CSJ. Decizia nr. 4084/2003. Penal. Art.215 alin.3,5 c.pen. Recurs

Decizii penale CSJ 2003

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4084/2003

Dosar nr. 5386/2002

Şedinţa publică din 29 septembrie 2003

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 106/ F din 8 aprilie 2002, Tribunalul Ialomiţa a condamnat pe inculpatul T.P.G. la:

- 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzută de art. 266, pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea credinţă a creditelor obţinute de SC E.M.W. S.C.S. Tg. Mureş în folosul propriu sau pentru a favoriza o societate în care are interes, prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul T.P.G. să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 5 ani şi 6 luni închisoare.

Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 – art. 999 C. civ. şi art. 1003 C. civ., inculpatul T.P.G. a fost obligat, în solidar cu părţile responsabile civilmente SC E.M.W. s.c.s. Tg. Mureş, prin lichidator SC R.V.A. SA Tg. Mureş, SC I.C. SRL Tg. Mureş, SC O.C. SRL Tg. Mureş, SC W.K.I. S.N.C. SRL Tg. Mureş, prin lichidator SC N.S. SRL Tg. Mureş, la plata sumei de 952.635.831 lei, cu titlu de despăgubiri civile către B.I.R., filiala Adjud, prin lichidator SC C.V.A. SA Bucureşti, a sumei de 958.078.346,44 lei, cu titlu de despăgubiri civile către B.I.R. Cluj, prin lichidator SC R.V.A. SA Bucureşti, a sumei de 1.264.920.037 lei către E.B. şi a sumei de 1.066.498.137 lei către SC B.A. SA Bucureşti prin lichidator SC R.V.A. SA Bucureşti.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi art. 999 C. civ. şi art. 1003 C. civ., inculpatul a mai fost obligat să plătească, în solidar cu SC P.I. SRL Tg. Mureş, prin lichidator SC N.S. SRL Tg. Mureş, suma de 96.796.193 lei, cu titlu de despăgubiri civile către Direcţia Finanţelor Publice Tg. Mureş.

A fost respinsă cererea formulată de SC E.M.W. S.C.S. Tg. Mureş, prin lichidator SC R.V.A. SA, filiala Tg. Mureş, privind obligarea inculpatului la plata sumei de 1.125.000.000 lei, cu titlu de daune morale.

A fost respinsă cererea de intervenţie, formulată de SC E. SA Budapesta.

În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisurilor falsificate şi anume: factura 860515 din 24 aprilie 1997, factura 860516 din 6 mai 1997, factura 746702 din 23 aprilie 1997, factura 248962 din 23 aprilie 1997, borderoul de achiziţii nr. 7 din 25 aprilie 1997, borderoul de achiziţie nr. 10 din 8 mai 1997, borderoul de achiziţie nr. 4 din 17 aprilie 1998, borderoul de achiziţie nr. 6 din 21 din 23 aprilie 1998, borderoul de achiziţie nr. 7 din 4 aprilie 1998, factura fiscală nr. 860561 din 14 aprilie 1998, factura fiscală nr. 860002 din 14 aprilie 1998, factura fiscală nr. 860004 din 22 aprilie 1998 şi borderourile de achiziţie nr. 2 şi nr. 4 din februarie 1997.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul T.P.G. a fost obligat să plătească, în solidar cu părţile responsabile civilmente SC E.M.W. S.C.S. Tg. Mureş, prin lichidator SC I.C. SRL Tg. Mureş, SC O.C. SRL Tg. Mureş, SC W.C.I. SRL Tg. Mureş, SC S.C. SRL Tg. Mureş, SC P.I. SRL Tg. Mureş, prin lichidator, suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

În perioada anilor 1992 – 1994, inculpatul T.P.G. a înfiinţat ca asociat unic sau împreună cu alte persoane mai multe societăţi comerciale la care a avut şi calitatea de administrator, după cum urmează:

- SC P.I. SRL, cu sediul în Tg. Mureş, înfiinţat în anul 1992;

- SC I.C. SRL, cu sediul în Tg. Mureş, înfiinţată în anul 1994;

- SC O.C. SRL, cu sediul în Tg. Mureş, înfiinţată în 1992;

- SC S.C. SRL, cu sediul în Tg. Mureş, înfiinţată în anul 1994;

- SC W.C.I. S.N.C., cu sediul în Tg. Mureş, înfiinţată în anul 1994;

- SC E.M.W. S.C.S., cu sediul în Tg. Mureş, înfiinţată în anul 1994, această din urmă societate fiind constituită în asociere cu societatea maghiară SC E. A, cu sediul în Budapesta, în forma societăţii de comandită simplă.

