ICCJ. Decizia nr. 5935/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5935/2003
Dosar nr. 4871/2003
Şedinţa publică din 16 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 501 din 16 iunie 2003, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul M.C. la următoarele pedepse: trei pedepse de câte 20 de ani închisoare, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de viol, prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b), alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), trei pedepse a câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-au constatat graţiate integral pedepsele, pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie sexuală.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002, privind revocarea beneficiului graţierii.
A mai fost condamnat şi la trei pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate împotriva părţilor vătămate M.I., M.C.M. şi M.E.L.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele pentru infracţiunile de viol şi infracţiunile de incest, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare, sporită cu 3 ani închisoare, inculpatul având de executat 23 de ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie, interzicându-se acestuia, în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului M.C. pentru încă 30 de zile, începând cu 6 iulie 2003, până la 5 august 2003, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestarea şi reţinerea de la 29 iulie 1999, la zi.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., s-au admis acţiunile civile formulate de părţile civile M.I., M.C.M. şi M.E.L. şi inculpatul a fost obligat să achite 200.000.000 lei daune morale părţii civile M.I., 100.000.000 lei daune morale, părţii civile M.E.L. şi 50.000.000 lei daune morale părţii civile M.C.M.
În baza art. 193 alin. (1) şi art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către părţile civile.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul a fost căsătorit, din anul 1978, cu numita M.E., din căsătoria acestora rezultând trei copii: M.I. în vârstă de 24 de ani, în momentul de faţă, M.E.L. în vârstă de 21 de ani şi M.C.M. în vârstă de 19 ani.
Începând cu anul 1985 inculpatul a început să se manifeste în mod deviant în raporturile sale cu minora M.I.
Astfel, atunci când era acasă doar cu partea vătămată, inculpatul o dezbrăca pe fiică, se dezbrăca şi el şi o mângâia pe minoră în zona organelor genitale, după care autoexcitându-se, cel în cauză se retrăgea în baie, pentru a se masturba.
Alteori, inculpatul M.C. nu se mulţumea doar cu simple mângâieri, atingând cu organele sale sexuale, organele sexuale externe ale fetiţei M.I.
Începând cu perioada 1990-1991, M.C., profitând de autoritatea pe care o avea faţă de minoră, apelând la ameninţări şi la o constrângere fizică minimă, a întreţinut cu M.I., atât la locuinţa sa din municipiul Iaşi, cât şi la reşedinţa din satul Buhalniţa, mai multe raporturi sexuale consumate.
În paralel cu faptele comise asupra victimei M.I., în anii 1989-1990, inculpatul a săvârşit acte cu caracter obscen şi asupra minorei M.E.L., acte care în cele din urmă au culminat cu constrângerea victimei la raporturi sexuale.
Într-una din zile, inculpatul fiind acasă numai cu minora M.E.L., a intrat intempestiv în camera acesteia şi a început să o mângâie în zona organelor genitale, a feselor şi a sânilor.
Acest comportament s-a repetat ori de câte ori cel în cauză a rămas singur cu minora în locuinţă şi avea garanţia că nu va fi surprins de cineva, la actele cu caracter obscen, descrise mai sus, adăugându-se sărutări erotice şi atingerea propriului organ sexual de organele sexuale ale părţii vătămate.
Pe timp când M.E.L. era elevă în clasa a V-a, inculpatul, prin ameninţări şi constrângere fizică, a început să întreţină frecvent raporturi sexuale cu victima, ultimele acte sexualeconsumându-se în luna octombrie 1998.
În mod similar s-au petrecut faptele şi în legătură cu cea de a treia fiică, M.C.M.
Într-una din zilele anului 1991, inculpatul venind de la serviciu şi găsind-o singură acasă pe fiica sa, M.C.M., s-a descheiat la pantaloni, a dezbrăcat-o pe partea vătămată, iar pe patul din bucătărie a încercat să întreţină cu aceasta raport sexual, fără a reuşi o intromisiune completă, întrucât partea vătămată s-a plâns că o doare şi a început să ţipe.
În iarna 1997/1998, profitând că era singur acasă cu minora M.C.M., care dormea, inculpatul i-a imobilizat mâinile, a dezbrăcat-o de lenjeria intimă şi a întreţinut cu aceasta un raport sexual complet.
