CSJ. Decizia nr. 509/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 509/2003
Dosar nr. 1785/2002
Şedinţa publică din 3 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 14 din 12 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpatului B.G., din 3 infracţiuni prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., a achitat pe inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Conform art. 7 din Legea nr. 137/1997, a constatat că amenda administrativă nu se mai aplică.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor din 3 infracţiuni prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 348 C. proc. pen., a anulat înscrisurile falsificate, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 262 din 28 martie 1996, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 263 din 28 martie 1996 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 264 din 28 martie 1996.
Conform art. 346 alin. ultim C. proc. pen., a constatat că acţiunea civilă nu se soluţionează.
Conform art. 193 alin. ultim C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către părţile civile.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că atât cu referire la infracţiunile de fals intelectual, cât şi în privinţa infracţiunilor de abuz în serviciu, a existat o unitate infracţională sub formă continuată, iar nu în concurs, şi în consecinţă, a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitor, conform art. 334 C. proc. pen., aplicând art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiecăreia dintre cele două infracţiuni (art. 289 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)).
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului, notar public, care cu prilejul autentificării în aceeaşi zi, 28 martie 1996, a trei contracte de vânzare-cumpărare, a atestat în mod fals că suprafeţele de teren din comuna Gruiu sunt situate în „intravilan”, iar vânzătorii D.M., P.I. şi M.I. s-au prezentat în faţa notarului public, la sediul biroului notarial şi au consimţit la autentificarea documentelor şi că au semnat toate exemplarele acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de fals intelectual. Totuşi, instanţa de fond nu a condamnat pe inculpat, considerând că fapta este lipsită, în mod vădit de importanţă, întrucât părţile civile nu au suferit prejudicii, obiectul vânzării neieşind nici un moment din posesia acestora, iar inculpatul, este infractor primar şi a avut o atitudine cooperantă.
Referitor la infracţiunea continuată de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa de fond a considerat că lipsind avizul Ministrului Justiţiei pentru cercetarea penală a notarului inculpat, avizul fiind dat ulterior doar pentru trimiterea în judecată şi pentru această infracţiune, instanţa nu a fost legal sesizată şi, ca urmare a încetat procesul penal.
Instanţa nu a soluţionat nici acţiunea civilă a părţilor civile, invocând prevederile art. 346 alin. ultim C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Motivele recursului declarat de parchet vizează:
-greşita încetare a procesului penal pentru săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (cazul prevăzut de art. 3859 pct. 16)
-greşita achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (cazul prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.)
-nesoluţionarea laturii civile a procesului.
Motivul recursului declarat de inculpat vizează cazul prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. (când hotărârea este contrară legii), solicitându-se casarea sentinţei şi achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) şi art. 51 alin. (1) C. pen. (eroare de fapt).
Recursul declarat de parchet este fondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 31 din Legea nr. 36 /1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, notarii publici nu pot fi cercetaţi, percheziţionaţi, reţinuţi, arestaţi sau trimişi în judecată penală sau contravenţională, fără avizul Ministrului Justiţiei, pentru fapte săvârşite în legătură cu exerciţiul activităţilor profesionale.
Aceste dispoziţii se referă la fapte săvârşite de notari în legătură cu exerciţiul activităţilor profesionale, iar nu la infracţiuni.
Or, în speţă, fapta notarului inculpat de a atesta, cu prilejul autentificării a trei contracte de vânzare-cumpărare, în fals, locul situării terenurilor ce au făcut obiectul vânzării-cumpărării, precum şi prezenţa vânzătorilor la biroul notarial, consimţământul lor şi semnarea actelor, întruneşte elementele constitutive atât ale infracţiunii continuate de fals intelectual, prevăzută de art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cât şi pe cele ale infracţiunii continuate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În acest caz, este vorba de concursul ideal de infracţiuni, prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen., respectiv când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.
Aşa fiind, întrucât Ministrul Justiţiei a avizat cercetarea penală şi apoi trimiterea în judecată penală a inculpatului notar pentru săvârşirea infracţiunii continuate de fals intelectual, faptă ce întruneşte şi elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), nu se poate considera că avizul nu s-ar fi dat şi pentru infracţiunea săvârşită în concurs ideal, fiind vorba de faptă unică cu aspectul continuat prevăzut de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Curtea constată că pentru cercetarea penală a inculpatului, pentru fapta săvârşită, care cuprinde elementele constitutive a două infracţiuni, în concurs ideal, există avizul necesar prevăzut de art. 31 din Legea nr. 36/1995, dat de Ministrul Justiţiei.
Prin urmare soluţia de încetare a procesului penal, pentru lipsa acestui aviz cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2), pronunţată de prima instanţă este nelegală, sub acest aspect, sentinţa urmând a fi casată cu trimitere spre rejudecare.