În calitatea sa de asociat comanditat, inculpatul a îndeplinit şi funcţia de administrator, funcţie în virtutea căreia putea să efectueze toate operaţiunile necesare îndeplinirii obiectului societăţii, având dreptul de a angaja şi reprezenta societatea în raporturile cu terţii agenţi economici şi cu toate instituţiile publice.

Partea maghiară SC E. R.T. avea calitatea de comanditar, aportul său la capitalul societăţii fiind în proporţie de 51%, diferenţa de 49%, reprezentând aportul de capital al inculpatului.

Conform art. 6 din Contractul de Societate, orice operaţiune efectuată în vederea realizării obiectului de activitate s-a considerat o operaţiune obişnuită, iar alte operaţiuni cum ar fi contractarea de credite în alte scopuri decât cele necesare comerţului efectuat, erau considerate operaţiuni ce depăşesc pe cele obişnuite.

Potrivit art. 8, dacă administratorul ia iniţiativa unei operaţiuni ce depăşeşte operaţiunile obişnuite comerţului pe care-l exercită, societatea trebuie să-l încunoştiinţeze pe celălalt asociat înainte de a o încheia sub sancţiunea suportării pierderilor ce ar rezulta din aceasta.

Ignorând aceste dispoziţii contractuale şi bazându-se pe o procură specială dată de directorul general al firmei E. SA încă din anul 1995 potrivit căreia „Împuternicitul nostru reprezintă în faţa instituţiilor bancare la care semnătură lui este valabilă”, începând cu anul 1997, inculpatul a întocmit documentaţii false, pe baza cărora a cerut credite de la băncile comerciale amintite. Astfel:

La data de 12 februarie 1997, pe baza unei cereri de credit înaintată de inculpat B.I.R., sucursala Cluj, s-a încheiat contractul de împrumut nr. 20, cu SC E.M.W. S.C.S. pentru suma de 210.000.000 lei, scopul fiind procurarea de materii prime necesare producţiei de cherestea răşinoase.

Pentru fundamentarea cererii de împrumut inculpatul a prezentat planul de afaceri al societăţii, procura specială şi alte documente întocmite în scopul inducerii în eroare a reprezentanţilor băncii.

Creditul solicitat a fost garantat cu terenurile societăţii şi cu o linie tehnologică de prelucrare a lemnului subţire adusă ca aport la capitalul social de partenerul străin, contractul de garanţie fiind înregistrat la Judecătoria Tg. Mureş.

În vederea ridicării sumelor de bani obţinute din credit, inculpatul a prezentat borderourile de achiziţii nr. 2 şi nr. 4 pe luna februarie 1997, pentru sumele de 49.000.000 lei şi 58.000.000 lei, precum şi facturile nr. 496136 şi nr. 99057 din 25 februarie 1997, pentru sumele de 13.557.010 lei şi respectiv 46.423.558 lei, emise de SC Z.C. SRL Tg. Mureş şi S. Reghin.

Borderourile de achiziţii ce privesc cumpărarea de material lemnos de la populaţie de către SC E.M.W. S.C.S. au fost întocmite în fals de inculpat, iar cel ce figurează că le-a întocmit este numitul P.V., şef punct de lucru, care a negat acest lucru.

Pentru a ridica în numerar suma de 35.000.000 lei, inculpatul a formulat cerere la B.I.R. Cluj, motivând că aceasta îi este necesară plăţii persoanelor de la care a achiziţionat materialul lemnos.

Din verificările efectuate de organele Gărzii Financiare a rezultat că, suma de bani primită de la B.I.R. Cluj şi nici utilizarea ei nu s-a înregistrat în evidenţele SC E.M.W. S.C.S., neexistând un extras de cont emis de bancă şi nici o operaţie derulată prin contul deschis.

