ICCJ. Decizia nr. 5475/2003. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5475/2003
Dosar nr. 1361/2003
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 209 din 27 iunie 2002, Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpaţii:
1. J.F. la 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74, art. 76 şi art. 13 din acelaşi cod şi la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, art. 76 şi art. 13 din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 6 luni închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
2. S.I. la 6 luni închisoare pentru complicitate, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), la infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 din acelaşi cod, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, art. 76 şi art. 13 din acelaşi cod.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea sus-numitului inculpat pentru complicitate, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din acelaşi cod.
3. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.A., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.
Pe latură civilă, s-a constatat că părţile vătămate SNTFM C.F.R. marfă, sucursala Iaşi şi SNTFM CFR marfă, sucursala Bucureşti, nu au formulat pretenţii civile în cauză.
Totodată, s-au respins pretenţiile civile ale părţii civile SC H. SA Braşov.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului, a sumei de 7.000.000 lei de la inculpatul J.F.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi au fost trimişi în judecată inculpaţii J.F., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. şi delapidare, prevăzută de art. 2151 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, S.I. pentru complicitate la infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2151 din acelaşi cod, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 248 din acelaşi cod, precum şi inculpatul B.A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în lunile iulie, august 1999, inculpatul J.F. a însuşit din gestiunea deţinută la Depoul Bucureşti, Chitila, 11 pereţi cameră spirală din aluminiu, valoare 30.873.360 lei, în trei rânduri, ulterior el dându-i-le lui S.I., pentru suma de 7.000.000 lei, cumpărătorul cunoscând că provin din însuşirea din gestiune.
În sarcina celui de-al doilea inculpat s-a mai reţinut că în luna august 1999, s-a înţeles cu coinculpatul B.A. să-i dea din gestiunea Depoului Paşcani, 4 pereţi cameră spirală din aluminiu, în valoare de 15.432.000 lei, fără a le plăti, B.A. satisfăcându-i cererea.
Cercetarea judecătorească a reţinut următoarele:
Inculpatul S.I., subinginer la serviciul de aprovizionare, secţia 2 Braşov al SC H. SA, în luna mai 1999, în calitate de delegat, s-a deplasat la C.S.R. SA, printre alte materiale, el luând şi 15 buc. perete cameră spirală din aluminiu. Întrucât revenirea la Braşov a avut loc după orele de program de muncă, materialele menţionate nu au fost predate gestiunii, ci lăsate în autotren. Constatând, atunci când a dorit să le predea, că materialele dispăruseră, pentru a nu-i fi imputate, inculpatul a procurat piese similare de la depouri C.F.R., aici acestea fiind dezasamblate în vederea casării.
Ca atare, la data de 27 iulie 1999, el, în calitate de delegat, s-a deplasat la Depoul C.F.R. Bucureşti, Chitila şi i-a cerut inculpatului J.F., gestionar, să-i dea pereţi cameră spirală, cerere acceptată pentru 11 bucăţi, în schimbul lor cel de-al doilea inculpat primind suma de 7.000.000 lei. În condiţii similare, inculpatul a mai procurat 4 bucăţi cameră spirală din aluminiu.
În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului B.A. şi respectiv, de complicitate la aceeaşi infracţiune, în ce priveşte pe inculpatul S.I., instanţa, în baza probelor administrate, a achitat pe cei doi inculpaţi întrucât faptele nu există, trimiterea în judecată având loc în exclusivitate pe declaraţia celui de-al doilea inculpat.
Lucrătorii Depoului Paşcani, respectiv martorii O.A., macaragiu, D.C., maistru, B.F., tehnician reparaţii, au declarat că la data de 18 august 1999, susţinută a fi fost ziua când S.I. i-a cerut lui B.A. 4 pereţi cameră spirală din aluminiu şi acesta din urmă a dat dispoziţie să-i fie rezolvată solicitarea, B.A. era în delegaţie la Craiova şi ei nu au încărcat în mijlocul de transport cu care venise, ca delegat, S.I., decât 4 turbo suflante şi un reductor trimise pentru reparaţii la SC H. SA Braşov, documentele de însoţire evidenţiindu-le şi, ulterior, piesele au fost restituite separate.
Depoul C.F.R. Paşcani a comunicat că nu au lipsit piese componente ale turbosuflantelor şi nu are prejudiciu.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpaţii S.I. şi J.F.
În această cale de atac, parchetul a criticat hotărârea primei instanţe pentru greşita achitare a inculpaţilor S.I. şi B.A. şi pentru netemeinicia pedepselor aplicate.
Apelanţii inculpaţi au criticat sentinţa pentru netemeinicia pedepselor aplicate.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 25 din 11 februarie 2003 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi de inculpaţii menţionaţi.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a declarat recurs, motivele invocate fiind cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi pct. 171 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, cu referire la achitarea inculpaţilor B.A. şi S.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen. şi, în ce-l priveşte pe cel de-al doilea inculpat, complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen.
Recursul declarat de parchet nu este fondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările, care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Art. 74 C. pen., text de lege care, exemplificativ, enumără împrejurările care pot constitui circumstanţe atenuante, existenţa uneia dintre ele sau a mai multora, este de atributul instanţei de judecată, deci lăsată la aprecierea acesteia. În apreciere, instanţa a reţinut circumstanţe atenuante pentru inculpaţii J.F. şi S.I., raportându-le la gradul de pericol social concret al faptei, la urmările ei, la ansamblul condiţiilor în care au fost săvârşite, precum şi la persoana inculpaţilor, fără antecedente penale şi sinceri pe parcursul desfăşurării procesului penal.
În ce priveşte motivul de recurs vizând greşita achitare a inculpaţilor B.A. şi S.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen., şi, respectiv art. 26, raportat la art. 248 din acelaşi cod, şi acesta este nefondat.
Potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa.
Art. 63 alin. ultim din acelaşi cod prevede că aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată potrivit convingerilor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate şi conducându-se după conştiinţa lor.
Din verificarea lucrărilor cauzei, se reţine că în afara declaraţiilor inculpatului S.I., că s-ar fi înţeles cu B.A. ca acesta să-i dea patru pereţi de cameră spirală din aluminiu de la turbosuflante defecte, nici o altă probă, nu reţine o asemenea susţinere.
Chiar inculpatul recunoaşte că atunci când ar fi avut loc luarea efectivă a produselor, B.A. nu se afla la Depoul Paşcani, iar muncitorii depoului nu au atestat, în declaraţiile lor, că ar fi primit sarcină să elibereze acele produse.
De asemenea, Depoul C.F.R. Paşcani, a comunicat că nu a înregistrat nici un prejudiciu şi nici nu s-a constatat lipsa unor piese de tipul celor care fac obiectul cauzei.
Aşa fiind, recursul declarat de parchet nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, împotriva deciziei penale nr. 25 din 11 februarie 2003 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpaţii S.I., J.F. şi B.A.
Onorariile în sumă de câte 300.000 lei cuvenite pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 547/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5477/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
---|