CSJ. Decizia nr. 4537/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4537/2003
Dosar nr. 3806/2003
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 83 din 3 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, inculpatul I.I. a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani.
În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la o lună închisoare, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 64 şi art. 71 C. pen., precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), şi b) C. pen., pe timp de 3 ani.
S-au admis, în parte, acţiunile civile ale părţilor civile I.G. şi C.E. şi inculpatul a fost obligat la 6.200.000 lei despăgubiri materiale şi 20.000.000 lei daune morale către partea civilă I.G. şi la 2.000.000 lei daune morale către partea civilă C.E.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978, inculpatul a mai fost obligat la 16.003.107 lei cheltuieli de spitalizare pentru cele două părţi civile către Spitalul universitar de urgenţă.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui cuţit din metal cu lamă de circa 20 cm şi mâner de circa 12 cm şi un picior de scaun din lemn, ridicate de la inculpat.
Pentru a pronunţa această soluţie, pe baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 23 octombrie 2001, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul I.I. a lovit în mod repetat cu corp dur şi tăietor-înţepător pe soţia sa I.G., provocându-i leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie şi care au necesitat pentru vindecare un număr de 50 zile de îngrijiri medicale.
La data menţionată, victima însoţită de mama sa C.E., s-au deplasat la domiciliul conjugal în scopul inventarierii bunurilor din locuinţă, părţile fiind în proces de divorţ.
În condiţiile în care partea vătămată a fost lovită repetat de către inculpat, a intervenit spre a o ajuta, situaţie în care la rândul ei, a fost agresată de inculpat, prezentând leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur şi tăietor-înţepător, ce nu i-au pus viaţa în primejdie şi pentru care a necesitat un număr de 8-9 zile îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei de mai sus au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul I.I. şi partea civilă I.G.E.
Prin Decizia penală nr. 305 din 27 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză, reţinând că pedeapsa a fost corect stabilită cu respectarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar despăgubirile acordate reprezintă o justă dezdăunare a părţii civile.
S-a mai constatat că instanţa a făcut o corectă încadrare juridică a faptei în raport de starea de fapt reţinută şi dispoziţiile legale aplicate.
În termen legal, împotriva hotărârilor de mai sus, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul I.I. şi partea civilă I.G.E.
Prin motivele scrise, parchetul a susţinut, în esenţă, următoarele:
- pedepsele aplicate sunt greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantumul acestora fiind neîndestulător, iar reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., nejustificată.
- în ce priveşte pedeapsa de o lună închisoare aplicată pentru art. 180 alin. (2) C. pen., instanţa trebuia să constate că este graţiată conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Recurenta parte civilă a formulat motive scrise, prin care a criticat hotărârile pronunţate sub următoarele aspecte:
- instanţele nu s-au pronunţate asupra cererilor formulate privind acordarea daunelor materiale în sumă de 15 de milioane lei, iar a celor morale în cuantum de 50 de milioane lei, având în vedere ferocitatea loviturilor şi a traumatismelor suferite.
Recurentul inculpat a criticat hotărârile în ce priveşte încadrarea juridică a faptei de tentativă la omor, susţinând că în drept, infracţiunea pentru care se impunea a fi condamnat era aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.;
- în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Recursurile declarate de inculpat şi parchet vor fi analizate în raport cu cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 20, 17 şi 14 C. proc. pen., constatându-se a fi fondate, numai sub aspectul ce urmează a fi discutat.
Astfel, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen., sunt supuse casării hotărârile atunci când, a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului.
Ori, în cauză, anterior condamnării în primă instanţă a inculpatului a intervenit Legea nr. 543/2000 care a graţiat integral şi condiţionat pedepsele de până la 5 ani închisoare aplicate unor fapte penale.
Printre pedepsele care nu au fost exceptate de la graţiere se află şi pedeapsa de o lună închisoare, aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în condiţiile art. 74 şi art. 76 C. pen.
În atare situaţie, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite ambele recursuri declarate de inculpat şi parchet, se vor casa hotărârile numai cu privire la incidenţa Legii nr. 543/2000.
Rejudecând cauza, în limitele casării, se va constata, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2000, graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de o lună închisoare aplicată pentru art. 180 alin. (2) C. pen., în condiţiile art. 74 şi art. 76 C. pen.
În rest, criticile formulate de inculpat şi parchet vizând încadrarea juridică a faptei de tentativă la omor şi individualizarea pedepsei sunt nefondate.
Pe baza probelor administrate, instanţele au reţinut corect că, lovind cu intensitate şi în mod repetat pe partea vătămată cu un picior de scaun şi apoi un cuţit în zone vitale ale corpului, producându-i hemopneumotorax bilateral, plăgi înjunghiate parasternale bilateral, plăgi contuze parieto-occipital stâng, fractură metacarpian V de la mâna stângă, inculpatul a comis nu o infracţiune de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., ci o tentativă la omor calificat, chiar dacă inculpatul nu a urmărit uciderea victimei, în raport de maniera agresivă în care a lovit, putea să prevadă consecinţele letale ale faptei sale.
Actele medico-legale au evidenţiat împrejurarea că leziunile produse au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, rezultatul letal fiind evitat datorită intervenţiilor chirurgicale imediate, dar şi intervenţiei părţii vătămate C.E., care mai întâi l-a lovit pe inculpat cu piciorul de scaun pe care acesta îl abandonase, iar apoi, a reuşit dezarmarea inculpatului.
Sub acest aspect, soluţia de condamnare a instanţelor este legală şi temeinică după cum şi pedeapsa aplicată.
În mod justificat, instanţele au reţinut circumstanţe judiciare atenuante în favoarea inculpatului, în raport de conduita corespunzătoare anterior săvârşirii faptelor, precum şi lipsa antecedentelor penale, ceea ce a condus la aplicarea unei pedepse coborâtă nu cu mult sub limita minimă legală.
Astfel, cum a fost apreciat cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei, se constată că respectă atât criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi cerinţele art. 52 C. pen.
Nu se constată alte motive decât cele apreciate de instanţă, referitor la pericolul faptei şi al făptuitorului, care să justifice o majorare a pedepsei, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., după cum nici o reducere sub limita stabilită de instanţa de fond.
Pentru aceste considerente, reţine criticile formulate de parchet şi inculpat ca nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Tot astfel, şi critica formulată de partea vătămată este nefondată.
Apreciind suferinţele fizice şi psihice ocazionate de comiterea acestei grave agresiuni, instanţa de fond a acordat, într-un cuantum rezonabil şi corespunzător, recurentei părţi vătămate daune morale în sumă de 20 milioane lei.
Pe baza probelor administrate, instanţa a calculat corect şi despăgubirile materiale constând în diferenţa dintre salariul realizat şi drepturile băneşti aferente concediului medical, precum şi sumele reprezentând remunerarea unei persoane ce i-a acordat îngrijire şi pentru plata consultaţiilor medicale.
Ca atare, sub nici un aspect nu se constată motive care să justifice o majorare a despăgubirilor civile la nivelul sumelor solicitate de recurentă.
Aceasta este motivul pentru care, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de partea civilă se va respinge ca nefondat, cu obligarea sa conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul detenţiei preventive la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul I.I., împotriva deciziei penale nr. 305/A din 27 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 82 din 3 februarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la incidenţa prevederilor Legii nr. 543/2002.
Înlătură dispoziţiile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată graţiată condiţionat pedeapsa de o lună închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 martie 2002 la 15 octombrie 2003.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă I.G.E. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenta parte civilă să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4536/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4538/2003. Penal → |
|---|