S-a mai constatat că la SC E.M.W. S.C.S. nu a ajuns nici o cantitate de material lemnos, întrucât facturile fiscale de la S. Reghin au fost stornate, iar borderourile de achiziţii erau fictive, ceea ce a dus la concluzia că suma de bani împrumutată a fost folosită în alte scopuri decât cele pentru care a fost ridicată.

Deşi avea cunoştinţă de situaţia creată, inculpatul şi-a luat angajamente de plată invocând motive fiscale, care l-ar fi pus în imposibilitate de a rambursa creditul la termen.

În cursul lunii aprilie 1997, inculpatul a întocmit o nouă documentaţie de credit în numele SC E.M.W. S.C.S. şi la data de 25 aprilie 1997 a încheiat contractul de împrumut nr. 294 cu B.I.R., sucursala Adjud, jud. Vrancea, pentru suma de 215.000.000 lei.

Creditul a fost solicitat pentru activităţi de producţie şi comerţ, respectiv confecţionarea de căsuţe din lemn pentru export, conform planului de afaceri prezentat, din care a rezultat că societatea a încheiat un contract pentru 1000 de căsuţe din lemn, beneficiar fiind H.W.K. Budapesta.

Garantarea creditului s-a făcut cu mai multe bunuri printre care şi cu linia tehnologică de prelucrare a lemnului subţire, conform contractului de gaj nr. 1 din 21 aprilie 1997, înregistrat la Judecătoria Tg. Mureş, sub nr. 309 din 23 aprilie 1997. În contractul de garanţie s-a specificat că bunurile gajate nu sunt urmărite de alţi creditori şi că nu vor fi oferite altor persoane.

Conform art. 23 din contractul de împrumut, împrumutatul trebuie să declare băncii dacă are contracte de credit cu alte unităţi bancare şi garanţii oferite.

În acest caz, rubrica ce privea acest aspect, în care trebuia menţionat creditul anterior, a rămas necompletată.

În legătură cu utilizarea creditului obţinut, inculpatul a prezentat următoarele documente:

- factura nr. 860515 din 24 aprilie 1997, privind livrarea de buşteni răşinoase, în valoare de 27.258.000 lei de către SC P.I. SRL Tg. Mureş;

- factura nr. 860516 din 6 mai 1997, privind livrarea de material lemnos, în valoare de 35.046.000 lei de către SC P.I. SRL Tg. Mureş;

- factura nr. 746702 din 23 aprilie 1997, referitoare la livrarea de lemn rotund răşinoase, în valoare de 30.503.000 lei de către SC I.C. SRL Tg. Mureş;

- factura nr. 248962 din 24 aprilie 1997, pentru buşteni – gater răşinoase, în valoare de 41.536.000 lei livraţi de SC S.C. SRL Tg. Mureş;

- borderoul de achiziţii 7 din 25 aprilie 1997 din care a rezultat achiziţionarea de material lemnos în valoare de 25.000.000 lei;

- borderoul de achiziţie nr. 10 din 8 mai 1999 în valoare de 25.000.000 lei.

În realitate, societăţile de mai sus, a căror administrator era inculpatul nu au livrat SC E.M.W. S.C.S. materialul lemnos menţionat, facturile prezentate fiind false.

Cele două borderouri ce apar ca fiind întocmite de către F.G. s-au dovedit a fi, de asemenea, fictive.

Toate sumele au fost ridicate în numerar de către inculpat de la cele trei societăţi şi folosite în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prin împrumut bancar.

În urma verificărilor efectuate de Garda Financiară s-a constatat că nici una din facturile emise de societăţile administrate de inculpat şi nici borderourile de achiziţii nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale SC E.M.W. s.c.s.

De asemenea, s-a mai constatat că nici creditul acordat nu a fost înregistrat, în evidenţe, nefiind găsit extrasul de cont emis de B.I.R. Adjud şi nici faptul că în legătură cu acest cont s-ar fi efectuat vre-o operaţiune.

Pentru următorul împrumut, de 300.000.000 lei, inculpatul a încheiat contractul de credit cu nr. 1103 din 20 noiembrie 1997 cu B.E.I.R. SA (E.).