În perioada 1991-1998, numitul M.C., a încercat de mai multe ori să aibă relaţii sexuale cu fiica sa mai mică, însă partea vătămată într-un mod sau altul, a reuşit să-l evite pe tatăl său, în ciuda reproşurilor acestuia că „este proastă şi nu ştie ce este bine".
Cele ce preced s-a stabilit pe baza următoarelor mijloace de probă: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, rapoartele de constatare medico-legale, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, declaraţiile inculpatului prin care acesta a recunoscut parţial faptele comise, procesul-verbal de ascultare a mai multor casete audio, înregistrate de partea vătămată M.I., la data de 10 iunie 1999, casetă ce a fost pusă la dispoziţia organelor judiciare, pe suportul magnetic fiind fixată discuţia ce a avut loc în acea zi între părţi cu privire la relaţiile intime pe care M.C. le-a întreţinut cu fiicele sale, casetă audio, raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 184 din 4 octombrie 2001 al I.M.L. Iaşi, din care rezultă că inculpatul M.C. a comis faptele cu discernământ.
Pe tot parcursul desfăşurării procesului penal, prin numeroasele memorii depuse, inculpatul a încercat să acrediteze ideea unui complot în care au fost implicate fiicele sale pentru a fi despărţit de familia sa. Ori, această idee, total nesusţinută, este cel puţin aberantă având în vedere că la data formulării plângerii partea vătămată M.I. era deja majoră şi părăsise domiciliul părintesc, punând astfel capăt abuzurilor la care a fost supusă de tatăl său.
Ulterior, inculpatul a încercat să demonstreze faptul că cele două fiice mai mici M.E.L. şi M.C.M. au fost influenţate de către sora lor mai mare M.I. şi că ele nu ar fi fost victime.
În afara probelor care confirmă vinovăţia inculpatului, din rapoartele de evaluare psihologică efectuate de Centrul de Mediere şi Securitate Comunitare, rezultă că cele trei părţi vătămate, au suferit abuzuri psihologice, abuzuri fizice şi abuzuri sexuale din partea tatălui.
Dat fiind natura relaţiilor sociale ocrotite de lege şi încălcate, cadrul ocult în care au avut loc acţiunile ilicite, este firesc să nu existe probe directe, care să demonstreze prin ele însele vinovăţia celui în cauză.
Însă întreg materialul probator administrat în cauză şi care formează categoria „indiciilor" conduc la o singură concluzie, cu putere de certitudine şi anume aceea că actele sexuale (recunoscute a fi întreţinute cu partea vătămată M.I. şi de către inculpat) au avut loc şi chiar înainte de împlinirea vârstei de 14 ani.
În acest sens sunt şi declaraţiile martorilor D.C., C.C., C.D., C.M., etc.
Aşa fiind, instanţa apreciază că faptele pentru care inculpatul a fost dedus judecăţii în prezenta cauză, astfel cum au fost ele reţinute de instanţă, întrunesc elementele constitutive a trei infracţiuni de viol în formă agravantă, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., trei infracţiuni de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen. şi trei infracţiuni de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., toate în formă continuată, urmând să atragă răspunderea penală.
În temeiul textelor de lege enunţate, instanţa urmează să aplice inculpatului câte o pedeapsă pentru fiecare infracţiune reţinută şi dovedită în sarcina (respectiv câte trei pedepse pentru fiecare din infracţiunile reţinute) la individualizarea cărora va avea în vedere dispoziţiile art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, instanţa va avea în vedere la dozarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului precum şi la modalitatea de executare a acestora, gradul deosebit de ridicat al faptelor săvârşite, natura relaţiilor ocrotite de lege, suferinţele cauzate prin săvârşirea faptelor, perseverenţa şi durata în timp a acestora, vârsta deosebit de fragedă a părţilor vătămate, pluralitatea de infracţiuni ce formează obiectul concursului, circumstanţele nefaste ale faptelor, circumstanţe ce vor conduce instanţa la aplicarea unor pedepse orientate spre limitele maxime prevăzute de normele incriminatoare.
Se va avea în vedere şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât pe tot parcursul derulării procesului penal au intervenit legi succesive de modificare nu numai a conţinutului infracţiunilor prin introducerea agravantei referitoare la calitatea lor de membru al familiei, a victimei, ci şi a pedepselor prin agravarea acestora.
De asemenea, instanţa va avea în vedere că pedepsele aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor de „corupţie sexuală", prevăzută de art. 202 C. pen., intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 543/2000 şi va face aplicarea dispoziţiilor art. 1 din actul normativ invocat, privind graţierea acestor pedepse.
