CSJ. Decizia nr. 4534/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4534/2003
Dosar nr. 4404/2002
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 486 din 21 mai 2002, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe inculpaţii:
- M.M.D.
- în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen., la 3 pedepse de câte 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
- în baza art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 C. pen., la 2 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
- în baza art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 C. pen., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni, urmând să execute în final 3 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută arestarea preventivă şi dedusă prevenţia de la 26 iunie 2001 la zi.
- M.P.F.
- în baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 3 pedepse de câte 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul neexecutat de 359 zile din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 2161/2000 a Judecătoriei sector 6 Bucureşti, dispunând contopirea acestuia cu pedepsele stabilite în prezenta cauză.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele 3 pedepse de câte 5 ani, inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută arestarea preventivă şi dedusă prevenţia de la 26 iunie 2001 la zi.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 4.000.000 lei către partea civilă A.I., luându-se act că părţile vătămate B.V.C. şi P.M. nu s-a constituit părţi civile.
S-a dispus restituirea, către D.A. a autoturismului Dacia 1310, certificatului de înmatriculare, cărţii tehnice şi cărţii de identitate.
Inculpaţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare către stat şi onorariul cuvenit apărătorului din oficiu.
Instanţa a reţinută, în fapt, că cei doi inculpaţi, în baza unei înţelegeri prealabile, au săvârşit împreună mai multe infracţiuni de tâlhărie cum urmează:
- la data de 23 iunie 2001, inculpatul M.P.F., aflat pe B-dul Unirii, a urmărit-o pe partea vătămată B.V.C. şi, venind în fugă din spatele acesteia, i-a smuls din mână borseta care conţinea suma de 600.000 lei, documente personale, 2 cartele metrou şi alte bunuri, după care s-a urcat într-un autoturism Dacia 1310 culoare galbenă, fără numere de înmatriculare, care staţiona cu portiera din faţă, dreapta deschisă, al cărui conducător a demarat apoi şi părăsit zona.
- la data de 25 iunie 2001, aproximativ orele 15,00, în aceleaşi condiţii inculpatul M.P.F. a deposedat-o pe partea vătămată P.M., aflată pe Calea Dudeşti în Bucureşti, de geanta de pe umăr, după care a urcat în autoturismul Dacia 1310 culoare galbenă, fără număr de înmatriculare şi a părăsit zona.
- tot la data de 25 iunie 2001, aproximativ orele 15,20, inculpatul M.P.F. a deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată A.I., aflată pe str. Anastasie Panu, de geanta de pe umăr, dispărând apoi, în împrejurările descrise în cazurile precedente, cu autoturismul Dacia 1310 de culoare galbenă.
În toate cazurile părţile vătămate au sesizat de îndată organul de poliţie.
Tot în ziua de 25 iunie 2001, aproximativ orele 19,30, autoturismul Dacia 1310, de culoare galbenă, fără numere de înmatriculare, a fost descoperit în circulaţie şi oprit de către un echipaj al poliţiei, ocazie cu care a fost identificat conducătorul auto, în persoana inculpatului M.M.D., lângă care, în dreapta, se afla inculpatul M.P.F.
În cadrul procedurii de identificare inculpatul M.M.D. a declarat iniţial organelor de poliţie că se numeşte I.S. şi numai ulterior, prin verificările de specialitate a fost stabilită identitatea reală a acestuia.
Inculpatul M.M.D. nu posedă permis de conducere auto, iar autoturismul Dacia 1310, folosit pentru deplasare cu ocazia săvârşirii infracţiunilor este proprietatea numitului D.A., urmând să fie cumpărat de familia sus-numitului inculpat.
Cu ocazia percheziţiei corporale a inculpatului M.P.F. au fost găsite unele dintre obiectele sustrase părţii vătămate B.V.C. (cele două cartele metrou, un breloc tip carabină), acest inculpat fiind identificat de către părţile vătămate V.C., P.M. şi A.I., precum şi de către martora V.R.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a solicitat majorarea pedepselor aplicate, inculpatul M.P.F., care a solicitat achitarea întrucât nu a comis faptele imputate şi inculpatul M.M.D., care a solicitat reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 509 din 22 august 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondate, toate apelurile declarate în cauză, constatând că situaţia de fapt a fost bine stabilită, vinovăţia inculpaţilor dovedită, iar pedepsele corect individualizate.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de către inculpaţi.
În recursul parchetului se invocă netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 17 C. proc. pen., în sensul că pedepsele aplicate sunt greşit individualizate, fiind prea mici, iar încadrarea juridică a infracţiunii prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 este greşită, impunându-se reţinerea formei continuate a infracţiunii, conform art. 45 alin. (2) C. pen.
