CSJ. Decizia nr. 4917/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4917/2003
Dosar nr.4249/2002
Şedinţa publică din 31 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42 din 22 ianuarie 2002 a Tribunalului Iaşi, au fost condamnaţi inculpaţii B.V. şi H.D. la câte:
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 8 ani închisoare, pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d), f) şi h) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpaţi, urmând a executa câte 8 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 64 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele stabilite durata reţinerii 26 iulie 1999 până la 30 iulie 1999.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpaţi suma de 170.000 lei, 10 dolari S.U.A. şi un ceas de mână marca.
În baza art. 189 şi art. 191 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Hotărând în sensul celor de mai sus instanţa a reţinut:
În seara zilei de 21 iulie 1999, în jurul orelor 22,30, partea vătămată M.M. şi martorul T.C. cu care este vecin şi prieten, au mers la discoteca R.N. din Iaşi unde au rămas până în jurul orelor 3,00.
La plecare, ambii au urcat într-un taxi pentru a se deplasa spre domiciliu, iar în timpul deplasării au cerut şoferului să treacă mai întâi prin zona gării centrale din Iaşi pentru a găsi vreo tânără cu care să întreţină raporturi sexuale.
La gara Iaşi, partea vătămată M.M. a discutat cu mai multe tinere despre intenţia sa, însă dintre acestea, doar martora S.E.G. a fost de acord să meargă cu el şi să întreţină raporturi sexuale contra sumei de 100.000 lei.
Martora a urcat în acelaşi taxi în care se aflau partea vătămată T.C., deplasându-se împreună în apartamentul din str. Mircea cel Bătrân, unde locuiesc ambele părţi vătămate.
Martorul T.C. a mers într-o cameră a apartamentului pentru a dormi, iar într-o altă cameră dormea partea vătămată M.C.
Martora S.E.G. a rămas în acest apartament circa 40-45 minute, timp în care a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată M.M.
După plecarea acesteia, partea vătămată M.M. l-a trezit pe martorul T.C., după care au ieşit împreună în faţa blocului pentru a fuma câte o ţigară.
La scurt timp, aproximativ în jurul orelor 4,00, au observat oprind în faţa blocului două taxiuri, iar într-unul dintre acestea au văzut-o pe martora S.G.E., însoţită de 3 tineri, respectiv de inculpaţii H.D., B.V. şi numitul T.I.
Aceştia din urmă au coborât din autoturism, îndreptându-se spre partea vătămată M.M. şi T.C. care sesizând că se află în stare de pericol, au fugit spre apartament.
În timp ce partea vătămată încerca să închidă uşa apartamentului, inculpaţii, prin împingerea uşii din exterior spre interior, au pătruns în locuinţă.
În holul apartamentului au început să o lovească pe partea vătămată M.M., spunându-i: „dă-mi banii, dă-mi materialul”.
În timp ce partea vătămată M.M. era lovită cu pumnii şi cu picioarele de către inculpatul H.D., inculpatul B.V. şi T.I. căutau prin bibliotecă şi pe rafturi sume de bani.
Din buzunarul pantalonilor părţii vătămate M.M. au sustras suma de 120.000 lei.
În acest interval de timp, martorul T.C. a reuşit să fugă din apartament, sărind pe geam.
Inculpaţii au intrat şi în camera în care se afla partea vătămată M.C., căreia i-au aplicat lovituri cu pumnii şi cu picioarele, reproşându-i că a întreţinut raporturi sexuale cu S.E.G. fără să o plătească. Din buzunarul pantalonilor au scos portofelul părţii vătămate luându-i suma de 50.000 lei şi 10 dolari S.U.A., iar de pe o masă au luat un ceas.
După plecarea inculpaţilor, partea vătămată M.M. a anunţat părinţii săi, care locuiesc într-un alt imobil din Iaşi, despre împrejurările în care au fost loviţi şi deposedaţi de bunuri de inculpaţi, apoi, împreună cu mama sa, s-a deplasat la Spitalul Clinic de Urgenţă Iaşi.
În aceeaşi zi, partea vătămată M.M. a fost examinată de medicul legist din cadrul L.E.M.L. Iaşi, constatându-se că aceasta prezenta echimoze şi un traumatism labio-dentar cu expulzia a doi dinţi frontali (11 şi 21), leziuni produse prin loviri cu corpuri contondente, necesitând pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale.
A doua zi, respectiv la data de 23 iulie 1999 partea vătămată M.M. a sesizat organele de cercetare penală despre faptele consumate în locuinţa sa, prilej cu care au reclamat şi faptul că au fost deposedaţi de bunurile menţionate mai sus.
La data de 23 iulie 1999, ambele părţi vătămate sunt audiate de organele de cercetare penală, prilej cu care declară că inculpaţii au pătruns fără drept în locuinţa lor, au fost loviţi cu pumnii şi picioarele, deposedaţi de sume de bani şi de un ceas de mână.
