ICCJ. Decizia nr. 5098/2003. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5098/2003
Dosar nr.3075/2003
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 173 din 23 aprilie 2003, Tribunalul Prahova a respins contestaţia la executare formulată, conform art. 461 C. proc. pen., de condamnatul Ş.V., privind sentinţa penală nr. 335 din 7 decembrie 1999 a Tribunalului Prahova, aşa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1441 din 20 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia penală nr. 1441 din 20 martie 2001, privind pe contestatorul Ş.V., Curtea Supremă de Justiţie a casat Decizia penală nr. 427 din 22 octombrie 2000 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa penală nr. 335 din 7 decembrie 1999 a Tribunalului Prahova, în parte, numai cu privire la încadrarea juridică dată faptelor, procedând la schimbarea acesteia din concurs de infracţiuni [(3 fapte: art. 282 alin. (1), art. 282 alin. (2) şi art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen.)] în înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. (2 fapte), art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (o faptă) şi art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (o faptă), în primele trei cazuri reţinându-se şi prevederile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) Ca urmare, s-a dispus condamnarea contestatorului la pedepsele de 3 ani, 4 ani şi 5 ani închisoare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (4) C. pen. (prejudiciu de 283.658.372 lei şi 9.896.592 lei), la 10 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, cu un prejudiciu de 1.082.179.935 lei şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) pe o durată de 3 ani.
Ca urmare a contopirii pedepselor, s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
S-a mai reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen., deoarece hotărârea definitivă de condamnare a intrat în puterea lucrului judecat, iar motivul invocat de contestator şi anume că s-ar fi modificat dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen., în sensul că, prin consecinţe deosebit de grave se înţelege, printre altele, un prejudiciu de peste două miliarde lei, potrivit Legii nr. 456/2001, impune rejudecarea cauzei şi aplicarea pedepselor în alte limite decât cele avute în vedere anterior apariţiei legii, nu poate fi primit.
În motivarea sentinţei, prima instanţă a mai arătat că, în cauză nu poate fi rediscutată şi reapreciată temeinicia existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului ori reîncadrarea juridică a activităţii infracţionale, corespunzător succesiunii în timp a legilor penale, din moment ce nu a intervenit dezincriminarea faptei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând în esenţă că în mod greşit i-a fost respinsă contestaţia, deoarece fapta comisă de el nu se mai încadrează în prevederile art. 215 alin. (5) C. pen., în urma modificărilor aduse art. 146 C. pen., prin Legea nr. 456/2001.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi rejudecarea cauzei, urmând a i se aplica o pedeapsă sub limita de 10 ani.
Prin Decizia penală nr. 289 din 11 iunie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de contestatorul Ş.V. şi a dispus desfiinţarea în parte şi în consecinţă:
A fost admisă contestaţia la executare, formulată de condamnat împotriva sentinţei penale nr. 335 din 7 decembrie 1999 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 1441 din 20 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, în sensul că a fost înlăturată pedeapsa complementară de 3 ani privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa privativă de libertate de 10 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a dispus ca după rămânerea definitivă a prezentei decizii să fie emis un nou mandat de executare, numai pentru pedeapsa de 10 ani închisoare.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 200.000 lei, urmează să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul Ş.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor şi pe fond, admiterea contestaţiei la executare şi reducerea pedepsei aplicate.
Examinând recursul declarat din oficiu, conform art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., se constată că este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 291 alin. (1) C. proc. pen., judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.
De asemenea, conform art. 460 alin. (2) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, condamnatul arestat este adus în instanţă.
Aşadar, noua reglementare a art. 460 alin. (2) C. proc. pen., prevede că aducerea în instanţă a condamnatului arestat la judecarea cauzei, este obligatorie.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că la judecata în primă instanţă a cauzei, condamnatul nu a fost adus în instanţă, fiind citat cu menţiunea de a nu fi adus, iar la apel, a fost dispusă citarea lui cu menţiunea „fără aducere”, dovada de îndeplinire a procedurii de citare faţă de acesta, nefiind restituită la dosar, iar soluţionarea apelului s-a făcut în lipsa condamnatului.
Ca atare, judecarea în fond a cauzei şi a apelului în aceste condiţii, a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, precum şi cu încălcarea unui drept fundamental al condamnatului şi anume, dreptul la apărare, sancţionate potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., cu nulitatea absolută a hotărârilor judecătoreşti pronunţate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul Ş.V. să fie admis.
Se vor casa Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 173 din 23 aprilie 2003 a Tribunalului Prahova.
Se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.
Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de condamnatul Ş.V. împotriva deciziei penale nr. 289 din 11 iunie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 173 din 23 aprilie 2003 a Tribunalului Prahova.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a condamnatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 509/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