Inculpatul M.P.F. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., respectiv eroarea gravă comisă de instanţe prin reţinerea săvârşirii faptelor de către el şi, în subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor.
Inculpatul M.M.D. a solicitat reducerea pedepselor întemeindu-şi cererea pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul parchetului este întemeiat.
Asemenea, pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 15 şi alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., este întemeiat şi recursul inculpatului M.M.D., motivul de casare fiind luat în considerare din oficiu.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite prin mijloacele de probă legal administrate în cursul procesului penal.
Inculpatul M.M.D. a recunoscut, în cursul judecăţii, participarea sa la săvârşirea celor trei infracţiuni de tâlhărie, al căror autor a fost de fiecare dată, inculpatul M.P.F.
Inculpatul M.P.F. a fost identificat fără ezitare de toate părţile vătămate şi martora V.R., găsindu-se, de altfel, asupra acestuia şi o parte dintre bunurile sustrase părţii vătămate B.V.C.
Încadrarea juridică dată faptelor, cu excepţia celei prevăzute de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, este legală.
Critica formulată de parchet cu privire la greşita încadrare juridică a inculpatului M.M.D. de a fi condus, repetat, autoturismul Dacia 1310 fără să posede permis de conducere auto, numai în dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, este întemeiată, în cauză fiind săvârşită o unitate infracţională în forma infracţiunii continuate, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Asemenea, este fondată şi critica privind greşita individualizare a pedepsei pentru ambii inculpaţi.
Instanţele nu au dat semnificaţia cuvenită gradului de pericol social concret al infracţiunilor, care, în raport de modul în care a fost concepută săvârşirea acestora şi realizată executarea, este ridicat, inculpaţii premeditând modul de operare, astfel încât, să le asigure dispariţia rapidă de la locul acţiunilor pentru a nu putea fi identificaţi.
Este, astfel, nejustificată şi reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., inculpatului M.M.D., conduita bună a cestuia înainte de săvârşirea infracţiunilor, precum şi ulterior, prin comportarea sinceră în cursul procesului, urmând a fi avută în vedere la individualizarea pedepselor între limitele legale speciale.
Din oficiu, însă, Curtea ia în considerare cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., referitor la constatarea graţierii pedepselor pentru infracţiunile prevăzute de art. 293 alin. (1) C. pen. şi art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, infracţiuni săvârşite de inculpatul M.M.D., în raport de care va fi admis şi recursul acestui inculpat.
Ţinând seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), vor fi majorate pedepsele pentru fiecare infracţiune săvârşită, în cuantum însă mai ridicat pentru inculpatul M.P.F., în considerarea datelor de caracterizare a persoanei acestui inculpat, condamnat multiplu, conform fişei de cazier pentru infracţiuni de furt.
Se apreciază că numai prin stabilirea unor pedepse într-un cuantum superior şi diferenţiat pentru fiecare inculpat pot fi realizate optim funcţiile sancţiunii, de constrângere şi reeducare, precum şi scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de cele ce preced, recursul inculpatului M.P.F. va fi respins ca nefondat, existenţa infracţiunilor şi vinovăţia recurentului fiind stabilite fără echivoc, iar reducerea pedepselor nu numai că nu se justifică, ci, dimpotrivă, se impune majorarea acestora.
Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate ambilor inculpaţi timpul arestării preventive de la 26 iunie 2001, la 15 octombrie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul M.M.D. împotriva deciziei penale nr. 509/ A din 22 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 486 din 21 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia II-a penală, cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii prevăzută de art. 36 din Decretul nr. 328/1966, pedepsele stabilite şi incidenţa Legii nr. 543/2002.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi a art. 74 – art. 76 C. pen.
Descontopeşte pedepsele rezultante în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., săvârşită de inculpatul M.M.D. în infracţiunea prevăzută de art. 36 din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la un an închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată că pedeapsa aplicată este graţiată.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului M.M.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., la 8 luni închisoare şi constată că aceasta este graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Majorează pedepsele aplicate pentru cele trei infracţiuni prevăzute de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., la câte 5 ani închisoare (pentru inculpatul M.M.D.).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului sus-menţionat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Majorează pedepsele aplicate inculpatului M.P.F. pentru cele 3 infracţiuni, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la câte 5 ani închisoare, la câte 7 ani închisoare.
Menţine revocarea liberării condiţionate şi contopeşte restul neexecutat de 359 de zile închisoare cu fiecare din cele trei pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul s-o execute pe cea mai grea de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P.F. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 26 iunie 2001, la 15 octombrie 2003.
Obligă pe inculpatul M.P.F. să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului M.M.D., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 453/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4535/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