La 23 iulie 1999, partea vătămată M.C. este examinată de medicul legist din cadrul L.M.L. Iaşi, la cererea Poliţiei Municipiului Iaşi, constatându-se că acesta prezintă o uşoară contuzie facială şi a coapsei drepte, leziuni ce au putut fi produse prin loviri cu corp contondent (pumn, picior) şi pot data din 22 iulie 1999 şi nu necesită îngrijiri medicale.
La data de 26 iulie 1999, părţile vătămate sunt audiate de organele de cercetare penală, constituindu-se părţi civile în procesul penal pentru sumele de bani şi ceasul de care au fost deposedate.
Audiaţi în ambele faze procesuale, inculpaţii au negat săvârşirea faptelor de violare de domiciliu şi tâlhărie, invocând în apărare că au pătruns în apartament cu consimţământul părţii vătămate M.M. care le-a deschis uşa şi i-a invitat în locuinţă. Au recunoscut doar că au aplicat lovituri părţilor vătămate, deoarece acestea au avut raport sexual cu martora S.G.E. fără a o plăti.
Aceleaşi susţineri au făcut şi la dezbaterile pe fond a cauzei, solicitând a se dispune achitarea lor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. pen.
Susţinerile inculpaţilor sunt nefondate, fiind pe deplin contrazise de declaraţiile părţilor vătămate date la 23 iulie 1999 şi 26 iulie 1999, de declaraţia martorei S.E.G. de declaraţiile martorului T.C. (audiat la 23 iulie şi 27 septembrie 1999) care confirmă şi în faţa instanţei declaraţiile din 23 iulie şi 26 iulie 1999 făcute de părţile vătămate.
Au fost apreciate ca nesincere şi declaraţiile făcute de părţile vătămate la 30 iulie 1999, precum şi cele date în cursul cercetării judecătoreşti, deoarece sunt pe deplin infirmate de declaraţiile lor din 23 iulie şi 26 iulie 1999 şi care se coroborează deplin cu declaraţiile martorului T.C. care susţine în mod constant că inculpaţii au pătruns în locuinţă fără consimţământul părţilor vătămate, prin împingerea uşii de la intrare, din exterior spre interior în timp ce M.M. încerca să închidă cu cheia.
Din declaraţiile martorului rezultă şi faptul că inculpaţii au sustras părţilor vătămate bunurile menţionate în sesizare, aspect cunoscut de martor chiar de la acesta.
Declaraţiile martorului se coroborează deplin şi cu: declaraţia martorei S.G.E., care află despre sustragerea bunurilor de către inculpaţi în timp ce se deplasa de la locul faptei în acelaşi autoturism, cu inculpaţii, cu procesele verbale de confruntare dintre cei doi inculpaţi încheiate la 26 iulie 1999 şi din care rezultă că au sustras bunurile reclamate de părţile vătămate, de procesele-verbale întocmite de organele de cercetare penală cu prilejul recunoaşterii din grup a inculpaţilor de către părţile vătămate şi care declară în prezenţa martorilor asistaţi că au fost lovite în locuinţă de aceştia şi deposedate de bunurile menţionate anterior.
Împrejurarea că pe parcursul procesului penal părţile vătămate au retractat nemotivat şi parţial declaraţiile date iniţial în faţa organelor de cercetare penală (din 23 iulie şi 26 iulie 1999) este irelevantă pentru cauză, deoarece vinovăţia inculpaţilor privind săvârşirea celor două infracţiuni este pe deplin dovedită cu celelalte probe ale dosarului, astfel că urmează a fi antrenată răspunderea lor penală.
În drept, activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi, constând în aceea că în noaptea de 21 iulie 1999, au pătruns fără drept în apartamentul părţilor vătămate pe care le-au lovit cu pumnii şi cu picioarele şi le-au deposedat de suma de 170.000 lei, 10 dolari S.U.A. şi de un ceas de mână, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., tâlhărie în formă calificată prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d), f) şi h) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen.
În cauză sunt operante şi dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faptele examinate fiind săvârşite ulterior expirării duratelor de executare a pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului H.D. prin sentinţa penală nr. 1238/1995 a Judecătoriei Iaşi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 377 din 13 iulie 1995 a Tribunalului Iaşi şi a pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului B.V. prin sentinţa penală nr. 903 din 14 martie 1995 a Judecătoriei Iaşi.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă este dovedită cu: sesizarea şi declaraţiile părţilor vătămate, certificatul medico-legal nr. 1876 din 22 iulie 1999 emis de L.E.M.L. Iaşi, raportul de constatare medico-legală întocmit la 23 iulie 1999 de L.E.M.L. Iaşi, procesele-verbale de cercetare la faţa locului, de prezentare album foto, de recunoaştere din grup, de confruntare, declaraţiile martorilor D.M., S.E.G., T.C.