Obiectul creditului l-a constituit susţinerea financiară a cheltuielilor necesare asigurării realizării producţiei de export, conform contractului extern încheiat cu firma B.N.K. din Ungaria.

Contractul a fost încheiat prin inducerea în eroare a reprezentanţilor băncii, constând în aceea că la capitolul „declaraţii şi obligaţii a împuternicitului” s-a menţionat că „nu are contracte de credit angajate la alte bănci”, situaţie care nu corespundea realităţii.

O parte din împrumut a fost garantat cu aceeaşi linie tehnologică şi utilaje depuse drept garanţie pentru creditele anterioare.

La documentaţia pentru obţinerea creditului s-a depus şi bilanţul la 30 iunie 1997 în care l-a capitolul „datorii” nu au fost evidenţiate creditele anterioare.

Creditul obţinut a fost folosit după cum urmează:

- 52.864.000 lei pentru plata facturii nr. 746705 din 20 noiembrie 1997 către SC I.C. SRL;

- 92.945.950 lei pentru plata facturii nr. 746704 din 19 noiembrie 1997, către SC I.C. SRL;

- 41.630.400 lei, pentru plata facturii nr. 746706 din 26 noiembrie 1997, câtre SC I.C. SRL;

- 10.100.097 lei, pentru plata facturii nr. 746751 din 5 ianuarie 1998, către SC I.C. SRL;

- 90.000.000 lei ridicaţi în numerar pentru plata borderourilor de achiziţii în noiembrie 1997, 8.326.885 lei, plata asigurărilor şi comisionul bancar.

Din verificările efectuate a rezultat că SC I.C. SRL nu a livrat nici una din cantităţile de material lemnos înscrise în facturi, iar contravaloarea lor a fost plătită de SC E.M.W. S.C.S. prin E. din creditul acordat, ocazie cu care s-a stabilit că datele din borderoul de achiziţii amintit, sunt fictive, actul fiind întocmit de inculpat fără să fi achiziţionat materialul lemnos.

S-a mai stabilit că nici facturile şi nici borderoul de achiziţii nu au fost înregistrate în evidenţele SC E.M.W. S.C.S., şi că banii au fost ridicaţi de inculpat prin casieria SC I.C. SRL, fie direct de la E. (90.000.000 lei). Sumele au fost folosite de inculpat în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

Şi de această dată, inculpatul nu a evidenţiat creditul în documentele SC E.M.W. S.C.S., iar extrasul de cont emis de E. Bucureşti, nu a fost înregistrat în evidenţele societăţii.

Un ultim împrumut pentru SC E.M.W. S.C.S. a fost contractat de inculpat de la B.C. A. SA, sucursala Unirea Bucureşti.

Conform contractului nr. 3 din 15 aprilie 1998, s-a acordat un credit de 400.000.000 lei pentru achiziţii de lemn răşinoase în vederea prelucrării şi exploatării sub forma de căsuţe paletizate.

Documentaţia prezentată se referă la un contract de export de căsuţe din lemn care a fost prezentat şi la E, dar de data aceasta cu partenerul H.W.K. Budapesta.

De altfel, printre documentele ridicate de la inculpat s-au găsit mai multe variante ale acestor contracte încheiate anterior în numele unor societăţi dintre cele administrate de acesta.

Printre documentele prezentate băncii se afla şi procura specială din anul 1995, cu toate că prin hotărârile Adunării Extraordinare Generale a SC E.M.W. s.c.s. din 3 martie 1998, inculpatului i se ridicase calitatea de administrator, fiind desemnată o altă persoană.

Creditul a fost garantat cu aceeaşi linie tehnologică şi utilaje cu care a garantat şi celelalte împrumuturi.

