CSJ. Decizia nr. 4915/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4915/2003

Dosar nr.1486/2003

Şedinţa publică din 31 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 193 din 11 septembrie 2002, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul M.D.I. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20, 174 şi 175 lit. i) C. pen.

Prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:

În seara de 8 noiembrie 2001, M.D.I., împreună cu verii săi V.N. şi M.F., au organizat un bal în oraşul Gura – Humorului, închiriind, în acest scop, localul de la S.C. D.C. S.R.L. Pentru acoperirea cheltuielilor s-a hotărât încasarea unei taxe de intrare în sumă de 30.000 lei pentru fiecare persoană, de încasarea banilor ocupându-se cei doi verişori.

În jurul orei 23,00, inculpatul M.D.I. a fost solicitat de verii săi V.N. şi M.F., pentru a-i ajuta, deoarece câteva persoane, între care şi partea vătămată V.Z.C., sub influenţa băuturilor alcoolice, doreau să intre în local, plătind sume de bani mai mici, respectiv 100.000 lei, pentru tot grupul. Întrucât M.D.I. nu a fost de acord, la cerere, i-a restituit suta de mii lei, partea vătămată cu grupul, în care se afla, retrăgându-se, moment în care la intrare în local s-a creat o îmbulzeală, inculpatul fiind tras afară. Aici inculpatul a fost înconjurat de mai multe persoane, care l-au agresat, trăgându-l de haine şi lovindu-l cu pumnii şi palmele.

Imediat din local au ieşit mai multe persoane, prieteni ai inculpatului, care au fugit după grupul în care se afla şi partea vătămată. Inculpatul M.D.I. a fugit şi el spre locul în care se afla partea vătămată, timp în care a scos din buzunar un cuţit, cu lamă fixă. Ajungând la partea vătămată, inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu cuţitul, în zona abdomenului şi a spatelui, după care a fugit acasă.

Partea vătămată V.Z.C. a fost dusă la Spitalul Judeţean Suceava, fiind supusă imediat unei intervenţii operatorii de urgenţă.

Din actul medico – legal al Serviciului de Medicină Legală Suceava rezultă că partea vătămată a suferit două plăgi tăiate din care una penetrantă abdominal, cu interesarea colonului la nivelul unghiului hepatic; intervenţia chirurgicală a fost absolut necesară pentru salvarea vieţii victimei, care a fost pusă în primejdie, leziunile necesitând pentru vindecare 24–25 zile îngrijiri medicale.

Prin Decizia penală nr. 82 din 17 martie 2003, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de inculpat şi reţinând în favoarea acestuia circumstanţa legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., a fost redusă pedeapsa principală la 5 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii penale inculpatul a declarat recurs solicitând din nou schimbarea calificării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. şi reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) şi art. 74 – art. 76 C. pen.

Recursul este nefondat.

Prima instanţă şi instanţa de control judiciar au făcut o analiză corespunzătoare a probelor dosarului, pe care apreciindu-le just, a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului pentru tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.

Nu poate fi acceptată cererea de a fi schimbată încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracţiunea de omor în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

În vederea delimitării infracţiunii de vătămare corporală de tentativă de omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se ţină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea organică spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce s-au produs ori se puteau produce şi terminând cu împrejurarea dacă lipsa unei asistenţe medicale calificate şi de urgenţă punea sau nu în primejdie viaţa victimei.

În speţă, fapta inculpatului de a fi aplicat, cu un cuţit, având lama în lungime de 8,5 cm şi lăţime maximă de 1,5 cm, şi cu intensitate, multiple lovituri, inclusiv una penetrantă abdominal, cu interesarea peretelui colonului la nivelul unghiului hepatic, producându-i victimei o stare de şoc necesitând intervenţie chirurgicală de urgenţă, pentru salvarea vieţii, constituie tentativă la infracţiunea de omor şi nu infracţiunea de vătămare corporală, atâta timp cât viaţa părţii vătămate a fost salvată numai prin asistenţa medicală calificată şi de urgenţă ce i s-a asigurat.

Cât priveşte individualizarea pedepsei, având în vedere că instanţa de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., consideră că la individualizarea pedepsei s-a făcut o corectă şi justă apreciere a pericolului social al faptei şi împrejurărilor în care ea a fost comisă, prin respectarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată, nu poate fi apreciată ca severă, încât executarea ei se impune cu necesitate pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., nefiind justificată aplicarea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen.

Pentru considerentele arătate, verificând Decizia atacată şi în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nefiind identificate existenţa altor motive, care analizate din oficiu, să ducă la casare, se va constata că recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D.I. împotriva deciziei penale nr. 82 din 17 martie 2003 a Curţii de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 9 noiembrie 2001, la 7 decembrie 2001.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 4915/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs