ICCJ. Decizia nr. 5843/2003. Penal. Lg.678/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5843/2003
Dosar nr. 4268/2003
Şedinţa publică din 11 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 136 din 21 aprilie 2003, Tribunalul Giurgiu printre altele a achitat pe inculpatul T.F., pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 13 alin. (1) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a luat act că, în perioada 12 septembrie 2002, 10 noiembrie 2002, inculpatul a fost arestat preventiv.
S-a motivat, în esenţă, că ceea ce s-a reţinut prin rechizitor privitor la participaţia inculpatului T.F., în sensul că, în luna iunie 2002, împreună cu inculpatul I.C. (condamnat în aceeaşi cauză) ar fi racolat-o pe minora C.I., în vederea practicării prostituţiei în Italia, nu este dovedit referitor la acesta.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 460/ A din 25 august 2003, admiţând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a desfiinţat, în parte, sentinţa şi, în baza art. 13 alin. (1) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), l-a condamnat pe inculpatul T.F. la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., constatând pedeapsa integral graţiată potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Recursul inculpatului, care susţine că în apel a fost greşit condamnat şi că, deci, se impunea casarea deciziei şi menţinerea sentinţei, este nefondat.
Din probele existente în dosar (declaraţiile martorilor S.I., C.V. şi D.E. date în cursul urmăririi penale), rezultă că racolarea minorelor C.I. (16 ani) şi I.S. (17 ani) în luna iunie 2002 de către inculpaţii I.C. şi C.P., în vederea practicării prostituţiei în Italia, a fost realizată cu ajutorul inculpatului T.F.
Concret, probele administrate în cauză confirmă că inculpatul T.F., pentru a reuşi în racolarea minorei C.I., a discutat cu unchiul acesteia, I.S., iar, apoi, l-a dus la locuinţa victimei pe inculpatul I.C., care se întorsese, în acest scop, din Italia.
În urma stăruinţelor inculpatului T.F., făcute prin discuţiile purtate, inclusiv cu familia minorei, s-a ajuns ca aceasta să plece în Italia cu inculpatul I.C., în seara zilei de 7 iunie 2002, serviciu pentru care inculpatul T.F., trebuia să primească suma de 200 de dolari.
Revenirea ulterioară, la instanţă, a martorilor sus-menţionaţi, asupra declaraţiilor date la urmărirea penală, nu este justificată decât prin încercarea acestora de a-l exonera pe inculpatul T.F. de la răspunderea penală.
Pentru aceste considerente, urmează a se respinge recursul inculpatului T.F., ca nefondat, şi a se menţine Decizia instanţei de apel, ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.F., împotriva deciziei penale nr. 460 din 25 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5842/2003. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5846/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
