ICCJ. Decizia nr. 547/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 547
Dosar nr. 4050/2003
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 98 din 4 februarie 2000, Tribunalul Timiş, în baza art. 215 alin. (3), (4), (5) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice l-a condamnat pe inculpatulM.A. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
În perioada prevăzută de art .71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 282 alin. (1) C. pen. şi art. 282 alin. (2)C. pen.
A fost obligat inculpatul faţă de partea civilă la plata sumei de 107.951 818 lei , cu dobânzi legale până la achitarea debitului.
A obligat inculpatul la 2.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel , instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatuldupă unele discuţii avute cu reprezentanţii S.C."A" SA din municipiul Timişoara, s-a prezentat la această societate şi a încheiatcontractul de vânzare-cumpărare nr.123/1998, pentru livrarea de lacuri, emailuri şi vopsele, valoarea contractului fiind de peste 300.000.000 lei.
Imediat după semnarea contractului, la data de 29 octombrie 1998 inculpatul a ridicat o cantitate apreciabilă de marfă conform facturilor 0204587 şi 0204588,în valoare de 107.951.818 leipe care a trasportat-o la Călăraşi şi pentru achitarea căreia a emis biletul la ordin semnat de el, în aceeaşi dată,cu scadenţa la13 noiembrie 1998 pentru suma debani arătată mai sus.
Biletul la ordin a fost introdus în bancă la data de 16 noiembrie 1998, dar a fost refuzat la plată din lipsa disponibilului în cont.
Marfa achiziţionată nu fusese achitată până la momentul judecăţii, astfel încât SC "A" SATimişoara s-a constituit parte civilă cu suma de 107.951.818 lei.
Inculpatul s-a sustras urmăririi penale şi nu s-a prezentat în faţa instanţei, astfel încât el a fost trimis în judecată în lipsă.
Instanţa a apreciat, în speţă, că biletul la ordin nu are un regim special şi nu face parte din valorile la care se referă art. 282 C. pen.
Pe de altă parte, instanţa, cu privire la falsificarea de monedă, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor, consideră că acţiunea de a emite unbilet la ordin fără ca pentru valorificarea lui să existeprovizia sau acoperirea necesară nu constituieo contrafacere saualterare a materialităţii luişi de aceea nu ar putea fi încadrată nici pentru acest motiv în art. 282 C. pen.
Sentinţa nr. 98 din 4 februarie 2000 a rămas definitivă prin neapelare.
Împotriva acestei hotărâri, în baza art. 409 şi art. 410 alin. (1)partea a II-a pct. 51, teza I C. proc. pen., procurorul general al ParchetuluidepelângăÎnaltaCurtedeCasaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi, pe fond,trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă,întrucât judecata a avut locfără citarea legală a părţilor.
Verificând actele dosarului, Curtea constată că recursul în anulare este fondat pentru următoarele considerente:
În speţă, din actele dosarului reiese că inculpatul a fost citat de către instanţa de fond la adresa din Călăraşiunde figurează domiciliul său în evidenţele organelor de poliţie, deşi încă din faza urmăririi penale a rezultat că nu mai locuieşte în acel imobil, pentru că s-a mutat şi nu se cunoaşte noua adresă.
Totodată inculpatul a fost citat şi prin afişare la sediul Consiliului Local Timişoara în a cărei rază teritorială a săvârşit infracţiunea.
Instanţa nu a dat însă importanţă faptului că din actele şi lucrările dosaruluiSC "C" SRL , al cărui unic asociat este inculpatul, îşi are sediul în Călăraşi,şi nu l-a citat la această adresă, deşi dispoziţiile legale menţionate prevedeauo astfel de obligaţie.
În consecinţă, judecarea inculpatului, fără epuizarea căilor legale de chemare în faţa organelor judiciare, ar echivala practic cu o judecată care a avut loc fără citarea legală a părţilor, încălcându-se dispoziţiile art. 291 C. proc. pen. prinincompleta aplicare a textului de lege prevăzutîn art. 177 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că nu a fost citat şi la adresa locului de muncă , respectiv sediul SC "C" SRL.
Ca urmare, neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu inculpatul constituie motiv de casare a hotărârii, în condiţiile în care acesta nu a avut posibilitatea să-şi pregătească apărarea, fapt ce i-a cauzat o vătămare ce nu putea fi înlăturată în alt mod, conform art.197 alin. (1) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 4141 raportat la art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. urmează ca recursul în anulare să fie admis, se va casa hotărârea atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 98 din 4 februarie 2000 a Tribunalului Timiş, privind pe inculpatul M.A.
Casează sentinţa penală nr. 98 din 4 februarie 2000 şi trimite cauza pentru rejudecare la instanţa de fond.
Anulează mandatul de executare a pedepsei nr.137 din 21 februarie 2000 a Tribunalului Timiş şi dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului M.A. dacă nu este arestat în altă cauză.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi29 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5462/2003. Penal. întreruperea executării... | ICCJ. Decizia nr. 5475/2003. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
