CSJ. Decizia nr. 4384/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4384/2003
Dosar nr. 1917/2003
Şedinţa publică din 9 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 568 din 24 octombrie 2002 a Tribunalului Iaşi, au fost condamnaţi inculpaţii:
- D.G.;
- D.C.C.;
- G.I.G., şi
- M.C., pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la câte 5 ani închisoare fiecare.
A fost făcută aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen. şi inculpaţii au fost obligaţi să plătească statului cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Victima este handicapată, aşa cum rezultă din actele medicale, suferind de encefalopatie infantilă şi imbecilitate, situaţie cunoscută în satul şi comuna unde domiciliază atât inculpaţii cât şi ea.
La începutul lunii iulie 1999, cei patru recurenţi au consumat băuturi alcoolice într-un bar din localitate, unde se afla şi partea vătămată şi la un moment dat inculpatul D.G., care anterior întreţinuse raporturi sexuale cu ea, i-a propus să-l însoţească în acelaşi scop, propunere acceptată de victimă.
Ajungând la locuinţa unui prieten de-al său, în timp ce se dezbrăcau, au sosit şi ceilalţi trei coinculpaţi şi cu toţii au întreţinut relaţii sexuale cu aceasta.
În luna ianuarie 2000 constatându-se că victima era însărcinată în luna a VI-a a fost sesizată poliţia, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în grup.
Apelurile declarate de inculpaţi au fost respinse prin Decizia nr. 103 din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Împotriva acestor hotărâri inculpaţii au declarat recurs.
Apărătorii inculpaţilor au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi achitarea recurenţilor, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa de vinovăţie, întrucât nu au cunoscut că victima este handicapată, iar aceasta a avut reprezentarea raporturilor sexuale, fiind de acord să le întreţină, astfel încât toţi inculpaţii au acţionat cu consimţământul ei.
Recursurile nu sunt fondate.
Astfel, este bine stabilită împrejurarea că inculpaţii au cunoscut că victima este handicapată psihic şi nu are discernământ, ceea ce au pus-o în imposibilitatea de a avea reprezentarea unui act sexual şi a consecinţelor acestuia, aşa cum s-a reţinut prin expertiza medico-legală efectuată şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Inculpaţii au cunoscut această situaţie deoarece cu toţii sunt consăteni, iar unii din ei au fost chiar colegi de şcoală cu victima şi profitând de imposibilitatea ei de a-şi exprima voinţa au întreţinut fiecare câte un raport sexual.
Faţă de această situaţie, este evident că acceptul victimei de a avea raport sexual cu recurenţii nu are eficienţă juridică şi ceea ce au făcut, nu duce la concluzia că inculpaţii nu sunt vinovaţi, deoarece comiterea faptei s-a produs ca urmare a profitării lor de handicapul psihic şi de lipsa ei de discernământ.
Aşadar, vinovăţia inculpaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în forma, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., a fost temeinic reţinută şi bine motivată de instanţe, astfel încât cererea apărătorilor de a se dispune achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu este întemeiată.
Hotărârile sunt temeinice şi sub aspectul individualizării pedepselor.
În acest sens, este de relevat faptul că instanţele au avut în vedere, la stabilirea pedepselor, prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că au ţinut seama de pericolul social sporit al faptei, determinat de caracterul calificat al infracţiunii, precum şi de persoana făptuitorilor, care sunt infractori primari.
Aşa cum au fost stabilite pedepsele asigură reeducarea inculpaţilor şi prevenirea săvârşirii altor infracţiuni, astfel încât există certitudinea că dispoziţiile art. 52 C. pen., vor fi realizate.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, vor fi restituite de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii D.G., D.C.C., M.C. şi G.I.G., împotriva deciziei nr. 103 din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorilor din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4382/2003. Penal. Art.312 alin.1 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4386/2003. Penal. Art.31 alin.1 din OG96/1998.... → |
|---|
