CSJ. Decizia nr. 61/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.61/2003
Dosar nr. 2573/2002
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar,constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 63 din 19 mai 1997, Tribunalul Bihor a condamnat, printre alţii, pe inculpatul C.I. la o pedeapsă rezultantă de 19 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. f) şi art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului, pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 940/1994 a Judecătoriei Oradea şi executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile Spitalul Judeţean Bihor suma de 310.345 lei cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânda aferentă.
S-a reţinut că la data de 16 august 1996, un grup de cinci persoane, din care făcea parte şi inculpatul, a pătruns pe terenul Fermei de fructe din comuna Paleu, judeţul Bihor, intenţionând să fure piersici. Toţi membrii grupului, care şi anterior acestei date s-au îndeletnicit cu furtul de fructe şi comercializarea acestora pe pieţele municipiului Oradea, aveau supra lor plase.
În timp ce fiecare culegea piersici, a apărut un câine care i-a lătrat, după care de grup s-a apropiat paznicul I.I.L. La vederea acestuia, o parte din membrii grupului au fugit.
Inculpatul C.I. a rămas pe loc, cu intenţia de a-l înfrunta pe paznic. Pentru aceasta, el a rupt o creangă groasă dintr-un copac, cu care a încercat să alunge câinele, iar la apropierea paznicului a cerut ajutor celor din grup.
Membrii grupului au reapărut şi au aruncat în paznic cu ştiuleţi de porumb şi piersici, iar inculpatul C.I i-a aplicat acestuia o lovitură în cap cu creanga ruptă.
Paznicul S.E. a încercat să-şi ajute colegul, însă inculpatul, îndemnat de ceilalţi membri ai grupului, a intenţionat să îl lovească şi pe el. Acesta nu a fost lovit, apărându-se cu o bâtă, moment în care a fost atins de ştiuleţii de porumb şi piersicile aruncate de restul grupului.
Paznicul I.I.L. s-a prăbuşit la pământ, inconştient. Inculpatul l-a ridicat şi l-a rezemat de un pom. Văzând că cel lovit nu putea vorbi, S.E. a strigat după ajutor. La faţa locului a venit paznicul B.I. şi gardianul public G.I., la vederea cărora cei cinci au părăsit ferma.
Prin grija gardianului public, victima a fost transportată la spital, decesul intervenind la 20 august 1996.
Raportul de constatare medico-legală a reţinut, că moartea victimei a fost violentă, aceasta fiind determinată de contuzia şi dilacerarea cerebrală, consecutivă unui traumatism cranian cu fractură de boltă şi bază de craniu. Actul medico-legal a concluzionat în sensul că există legătură de cauzalitate directă între leziunile menţionate şi decesul victimei.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel, printre alţii, inculpatul C.I., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., în raport de împrejurarea că nu a lovit victima cu intenţia de a o ucide ci, doar din greşeală, în timp ce se apăra de câini.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 89/2000 a respins apelul declarat de către inculpat, cu motivarea că vinovăţia acestuia este confirmată de probele de la dosar şi că încadrarea juridică este corectă, întrucât chiar dacă nu a dorit moartea victimei, trebuia să prevadă urmările loviturii aplicate, cu putere, într-o zonă vitală.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs şi invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 410/2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul, a casat hotărârile pronunţate în cauză şi a trimis cauza la Tribunalul Bihor pentru rejudecare.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că instanţa care a soluţionat fondul cauzei nu s-a conformat dispoziţiilor art. 117 C. proc. pen., cu referire la obligativitatea efectuării expertizei psihiatrice în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, ceea ce atrage nulitatea în condiţiile art. 197 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 30 din 11 februarie 2002, Tribunalul Bihor, în rejudecare, a condamnat pe inculpatul C.I. la 18 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit. f) şi art. 176 lit. d), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată privind pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 940/1994 a Judecătoriei Oradea şi a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen.
A constatat că partea vătămată I.I.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A obligat pe inculpat la plata sumei de 310.435 lei cheltuieli spitalizare în favoarea Spitalului Judeţean Bihor, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la plată.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat corpurile delicte, respectiv 9 plase de rafie.