Totodată, va atenţiona pe inculpat asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
În cadrul procesului penal, părţile vătămate s-au constituit părţi civile, solicitând obligarea inculpatului la plata sumelor de câte 250.000.000 lei fiecare, reprezentând daune morale.
Temeiul răspunderii civile a inculpatului pentru prejudiciul cauzat, în urma săvârşirii infracţiunii îl constituie temeiul general al răspunderii civile delictuale, astfel cum este reglementat în art. 998 şi art. 999 C. civ.
Cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din comiterea acesteia, indiferent de cuantumul lor, ceea ce rezultă din însăşi redactarea art. 998 şi art. 999 C. civ., care folosesc termenul general de prejudiciu fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia.
Faţă de aceste împrejurări, este incontestabil că părţilor civile li s-a creat un prejudiciu moral, constând în suferinţe psihice şi afective de mare intensitate şi întindere, prin lipsa angajării unei relaţii sentimentale de durată (suferinţe evaluate prin raportul de constatare psihologică).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Criticile formulate de inculpat se referă la faptul că hotărârea este nemotivată fiind lovită de nulitate, nu cuprinde menţiuni privind apărările inculpatului, privind nulităţile procedurale din faza de urmărire penală şi anume: nu i s-a pus în vedere că are dreptul să-şi angajeze avocat şi numai în lipsa unui avocat ales se poate desemna unul din oficiu, nu i s-a pus în vedere că are dreptul să încunoştinţeze un membru al familiei despre măsura arestării luată împotriva sa, nu i s-a luat o declaraţie olografă.
Inculpatul a recunoscut iniţial, săvârşirea faptelor în momentul arestării, însă ulterior, a negat constant, iar instanţa nu motivează alegerea declaraţiei de recunoaştere.
Martorii propuşi de inculpat, rude ale sale, au declarat că părţile vătămate ameninţau că vor face rău tatălui lor, iar instanţa nu a reţinut aceste probe.
Proba verificării la poligraf a fost respinsă de către instanţe, iar proba înregistrărilor audio a fost reţinută, deşi nu este valabilă, nefiind administrată în condiţii legale.
Inculpatul a criticat hotărârea şi sub aspectul nelegalităţii, susţinând că a fost condamnat fără probe certe de vinovăţie, hotărârea judecătorească se sprijină pe înregistrarea care nu poate fi considerată probă, certificatele medico-legale ale părţilor vătămate, care nu demonstrează comiterea vreunei fapte penale, iar martorii propuşi au declarat din auzite.
A mai susţinut că indiciile nu pot înlocui probele şi prezumţia de nevinovăţie nu a fost infirmată, iar condamnarea este nelegală.
Prin Decizia penală nr. 366 din 9 octombrie 2003, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi rejudecând, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor comise de inculpat.
Astfel, probatoriul administrat în cauză dovedeşte cu prisosinţă faptele şi vinovăţia inculpatului, astfel cum au fost reţinute şi descrise în detaliu de instanţa de fond, nemaifiind necesară reluarea lor.
Susţinerile inculpatului în sensul că nu este autorul faptelor reţinute în sarcina sa sunt infirmate de probele dosarului.
Sunt de reţinut, în acest sens, următoarele probe: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, rapoartele de constatare medico-legală, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, declaraţia inculpatului, prin care acesta a recunoscut, parţial faptele comise, raportul de expertizămedico-psihiatrică nr. 184 din 4 octombrie 2001 al I.M.L. Iaşi, din care reiese că inculpatul a avut discernământ în comiterea faptelor.
Deşi inculpatul a încercat să convingă instanţele că este victima unui „complot", în care au fost implicate fiicele sale sau că fiicele mai mici au fost influenţate de fiica cea mare, M.I., în ideea de a-l acuza, aceste susţineri sunt contrazise de probe, apărarea inculpatului neavând nici un suport şi, în consecinţă, declaraţiile sale de nerecunoaştere a faptelor nu pot fi reţinute.
Aşa încât, solicitarea inculpatului în sensul de a fi achitat întrucât nu a comis faptele reţinute în sarcina sa, nu poate fi primită.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C., împotriva deciziei penale nr. 366 din 9 octombrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 iulie 1999, până la 16 decembrie 2003.
Obligă recurentul la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5917/2003. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5959/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
