ICCJ. Decizia nr. 5477/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5477/2003
Dosar nr. 3701/2003
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 64 din 15 mai 2003 a Tribunalului Caraş - Severin, inculpatul T.C. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
În baza art. 53 pct. 2 lit. a), raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe timp de 6 ani, după executarea pedepsei, în condiţiile art. 66 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata arestării sale preventive de la 18 august 2002, la 15 mai 2003.
S-a constatat că M.V. nu s-a constituit parte civilă.
În baza dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 17 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 348 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească minorului M.E. o prestaţie periodică lunară în sumă de 650.000 lei cu începere de la data comiterii faptei, 16 august 2002 – până la împlinirea vârstei majoratului de către acesta.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 11 milioane lei, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 300.000 lei fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În noaptea de 16 august 2002, în urma unei discuţii contradictorii cu concubina sa M.I., inculpatul T.C. a lovit-o de mai multe ori cu pumnii, a izbit-o cu capul de pereţi, a lovit-o cu cuţitul în zona picioarelor şi a strâns-o de gât, cauzându-i decesul.
Din raportul medico-legal de autopsie nr. 188 din 18 august 2002, din 22 octombrie 2002, întocmit de Serviciul de medicină legală al Jud. Caraş Severin rezultă că moartea victimei M.I. datează din 17 august 2002 şi a fost violentă; ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice prin sugrumare. Leziunile de violenţă de la nivelul feţei, craniului, membrelor superioare, toracelui şi abdomenului s-au putut produce prin lovire directă şi repetată cu şi de corpuri contondente.
Leziunile de violenţă de la nivelul gambei drepte au putut fi produse prin lovire directă şi repetată cu un corp tăietor-înţepător. Leziunile de violenţă de la nivelul gâtului s-au putut produce prin sugrumare cu mâna.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului s-au stabilit pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de reconstituire, planşe fotografice, acte medico-legale, declaraţiile martorilor M.E., S.M., Ş.L., C.M.G., D.I., F.R., declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea infracţiunii de omor reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 283 din 23 iulie 2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
În temeiul prevederilor art. 160d C. proc. pen., s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului cu 30 zile şi s-a dedus durata arestului preventiv la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 400.000 lei fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul T.C., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.; în subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat.
Instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului T.C., faptei comise de acesta dându-i-se încadrarea juridică legală şi temeinică.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că victima M.I. a suferit un număr de 24 leziuni peste tot corpul; intensitatea acestor leziuni este demonstrată de raportul medico-legal de autopsie care a constatat existenţa unor infiltrate hemoragice la nivelul scalpului şi în zonele craniene, în zona gâtului şi toracelui, intercostal, cu stază cerebrală şi infiltrate hemoragice la nivelul ţesutului celular subcutanat din regiunea gâtului, cu plăgi tăiate şi plămân asfixiat. Decesul victimei s-a datorat sugrumării acesteia cu mâinile de către inculpat.
Curtea constată că, în aceste împrejurări, încadrarea juridică a faptei comise nu o poate constitui decât infracţiunea de omor, întrucât inculpatul a urmărit în mod direct suprimarea vieţii victimei, acţionând nemijlocit în acest scop. Strângerea victimei de gât, după lovirea acesteia în mod repetat cu şi de corpuri contondente şi tăietor-înţepătoare, nu poate constitui o acţiune praeterintenţionată, întrucât inculpatul a avut reprezentarea consecinţelor faptei sale şi a stăruit în realizarea acestora.
Cât priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Curtea consideră că acesta este just individualizat.
Instanţa de fond a dat eficienţa cuvenită criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la pericolul social concret al infracţiunii comise, cât şi la persoana inculpatului.
Prin modalitatea de executare şi cuantumul ei, pedeapsa aplicată inculpatului T.C. este de natură să contribuie la reeducarea acestuia în spiritul valorilor sociale încălcate, asigurând realizarea scopului coercitiv-preventiv al sancţiunii penale, astfel cum este el prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru aceste motive, şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), timpul arestului preventiv se va deduce din pedeapsa aplicată de la 18 august 2002 la 26 noiembrie 2003.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 283/ A din 23 iulie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 18 august 2002 la 26 noiembrie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5475/2003. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5478/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
