hotărârea recurată este legală.
Sub aspectul corectei încadrări juridice a acestei fapte mai sunt de făcut şi următoarele precizări.
Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, anterior săvârşirii infracţiunii de tâlhărie de către inculpatul C.M. (parte vătămată S.G.) când intenţia de a deposeda prin violenţă victima nu era conturată încă, coinculpatul U.S. nu a desfăşurat nici o activitate specifică pentru a putea concretiza participarea sa în calitate de coautor.
În speţă, între inculpaţi nu a existat o înţelegere prealabilă pentru deposedarea victimei S.G., inculpatul U.S. a intervenit numai după ce coinculpatul C.M. a smuls lănţişoarele de la gâtul părţii vătămate, activitatea inculpatului U.S. doar de a trece foarte aproape de copilul victimei, acţiune de natură a induce în psihicul acesteia o stare de temere.
Prezenţa inculpatului lângă victimă, apropierea sa ostentativă de copilul părţii vătămate în momentul comiterii agresiunii constituie împrejurări care au contribuit la diminuarea posibilităţilor de apărare, eventual de scăpare prin fugă, ale victimei, şi constituie acte de ajutor, efectuate cu adesiune deplină, la activitatea celuilalt inculpat, acte care se încadrează în art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Ca atare, încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul U.S. a fost bine stabilită motiv pentru care prima critică formulată de parchet nu este fondată.
În ceea ce priveşte vinovăţia aceluiaşi inculpat în raport de infracţiunea comisă în dauna părţii vătămate M.A., din probele administrate rezultă participarea acestuia la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Partea vătămată a declarat constant că inculpaţii au acţionat împreună, victima reuşind să vadă feţele agresorilor, indicându-l pe U.S. ca fiind cel care i-a smuls lănţişorul. De altfel, declaraţiile inculpaţilor sub acest aspect sunt contradictorii, făcute în scopul de a induce în eroare organele de urmărire penală şi instanţa de judecată.
Participarea inculpatului U.S. la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie rezultă şi din procesele verbale încheiate de organele de cercetare şi care se coroborează cu plângerea şi declaraţiile victimei, motiv pentru care primul motiv de recurs invocat de inculpat nu este fondat.
Referitor la cea de-a doua critică adusă hotărârilor pronunţate, ce vizează greşita încadrare juridică a infracţiunii comise în dauna părţii vătămate S.G., Curtea constată că este nefondată, pentru considerentele menţionate cu ocazia analizării motivului de recurs invocat de parchet.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate, aspect sub care hotărârile sunt criticate atât de parchet, cât şi de inculpaţi, se constată că în speţă, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama atât de pericolul social al faptelor comise, cât şi de persoana făptuitorilor.
Astfel, la dozarea sancţiunilor s-a acordat semnificaţie împrejurărilor concrete în care au fost comise infracţiunile, urmărilor acestor fapte antisociale. Referitor la persoana inculpaţilor s-a ţinut seama de poziţia oscilantă a acestora în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, de împrejurarea că ambii erau consumatori de heroină, iar inculpatul C.M. este recidivist.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptelor şi făptuitorilor au fost analizate de prima instanţă şi de instanţa de control judiciar, iar pedepsele aplicate au fost bine dozate, motiv pentru care şi sub acest ultim aspect hotărârile pronunţate sunt temeinice.
Pentru considerentele arătate, recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul U.S. împotriva deciziei penale nr. 398 din 30 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind şi pe inculpatul C.M.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpaţilor de la 19 iunie 2002, la 26 septembrie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat U.S. la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300.000 lei pentru inculpatul intimat C.M. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4080/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4084/2003. Penal. Art.215 alin.3,5 c.pen. Recurs → |
|---|