Pentru plata creditului contractat, inculpatul a prezentat băncii următoarele documente:

- borderou de achiziţii nr. 4 din 14 – 17 aprilie 1998, pentru suma de 69.246.000 lei;

- borderou de achiziţii nr. 6 din 21 – 23 aprilie 1998 pentru suma de 40.946.400 lei;

- borderou de achiziţii nr. 7 aprilie 1998, pentru suma de 47.799.000 lei;

- factura fiscală nr. 860561 din 14 aprilie 1998 emisă de SC P.I. SRL, pentru suma de 85.400.100 lei;

- factura fiscală nr. 860002 din 14 aprilie 1998 emisă de SC O.C. SRL, pentru suma de 56.008.980 lei;

- factura fiscală nr. 860004 din 22 aprilie 1998, emisă de SC O.C. SRL, pentru suma de 50.244.480 lei.

Ca şi în cazurile precedente, în urma verificărilor efectuate de către Garda Financiară s-a stabilit că cele două societăţi comerciale nu au livrat materialul lemnos înscris în facturi şi că contravaloarea lor a fost plătită de SC E.M.W. S.C.S., prin Banca A. din creditul contractat cu această bancă.

S-a mai constatat că prin borderourile de achiziţie nu a fost adusă nici o cantitate de material lemnos, acestea fiind întocmite fictiv, iar contravaloarea lor a fost ridicată în numerar de inculpat.

Creditul obţinut de la Banca A. nu a fost înregistrat în evidenţele SC E.M.W. s.c.s.

Pentru creditele obţinute de la B.E.I.R. SA şi de la B.I.R., filiala Adjud, inculpatul a prezentat o împuternicire neautentificată, din care a rezultat că reprezentantul părţii maghiare l-ar fi împuternicit să ridice credite.

Inculpatul a susţinut că ar fi primit acest act prin fax, însă partenerii străini au declarat că nu au cunoscut nimic în legătură cu creditele contractate şi că societatea nu era nevoită să se împrumute de la bănci.

În legătură cu această „împuternicire”, instanţa de fond a arătat că „ridică mari suspiciuni în ce priveşte realitatea sa”.

S-a mai stabilit că printre înscrisurile ridicate de la inculpat s-a găsit un act cu aceeaşi ştampilă şi semnătură asemănătoare care priveşte evaluarea unor utilaje.

Pe alte acte găsite la inculpat au fost identificate unele în alb purtând doar ştampila societăţii E.

În legătură cu autenticitatea împuternicirii s-a arătat că nu a putut fi stabilită printr-o expertiză întrucât nu s-a găsit originalul actelor.

Instanţa de fond a mai reţinut că urmare a neevidenţierii în documente a celor patru credite obţinute a dus la întocmirea de evidenţe şi situaţii contabile fictive la SC E.M.W. S.C.S. cum ar fi balanţele de verificare, bilanţuri contabile, situaţia patrimonială şi rezultatele financiare.

În cursul cercetărilor a fost verificată şi activitatea inculpatului la celelalte societăţi pe care le administra.

Organele Gărzii financiare au constatat o serie de nelegalităţi legate de creditele solicitate de inculpat.

Astfel, pentru a putea ridica sumele de bani obţinute din împrumuturi, având în vedere destinaţia acestora, inculpatul trebuia să prezinte documente din care să rezulte destinaţia, obligaţie pe care însă nu a respectat-o.

În acest sens, a întocmit mai multe acte fictive în numele societăţilor sale din care a rezultat că ar fi livrat SC E.M.W. S.C.S. diferite cantităţi de material lemnos, iar facturile întocmite în acest fel au fost prezentate băncilor.

Pe baza acestor facturi, inculpatul a întocmit ordine de plată, cu date nereale, pe baza cărora banii au fost viraţi în contul societăţii sale. Pentru a putea ridica banii în numerar inculpatul a întocmit borderouri de achiziţii fictive din care a rezultat că banii ar fi predaţi persoanelor fizice de la care s-a achiziţionat materialul lemnos.

Procedând în acest fel, reţine prima instanţă, inculpatul a dat activităţii sale o aparenţă de legalitate, iar la o verificare separată a fiecărei societăţi, evidenţele contabile par a reflecta o situaţia legală, însă, în realitate, la o verificare încrucişată între societăţi se pune în evidenţă falsificarea documentelor şi fictivitatea operaţiunilor la care se referă.