Corelativ, Curtea constatând că nu sunt întrunite nici cerinţele art. 346 alin. ultim privind nesoluţionarea acţiunii civile, va casa sentinţa cu trimitere şi pentru soluţionarea acţiunilor civile formulate de părţile civile.
Recursul declarat de parchet este întemeiat, şi sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii continuate de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deoarece, în mod evident, această infracţiune prezintă pericolul social al unei infracţiuni, nefiind lipsită de importanţă.
Astfel, prin infracţiunea continuată de fals intelectual s-a adus o atingere gravă proprietăţii, una dintre valorile apărate de legea penală, conform art. 1 C. pen., părţile civile pierzându-şi dreptul lor legal asupra terenurilor cu privire nu şi-au exprimat nici un acord de vânzare, nu s-au prezentat la notar şi nu au consimţit la legalizarea contractelor de vânzare-cumpărare.
Sub aspectul pericolului social al faptei, nu are nici o importanţă faptul că foştii proprietari au rămas în continuare în posesia terenurilor vândute ilegal cu sprijinul inculpatului notar, deoarece posesia nu mai era legală, nemaifiind un atribut al dreptului lor de proprietate, (situaţie care exista anterior săvârşirii faptei). Nu poate fi considerată lipsită de importanţă o faptă prin care un proprietar este lipsit în mod ilegal, împotriva voinţei sale, (prin săvârşirea unor falsuri), de proprietatea sa (dreptul de proprietate). Dreptul de proprietate este un drept fundamental al omului ocrotit prin art. 41 din Constituţie.
Lezarea unui asemenea drept printr-o faptă penală nu poate fi considerată ca „fiind lipsită în mod vădit de importanţă”, aşa cum nelegal a considerat prima instanţă, aplicând greşit art. 181 C. pen. şi pronunţând achitarea inculpatului. De asemenea, motivarea instanţei cu privire la atitudinea cooperantă a inculpatului este contrară realităţii, deoarece prin acţiunile sale de tergiversare a procesului, solicitarea de probe neconcludente, refuzul de a se prezenta la organele de urmărire penală, la instanţă, depunerea unor cereri de strămutare a procesului, respinse ulterior, inculpatul nu a fost deloc cooperant, ci dimpotrivă.
Or, din examinarea probelor administrate în cauză, Curtea constată că rezultă vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii continuate de fals intelectual, prevăzută de art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text în baza căruia urmează a fi condamnat ca urmare a admiterii recursului declarat de parchet.
Se va aplica, referitor la această pedeapsă, art. 1 din Legea nr. 137/1997, constatându-se că este graţiată integral şi condiţionat. Se vor aplica şi prevederile art. 10 din aceeaşi lege.
Recursul inculpatului privind achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de abuz, prin aplicarea art. 51 alin. (1) C. pen., referitor la eroarea de fapt, este nefondat, nefiind dovedită o asemenea eroare, aşa cum de altfel a motivat şi prima instanţă, inexistenţa erorii, cu referire la infracţiunea de fals intelectual, aflată în concurs ideal cu infracţiunea de abuz în serviciu. Din probele administrate în cauză, a rezultat că la biroul notarial s-a prezentat numai cumpărătoarea şi „intermediarii”, dar nu şi proprietarii vânzători, care nu au semnat nici un act. De altfel, „cumpărătoarea” L.M., care nici nu-i cunoştea pe proprietarii terenurilor de la care urma să „cumpere” şi care era concubina „intermediarului” M.M., a arătat în declaraţiile sale că M. a asigurat-o că toate formalităţile se vor face de un „notar pe care îl cunoaşte foarte bine” şi care „îi este prieten”, ea urmând doar să semneze contractele de vânzare-cumpărare, fără să vadă semnarea actelor de către vânzători. Martora a mai arătat că după semnarea actelor M.M. a mai discutat cu notarul mai mult timp, contractele rămânând la acesta şi la notar.
Or, în aceste condiţii, este evident că notarul nu s-a aflat în nici o eroare de fapt, cunoscând perfect interesul „intermediarului”, prietenul său, de a obţine pentru concubina sa acte false de vânzare-cumpărare, cu care ulterior aceasta să îi garanteze un important împrumut la bancă.
Pentru argumentele expuse, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Curtea va înlătura dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 137/1997, ca nefiind incidente în cauză. Celelalte dispoziţii ale sentinţei vor fi menţinute.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 14 din 12 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul B.G.
Casează sentinţa penală susmenţionată numai cu privire la:
-greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
-greşita încetare a procesului penal în ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
-nesoluţionarea laturii civile a cauzei.
Înlătură dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 137/1997.
În baza art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), condamnă pe inculpatul B.G. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 constată pedeapsa aplicată graţiată integral şi condiţionat.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.
Trimite dosarul la Curtea de Apel Bucureşti în vederea rejudecării cauzei cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la soluţionarea laturii civile.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5089/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5098/2003. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