S-a apreciat că, cu referire la starea de fapt reţinută de către instanţele a căror hotărâri au fost casate, nu au intervenit modificări esenţiale.
Reanalizând probele administrate şi apărările formulate de către inculpat, pe care le-a înlăturat motivat, instanţa de fond a concluzionat în sensul că la data de 16 august 1996 inculpatul, aflat la furat de piersici şi surprins de paznic, a acţionat violent, lovindu-l pe acesta şi provocându-i decesul.
Apelul declarat de către inculpat împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 113/ A din 23 mai 2002.
În consecinţă, curtea a desfiinţat sentinţa atacată, a descontopit pedepsele, a înlăturat sporul de un an, a redus pedeapsa aplicată inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit. f) combinat cu art. 176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de la 18 ani închisoare la 15 ani închisoare şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
Pentru a hotărî în sensul reducerii pedepsei stabilite pentru infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, instanţa de control judiciar a reapreciat pericolul social concret şi în raport de antrenarea inculpatului la săvârşirea infracţiunilor de ceilalţi 4 participanţi şi a ţinut cont de concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul C.I. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 14, 18 şi 12 C. proc. pen.
S-a reiterat apărarea formulată atât în etapa judecării în fond a cauzei, cât şi ca motiv de apel privitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 46 C. pen., în sensul că inculpatul a fost constrâns a se apăra de câini, condiţii în care creanga aruncată spre aceştia a lovit partea vătămată, apărută în acel loc, împrejurare ce nu putea fi prevăzută de către făptuitor.
În concluzie, în raport de această stare de fapt, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen. Totodată, pentru lipsa probelor, a solicitat achitarea şi pentru infracţiunea de tâlhărie .
Pe de altă parte, întrucât în favoarea inculpatului există circumstanţe reale atenuante, pedeapsa aplicată este excesivă sub aspectul cuantumului. Totodată, s-a susţinut că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului,casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi achitarea în temeiul menţionat şi, în subsidiar, redozarea pedepsei în sensul coborârii acesteia sub minimul prevăzut de norma incriminatoare sau, schimbarea încadrării juridice şi aplicarea unei pedepse orientate la nivelul celei deja executate.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul a lovit partea vătămată cu intensitate,de cel puţin două ori, în zona capului, că loviturile au fost aplicate de sus în jos şi că leziunile constatate nu puteau fi cauzate prin lovirea cu bâta din aruncare.
Aşa fiind, corect s-a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că nu a intenţionat să-l lovească pe paznic, ci să se apere de câini, aruncând în direcţia acestora.
In raport de intensitatea loviturilor aplicate de inculpat cu bucata de lemn într-o zonă vitală, cu cauzarea contuziei şi dilacerării cerebrale consecutive unui traumatism cranian cu fractură de boltă şi bază de craniu şi care s-au soldat cu moartea victimei, nu se poate susţine că acesta nu a prevăzut rezultatul letal al acţiunilor sale.
De asemenea din probele administrate rezultă că inculpatul s-a deplasat la fermă împreună cu ceilalţi 4 inculpaţi cu intenţia de a fura piersici, având asupra lor 9 plase din rafie şi, în timp ce culegeau fructele a apărut paznicul I.I.L. În acest context, fiind surprins, inculpatul i-a aplicat lovituri victimei, pentru a-şi asigura scăparea.
În raport de această situaţie de fapt, corect instanţele au reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 46 C. pen. şi art. 183 C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa, s-au avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la fapte şi persoana infractorului, instanţele orientându-se spre o pedeapsă care corespunde scopului preventiv şi educativ prevăzută de art. 52 C. pen.
Aşa fiind, constatând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice urmează ca potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce perioada arestării preventive a inculpatului de la 1 martie 1994 la 11 martie 1994 şi de la 1 martie 2000 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 113/ A din 23 mai 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 1 martie 1994 la 11 martie 1994 şi de la 1 martie 2000 la 9 ianuarie 2003.
Obligă recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 60/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 61/2003. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