Diferit, cu ocazia verificării SC P.I. SRL s-a constatat că factura fiscală nr. 860560 din 20 aprilie 1997 care nu are legătură cu cele patru credite, nu a fost înregistrate în evidenţele societăţii şi nu a fost încasată din contul SC E.M.W. S.C.S. deschis la B. Tg. Mureş şi se referă la livrarea unei cantităţi de material lemnos, în valoare de 54.000.000 lei.

Prin neînregistrarea acestei facturi SC P.I. SRL şi-a diminuat profitul impozabil cu suma de 45.762.710 lei şi implicit impozitul pe profit cu suma de 17.389.890 lei. De asemenea, reţine prima instanţă, prin omisiunea înregistrării societatea nu a coletat TVA aferentă materialului lemnos livrat, respectiv suma de 8.237.290 lei.

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului, prima instanţă a arătat că întrucât de la data săvârşirii faptelor şi până la data judecării cauzei a fost adoptată OG nr. 207/2000, modificată prin Legea nr. 456/2001, au fost modificate dispoziţiile art. 146 C. pen., în sensul că prin consecinţe „deosebit de grave” se înţelege o pagubă materială mai mare de 2 miliarde lei, şi având în vedere că inculpatul nu a produs fiecărei părţi civile în parte un prejudiciu care să depăşească această sumă, în cauză se impune aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu consecinţa schimbării încadrării juridice a faptelor din art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., în art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intervenienta SC E. RT SA Budapesta şi inculpatul T.P.G.

Prin apelul declarat intervenienta SC E. rt sa Budapesta a solicitat înlăturarea răspunderii sale solidare cu inculpatul, întrucât a avut calitatea de asociat majoritar la partea responsabilă civilmente, iar pe parcursul procesului penal a devenit asociat unic al acesteia.

Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre referitor la:

- greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi de folosire cu rea credinţă a creditelor, întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale acestor infracţiuni şi anume, intenţia motiv pentru care a solicitat a se dispune achitarea;

- omisiunea reţinerii în favoarea sa, pentru celelalte infracţiuni de circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii pedepselor sub limita minimă a textelor de lege încriminatoare;

- modalitatea de executare a pedepsei, rezultantă, respectiv să se dispună suspendarea condiţionată a executării acestora, în cauză fiind îndeplinite cerinţele art. 81 C. pen.

Curtea de apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 732/ A din 7 noiembrie 2002, a admis apelul declarat de intervenienta E. RT SA Budapesta şi desfiinţând în parte hotărârea atacată a dispus înlăturarea obligării, în solidar, a părţii responsabile civilmente SC E.M.W. S.C.S. Tg. Mureş, prin lichidator cu inculpatul T.P.G. şi cu celelalte părţi responsabile civilmente la plata sumei de 1.066.498.197 lei despăgubiri civile către SC B.A. SA Bucureşti, prin lichidator.

Prin aceeaşi decizie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.P.G. şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

În motivarea acestei decizii referitor la apelul declarat de inculpat, instanţa de apel a arătat că „în cauză tribunalul a reţinut corect în sarcina inculpatului săvârşirea a patru infracţiuni de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., săvârşite în dauna părţilor civile B.I.R., filiala Adjud, B.I.R., sucursala Cluj, B.E.I.R. (E.) şi B.A. sucursala Unirea Bucureşti, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că „inculpatul a indus şi menţinut în eroare unităţile bancare respective cu ocazia încheierii unor contracte de credit prin prezentarea de documente false” având în vedere şi faptul că acesta a îndeplinit şi funcţia de administrator al societăţii SC E.M.W. S.C.S. unde avea un aport de 49% din capitalul societăţii, calitate în care putea să efectueze toate operaţiile necesare îndeplinirii obiectului societăţii.

S-a mai arătat că inculpatul a contractat creditele de la cele patru unităţi bancare, fără a-l înştiinţa pe celălalt asociat, astfel cum este stipulat în art. 8 al contractului de societate, bazându-se pe o procură specială dată de directorul general al firmei E. RT SA încă din anul 1995.

În activitatea sa infracţională, de inducere în eroare a unităţilor bancare, în vederea obţinerii creditelor, inculpatul a făcut declaraţii neconforme adevărului, iar pentru a putea primi sumele de bani împrumutate a prezentat facturi şi borderouri de achiziţie false, iar sumele de bani ridicate, nu au fost evidenţiate în actele contabile ale societăţii, fiind folosite în interes propriu.