În termenul prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., sentinţa a fost apelată de inculpaţii B.V. şi H.D. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Au susţinut că în mod greşit s-a hotărât condamnarea pentru săvârşirea celor două infracţiuni.
Partea vătămată M.M. a permis inculpaţilor intrarea în apartament cărora le-a deschis uşa în vederea soluţionării neînţelegerilor iscate.
În locuinţă au solicitat bani de la partea vătămată, dar nu au luat nimic din apartament.
Curtea de Apel Iaşi prin Decizia penală nr. 249 din 3 septembrie 2002 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B.V. şi H.D.
Nemulţumiţi şi de această hotărâre, în termenul legal, cei doi inculpaţi au declarat recurs, reluând motivele invocate prin apelurile lor, respectiv au solicitat în principal achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., victima deschizându-le uşa apartamentului au intrat pentru lămurirea unor afaceri personale şi în subsidiar inculpatul H.D. a mai cerut fie trimiterea cauzei pentru rejudecare, iar ambii recurenţi în subsidiar au solicitat să li se reducă pedepsele dacă primul motiv nu va fi primit.
Recursurile sunt nefondate.
Verificându-se probele administrate şi în raport de criticile aduse, precum şi din oficiu, Curtea, reţine că ambele instanţe le-au evaluat corect şi legal, astfel încât, hotărârile atacate vor fi menţinute.
Potrivit actelor dosarului nu se pot reţine nici probe insuficiente şi nici contradictorii, situaţii în care s-ar impune casarea hotărârilor şi trimiterea pentru rejudecare, după cum pretinde inculpatul H.D.
De asemenea, temeinic instanţele au constatat ca dovedită vinovăţia ambilor inculpaţi, cu privire la ambele infracţiuni pentru care au fost trimişi în judecată, aşa încât, nici critica privitoare la nevinovăţia lor nu poate fi primită şi va fi apreciată ca o simplă apărare, ce şi-o fac şi în limita statutului pe care-l au şi când din probe preiau doar trunchiat şi numai pe cele ce cred că i-ar avantaja.
Astfel, probele şi activitatea infracţională efectiv întreprinsă de fiecare inculpat dovedeşte fără putinţă de tăgadă că, între ei şi victimă nu existau nici un fel de relaţii sau datorii, că dimpotrivă în jurul orei 3 dimineaţa la data de 21 iulie 1999, cei doi inculpaţi au urmărit pe partea vătămată la intrarea în apartament, au împins în uşă şi astfel au pătruns în locuinţă. Aici, l-au lovit cu pumnii şi picioarele, l-au căutat prin buzunare şi i-au luat în aceste împrejurări, portofelul ce avea suma de 150.000 lei. Apoi, cei doi inculpaţi au intrat în camera în care dormea fratele victimei, l-au lovit şi pe acesta şi i-au luat ceasul de mână, 10 dolari S.U.A. şi 50.000 lei.
Acestea fiind împrejurările concrete în care s-au comis faptele şi cum potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., „probele nu au o valoare mai dinainte stabilită”, instanţele au apreciat corect şi potrivit convingerii lor, probele, neomiţând a vedea că întregul comportament violent şi ameninţător al inculpaţilor, a putut determina unele oscilaţii în declaraţiile părţii vătămate, ulterioare celor de la urmărirea penală.
Apoi, în raport de gravitatea deosebită a faptelor comise (violare de domiciliu în forma calificată şi tâlhărie), de antecedentele penale ale inculpaţilor, ce sunt şi recidivişti, de urmările agresării victimei ce a suferit un traumatism labio-dentar cu expulzia a doi dinţi frontali (11 şi 21), lovituri ce au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale, şi de comportamentul nesincer al acestora, pedepsele rezultante de câte 8 (opt) ani închisoare şi care nu cuprind nici un spor de pedeapsă, nu pot fi socotite excesive, după cum pretind inculpaţii, prin ultimul motiv de recurs.
Cuantumul pedepselor de executat se mai reţine că, reprezintă limita medie a textului de incriminare, pentru infracţiunea cea mai gravă, din cele două săvârşite în concurs real.
Se mai constată că inculpatul H.D. este arestat şi în altă cauză, un alt element ce-l caracterizează şi care de asemeni nu poate fi omis, în cadrul operaţiei de individualizare a pedepsei reglementată de art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În consecinţă, în raport de cele analizate, recursurile declarate de cei doi inculpaţi, urmează a fi respinse, ca nefondate, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpaţii B.V. şi H.D. împotriva deciziei penale nr. 249 din 3 septembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Constată că inculpatul H.D. este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat B.V. să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat H.D. să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4547/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4991/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
