CSJ. Decizia nr. 4186/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4186/2003
Dosar nr. 4614/2002
Şedinţa publică din 2 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 112 din 8 mai 2002, Tribunalul Maramureş a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d), pe inculpatul C.L., pentru infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. şi art. 192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că, în cursul lunii mai 2001, învinuitul C.G. a vândut părţii vătămate M.O., un cal, cu suma de 7.000.000 lei, convenind verbal, ca partea vătămată să intre în posesia calului şi să achite suma de 1.000.000 lei, iar, diferenţa, să o dea ulterior, la 15 noiembrie 2001.
Învinuitul C.G. a solicitat plata diferenţei de preţ, anterior termenului stabilit iniţial şi în urma discuţiilor purtate cu fiul său, inculpatul C.L., l-a determinat pe acesta din urmă să meargă la domiciliul părţii vătămate şi să ia calul.
Drept urmare, în dimineaţa zilei de 23 septembrie 2001, inculpatul C.L. a intrat în curtea părţii vătămate şi, după ce a îmbrâncit-o pe concubina părţii vătămate, care încerca să-l împiedice, a luat calul.
Instanţa de fond a pronunţat achitarea, motivând că, din probele administrate, nu rezultă intenţia inculpatului de a-şi însuşi calul, pe nedrept şi nici faptul că a exercitat violenţe şi că a intrat, fără drept, în locuinţa părţii vătămate, nefiind, astfel, întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 267 din 3 octombrie 2002, admiţând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, a desfiinţat sentinţa şi a condamnat pe inculpatul C.L. la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a art. 74 – art. 76 C. pen. şi a art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), după schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. şi art. 192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Totodată, au fost respinse pretenţiile civile formulate de părţile civile M.O. şi M.E.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat menţinerea hotărârii instanţei de fond, prin care a fost achitat.
Recursul inculpatului este fondat.
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi, prin conţinutul său concret, fiind, în mod vădit, lipsită de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În alin. (2) al aceluiaşi text, au fost enumerate criteriile în raport de care se evaluează gradul de pericol social, şi anume: modul şi mijloacele de săvârşire a faptei; scopul urmărit de făptuitor; împrejurările în care a fost comisă fapta; urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce ; persoana şi conduita făptuitorului.
Or, dacă instanţele ar fi examinat atent şi temeinic probele şi lucrările dosarului, ar fi trebuit să reţină că, în raport de împrejurările concrete în care inculpatul C.L. a ajuns să săvârşească fapta, activitatea sa a adus o atingere minimă relaţiilor sociale referitoare la apărarea proprietăţii şi, prin conţinutul ei, este lipsită, în mod vădit de importanţă, astfel că ea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La această concluzie trebuiau să ajungă instanţele având în vedere modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit de inculpat, respectiv dorinţa de a-şi recupera calul pe care partea vătămată nu îl achitase.
Totodată, concluzia sus-menţionată este justificată şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului (tânăr, în vârstă de 24 ani, necăsătorit, agricultor şi fără antecedente penale).
Pentru aceste considerente, omise de către instanţe, soluţia de condamnare a inculpatului apare greşită, motiv pentru care se va admite recursul, se vor casa hotărârile pronunţate şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., inculpatul va fi achitat şi, în baza art. 91 C. pen., i se va aplica o sancţiune cu caracter administrativ, constând într-o amendă de 3 milioane lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva deciziei penale nr. 267 din 3 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 112 din 8 mai 2002 a Tribunalului Maramureş cu privire la greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., achită pe inculpatul C.L. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 91 C. pen., aplică inculpatului o sancţiune cu caracter administrativ constând într-o amendă în sumă de 3.000.000 lei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4185/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4188/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