Procedând în acest fel, este evident că inculpatul se face vinovat de comiterea celor 4 infracţiuni de înşelăciune, intenţia sa de a induce în eroare unităţile bancare fiind evidentă, astfel că în cauză nu există nici un temei care să justifice achitarea, a conchis instanţa de apel.

În ce priveşte critica privind infracţiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, pentru care inculpatul a solicitat, de asemenea, să se dispună achitarea, s-a arătat că nu poate fi primită, deoarece din materialul probator de la dosar şi conduita sa rezultă că „a folosit cu rea-credinţă, atât în interes personal, cât şi pentru a favoriza o altă societate în care avea interes, creditele acordate societăţii E.M.W. S.C.S. de către cele patru bănci acesta recunoscând „că a folosit creditele în alt scop decât cel pentru care l-a obţinut”.

Referitor la infracţiunea de bancrută frauduloasă reţinută în sarcina inculpatului s-a arătat că ea există, contrar susţinerilor acestuia, din moment ce s-a dovedit că „a falsificat evidenţele contabile ale societăţii prin înregistrarea celor patru credite obţinute o extragestionare a celor patru credite obţinute a extraselor de cont de la bănci şi a operaţiunilor derulate prin conturile deschise, operaţiuni ce au condus la întocmirea de evidenţe şi situaţii contabile fictive (balanţe de verificare, bilanţuri contabile, situaţia patrimonială, rezultate financiare)”.

Referitor la ultimele motive de casare invocate de inculpat şi anume omisiunea reţinerii în favoarea sa de circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepselor pentru faptele comise pe care nu le contestă şi dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei, instanţa de apel a arătat că nu pot fi primite, deoarece în cauză s-a făcut „o judicioasă individualizare a pedepsei în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârşite de inculpat, valoarea mare a prejudiciului cauzat şi faptul că acesta nu a fost acoperit, modalitatea concretă de comitere a faptelor şi perseverenţa infracţională a inculpatului, persoana acestuia care este la prima încălcare a legii penale, are în întreţinere doi copii minori”, considerente pentru care s-a conchis că „pedepsele aplicate inculpatului sunt în măsură să corespundă prin cuantumul lor şi modalitatea de executare cerinţelor art. 52 C. pen., astfel încât, nu se impune o reducere a acestora şi nici suspendarea condiţionată a executării”.

Cu privire la apelul declarat de SC E. RT SA Budapesta s-a arătat că „este întemeiat numai în ce priveşte obligarea în solidar a SC E.M.w. S.C.S. cu inculpatul la plata despăgubirilor civile către B.A., sucursala Unirea, deoarece „la data contractării creditului de la B.A. 15 aprilie 1998, inculpatul nu mai avea calitatea de administrator al societăţii respective din data de 3 martie 1998, astfel că este nelegală obligarea acestei societăţi în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile către B.A. motiv pentru care se „va desfiinţa în parte sentinţa apelată şi rejudecând în fond va înlătura obligarea în solidar a părţii responsabile civilmente SC E.M.W. S.C.S. Tg. Mureş, prin lichidator cu inculpatul şi cu celelalte părţi responsabile civilmente la plata sumei de 1.066.497.197 lei despăgubiri civile către B.A.

Împotriva deciziei pronunţată de curtea de apel au declarat recurs peste termen partea responsabilă civilmente SC E. RT (SA) Budapesta şi inculpatul T.P.G.

Partea responsabilă civilmente SC E. RT SA a solicitat repunerea în termenul de recurs, întrucât nu a luat cunoştinţă în concret despre conţinutul dispozitivului deciziei pronunţată de curtea de apel, fiind în eroare cu privire la modul de soluţionare a apelului pe care l-a declarat, constând în aceea că interesându-se telefonic despre situaţia pronunţată de instanţa de apel, a înţeles că apelul său a fost admis şi pe cale de consecinţă exonerarea de obligarea în solidar cu inculpatul la plata de despăgubiri către părţile civile, în realitate însă, luând cunoştinţă de dispozitivul deciziei comunicate, a constatat că apelul său a fost admis în parte, în sensul că a fost exonerată de răspundere numai faţă de una din părţile civile, respectiv SC B.A. SA Bucureşti prin lichidator, rămânând obligată la plata de despăgubiri faţă de celelalte părţi civile.

