ICCJ. Decizia nr. 5657/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5657/2003
Dosar nr. 4822/2003
Şedinţa publică din 3 decembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 86 din 14 martie 2003 a Tribunalului Suceava au fost condamnaţi inculpaţii P.M.I. în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare şi P.N. în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e), cu aplicarea art. 99, art. 74 şi art. 76 lit. d) C. pen., la 10 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a luat act că prejudiciul cauzat părţii vătămate C.V. a fost acoperit prin restituire.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că, în ziua de 21 martie 2002 cei doi inculpaţi au consumat băuturi alcoolice la barul numitei M.E., local unde se afla şi partea vătămată C.V.
La închiderea barului, inculpaţii au observat-o pe partea vătămată pe o bancă şi au hotărât să îi sustragă geaca din piele cu care era îmbrăcată.
Cei doi s-au apropiat de partea vătămată, au imobilizat-o prinzând-o de mâini şi strângându-i gâtul, au căutat-o prin buzunare de unde i-au luat o brichetă apoi au deposedat-o de geaca din piele. Pentru a o împiedica să-i urmărească, inculpaţii au descălţat-o pe partea vătămată de cizmele din cauciuc pe care le-au aşezat lângă banca pe care se afla.
Bunul sustras a fost pus în faetonul inculpaţilor.
Minorul P.N. s-a reîntors la bar pentru a cumpăra băutură şi constatând că acesta era închis a plecat pe jos spre domiciliu. Pe traseu a fost ajuns din urmă de partea vătămată şi cumnatul acestuia H.L., care au încercat să îl imobilizeze şi să îl ducă la poliţie, însă nu au reuşit.
Constatând că partea vătămată se îndrepta spre postul de poliţie, cei doi inculpaţi au ascuns geaca furată lângă un gard viu şi s-au deplasat şi ei la poliţie.
Pe parcursul cercetărilor inculpaţii au recunoscut infracţiunea săvârşită.
Ca urmare a agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni pentru care, conform certificatului medico-legal din dosar, s-au apreciat ca necesare 5-6 zile îngrijiri medicale.
În timpul cercetării judecătoreşti inculpaţii au susţinut că s-au luat la bătaie cu partea vătămată, şi aceasta, pentru a avea mai multă lejeritate, s-a dezbrăcat de geaca pe care a aruncat-o la întâmplare, ajungând în faetonul inculpaţilor.
Această apărare a fost înlăturată, reţinându-se că victima a fost deposedată prin violenţă de bunul arătat, de către cei doi inculpaţi.
S-a apreciat că lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară şi valoarea prejudiciului, constituie temeiuri de aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 lit. d) C. pen.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin Decizia penală nr. 280 din 13 octombrie 2003 a respins apelurile declarate de inculpaţi, împotriva hotărârii primei instanţe, considerând nefondate criticile formulate în sensul că fapta de tâlhărie nu există şi în subsidiar că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen.
Astfel, instanţa de control judiciar a reţinut din examinarea probelor că inculpaţii au imobilizat victima şi au strâns-o de gât pentru a o deposeda de haină, că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie şi că faţă de pericolul social al acesteia este necesară aplicarea unei pedepse.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpaţii P.M.I. şi P.N., care au susţinut că fapta pentru care au fost condamnaţi, nu a fost dovedită şi în subsidiar, că fapta nu prezintă pericol social, fiind în mod vădit lipsită de importanţă.
S-a solicitat casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpaţilor.
Recursul declarat este neîntemeiat.
1. Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea, în seara zilei de 21 martie 2002 a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen.
Probele administrate au confirmat că recurenţii P.M.I. şi P.N. au imobilizat victima prinzând-o de mâini şi strângând-o de gât, au căutat-o prin buzunare şi au deposedat-o de geaca din piele cu care era îmbrăcată. Pentru a împiedica victima să îi urmărească, inculpaţii au descălţat-o de cizmele din cauciuc. Geaca sustrasă a fost pusă de inculpaţi în faetonul propriu, apoi ascunsă într-un gard viu. După sesizarea organelor poliţiei, inculpaţii au indicat locul unde ascunseseră bunul sustras, care a fost predat victimei.
În acest sens sunt declaraţiile şi plângerea persoanei vătămate, declaraţiile martorilor H.M., H.L., M.A. şi M.E. şi procesele verbale de cercetare a locului faptei şi de reconstituire, probe coroborate cu recunoaşterile depline şi amănunţite ale inculpaţilor de la urmărirea penală, asupra cărora au revenit în mod nejustificat în faţa instanţei.
Rezultă deci că soluţia de condamnare este conformă cu probele de vinovăţie administrate şi că nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.
2. Privitor la a doua critică formulată de recurenţi în sensul lipsei pericolului social al faptei, nici aceasta nu este întemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Faţă de modul în care inculpaţii au acţionat în executarea hotărârii infracţionale, de violenţele exercitate asupra victimei care au produs acestuia leziuni vindecabile în 6 zile, de prejudiciul cauzat prin sustragerea gecii din piele, aparţinând celui lovit şi imobilizat, fapta săvârşită a adus atingere valorilor apărate de dispoziţiile legii penale, prezintă un vădit pericol social, iar pentru sancţionarea acesteia este necesară aplicarea unei pedepse.
Cum instanţele au făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 18 C. pen., referitoare la pericolul social al faptei şi făptuitorilor şi au individualizat pedepsele, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sub minimul legal, prin recunoaşterea circumstanţelor atenuante personale, critica celor doi recurenţi în sensul greşitei condamnări şi solicitarea aplicării dispoziţiilor art. 181 C. pen., nu pot fi primite.
Întrucât motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili, ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.M.I. şi P.N., împotriva deciziei penale nr. 280 din 13 octombrie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă pe recurenţi să plătească statului sumele de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5644/2003. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5660/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