Ca urmare a solicitat repunerea în termenul de recurs şi rejudecând cauza să se constate că în mod greşit a fost obligată la plata de despăgubiri, în solidar cu inculpatul faţă de toate părţile civile din cauză.

Inculpatul a criticat aceeaşi decizie, în principal, cu privire la greşita sa condamnare pentru faptele reţinute în sarcina sa, întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive a acelor infracţiuni, solicitând a se dispune achitarea, iar în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate pe care le consideră prea severe.

Asupra recursurilor de faţă:

a) Cu privire la cererea de repunere în termen a recursului declarat de partea responsabilă civilmente şi respectiv a recursului declarat de aceasta.

Potrivit art. 385³ alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, iar conform alin. (2), dispoziţiile art. 363 – art. 365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.

Conform art. 364 C. proc. pen., dispoziţie aplicabilă şi în cazul recursului, apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel, constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută cu cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

Din conţinutul textului de legitat rezultă că pentru a opera instituţia repunerii în termen, se cere, între altele, ca nedeclararea apelului ori ca în speţă a recursului în termenul stabilit să fie determinată de o cauză temeinică de împiedicare.

Prin cauză temeinică de împiedicare trebuie să se înţeleagă o situaţie ori o împrejurare care să nu poată fi imputabilă părţii care solicită repunerea în termen, ci o cauză obiectivă, care să nu antameze culpa, de orice natură a acesteia. Cu alte cuvinte partea nu poate invoca în favoarea sa propria culpă, deoarece o astfel de împrejurare, nu ar face decât să justifice lipsa de interes a părţilor şi în ultimul rând transformarea unei dispoziţii de excepţie într-una comună.

Prin urmare motivul invocat de partea responsabilă civilmente prin care solicită repunerea în termenul de recurs cu privire la împrejurarea că ar fi fost în eroare referitor la modul în care a fost soluţionată în concret latura civilă a cauzei, care în final i-a fost defavorabilă, cu toate că a fost prezentă la judecata apelului nu poate constitui o cauză temeinică de împiedicare, motiv pentru care cererea acesteia de repunere în termen a recursului nu poate fi primită, iar recursul declarat în aceste condiţii, urmează a se constata că este tardiv şi a fi respins ca atare în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. a) C. proc. pen.;

b) Recursul declarat de inculpatul T.P.G. este nefondat.

Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, conform cu probele administrate în cauză care confirmă vinovăţia inculpatului referitor la faptele reţinute în sarcina sa cărora le-a dat o încadrare juridică legală, pentru care i-a aplicat pedepse just individualizate cu respectarea prevederilor art. 72 şi 52 C. pen.

Întrucât aspectele legate de vinovăţia inculpatului şi individualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate au format obiect al criticilor invocate şi în calea de atac a apelului, la care instanţa de apel i-a răspuns în mod detaliat şi cu referire la materialul probator administrat în cauză, motivare care a fost expusă pe larg în această decizie şi pe care instanţa de recurs şi-o însuşeşte pe deplin, reluarea lor nu se mai impune, astfel încât, având în vedere că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de acesta este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta parte responsabilă civilmente SC E. RT (S.A) Budapesta.

Respinge ca tardiv, recursul declarat de partea responsabilă civilmente SC E. RT (S.A.) Budapesta împotriva deciziei penale nr. 732 din 7 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul T.P.G.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.P.G. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă pe recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 1.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpat, la plata cu acelaşi titlu, a sumei de 1.400.000 lei, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2003.

← CSJ. Decizia nr. 4081/2003. Penal		ICCJ. Decizia nr. 409/2003. Penal. Reabilitare. Recurs în anulare →

CSJ. Decizia nr. 4084/2003. Penal. Art.215 alin.3,5 c.pen. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 4084/2003. Penal. Art.215 alin.3,5 c.pen. Recurs