CSJ. Decizia nr. 852/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 852/2003
Dosar nr. 2360/2002
Şedinţa publică din 19 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 165 din 26 noiembrie 2001 a Tribunalului Giurgiu, s-a dispus condamnarea inculpaţilor:
- M.F. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de un an de zile pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.; la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul 328/1966 cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de un an.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus durata arestului preventiv din pedeapsa aplicată de la 25 mai 2001, la 22 iunie 2001.
- M.P. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de un an de zile, pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestului preventiv de la 25 mai 2001, la 22 iunie 2001.
S-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor la plata sumei de 10.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă V.C., a sumei de 1.708.030 lei cu dobânzile legale către Spitalul Clinic de Urgenţă Dr. Bagdasar Bucureşti şi a sumei de 5.865.917 lei cu dobânzile legale către Spitalul Bolintin Deal.
Inculpaţii au fost obligaţi la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Între familia inculpaţilor M. şi familia părţii vătămate V.C. există o stare conflictuală mai veche.
În seara zilei de 3 septembrie 2000, inculpatul M.F., la volanul unui autoturism, a aşteptat-o pe partea vătămată în apropierea locuinţei acesteia. Când partea vătămată s-a apropiat, venind într-o şaretă, inculpatul a condus autoturismul cu viteză şi a lovit mijlocul de transport, răsturnându-l.
Inculpatul s-a apropiat de partea vătămată căzută la pământ şi a lovit-o în cap cu un toporaş.
De locul faptei s-a apropiat şi inculpatul M.P., înarmat cu o furcă şi, la rândul său, l-a lovit şi el pe V.C.
În urma agresiunii, partea vătămată a suferit nouă plăgi situate fronto – biparietalo - occipitale, cu hematom pericranian, multiple echimoze şi hematoame pe braţe şi torace şi o plagă tăiată pe antebraţul drept, leziuni care au necesitat 35–40 zile de îngrijiri medicale (raportul medico –legal nr. 517 din 10 octombrie 2000 al Serviciului de medicină legală Giurgiu). Viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie.
Inculpatul M.F. nu posedă permis de conducere.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces – verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, acte medico – legale, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 129/ A din 19 martie 2002, a admis apelul declarat de inculpatul M.P., a desfiinţat parţial sentinţa instanţei de fond şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, în baza art. 81 şi art. 82 C. pen.
S-au înlăturat prevederile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul M.F. şi partea civilă V.C., părţile fiind obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 500.000 lei.
Instanţa de control judiciar a apreciat că, în raport de împrejurările în care inculpatul M.P. a săvârşit fapta, de existenţa conflictului dintre fiul său şi partea vătămată, de vârsta şi atitudinea procesuală sinceră, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei, în condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul M.F.
Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs criticând hotărârea atacată cu privire la greşita suspendare condiţionată a executării pedepsei, cât şi cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului M.P.
Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie dispoziţiile articolelor 3859 pct. 17 şi art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
La termenul de judecată din 19 februarie 2003, reprezentantul parchetului a susţinut oral numai primul motiv de recurs declarat.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta este întemeiat şi urmează a-l admite pentru următoarele considerente:
Potrivit articolului 81 alin. (3) C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Dispoziţiile textului arătat se referă la orice infracţiune intenţionată, indiferent dacă aceasta s-a consumat ori a rămas în stadiul de tentativă, intenţia legiuitorului în sensul acestei interpretări rezultând atât din modul de redactare a textului, cât şi din justificarea incriminării tentativei în dreptul penal român şi constituind un punct de vedere confirmat de doctrina şi practica judiciară.
Prin urmare, în cazul infracţiunii săvârşite de inculpatul M.P. prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., nu este legală şi temeinică.
Pentru acest motiv, Curtea urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe inculpatul M.P. şi să înlăture prevederile art. 81 C. pen., făcând aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Cel de-al doilea motiv al recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti se dovedeşte a fi nefondat.
Individualizarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului M.P. s-a făcut cu respectarea criteriilor generale prevăzute de articolul 72 C. pen. şi a cerinţelor articolului 74 C. pen.
Instanţa de judecată a dat eficienţă împrejurărilor legate de motivele şi modul de desfăşurare a incidentului, de consecinţele agresiunii, de conduita inculpatului anterior comiterii infracţiunii şi de atitudinea procesuală a acestuia.
Având în vedere şi vârsta inculpatului M.P., Curtea apreciază că pedeapsa aplicată de 2 ani şi 6 luni închisoare este îndestulătoare şi corespunde şi scopului coercitiv – preventiv al sancţiunii penale, astfel cum este el stabilit de dispoziţiile articolului 52 C. pen.
Cu privire la recursul inculpatului M.F.
În termen legal, inculpatul M.F. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina sa din art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 74 C. pen., în art. 181 C. pen., cu art. 73 lit. b) şi art. 74 C. pen. şi aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere în condiţiile art. 861 C. pen.
În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat suspendarea executării pedepsei aplicate de 2 ani şi 6 luni închisoare în condiţiile prevăzute de articolul 81 C. pen.
Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Instanţa de judecată a făcut o corectă încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpatul M.F., elementele constitutive ale acesteia fiind just interpretate prin prisma dispoziţiilor art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Chiar dacă actele medico – legale au concluzionat că leziunile cauzate părţii vătămate nu i-au pus acesteia viaţa în primejdie, Curtea constată că intenţia inculpatului M.F. a fost aceea de a suprima viaţa victimei V.C.
Stabilirea realei intenţii a recurentului inculpat rezultă din modul în care acesta a conceput şi realizat fapta sa: şi-a aşteptat victima şi, folosind forţa şi viteza unui autoturism a răsturnat şareta în care aceasta se afla, apoi, când victima era încă la pământ, a lovit-o în mod repetat cu un toporaş în zona capului şi peste corp.
Leziunile produse, în număr de nouă, sub formă de plăgi şi hematom în zona fronto – biparietală - occipitală, ca şi cele prezente pe corp, chiar dacă nu au pus viaţa victimei în pericol, demonstrează că inculpatul, alături de tatăl său, dacă nu a urmărit, a acceptat în mod cert producerea unui rezultat letal, vizând prin violenţele exercitate zone vitale ale organismului uman şi întrebuinţând arme apte de a produce moartea.
Prin urmare, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., nu are suport în probele administrate în cauză şi, care prin interpretarea cărora, se poate stabili intenţia de a ucide a inculpatului.
Pe cale de consecinţă, motivul de recurs privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicabile în cazul în care s-ar fi reţinut infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., rămâne fără obiect.
De altfel, Curtea constată că în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, instituţia suspendării în modalităţile prevăzute de articolele 81 şi art. 861 C. pen., nu este aplicabile.
Textele de lege în redactare şi interpretarea lor logică şi sistematică, exclud aplicarea acestor prevederi legale indiferent de forma consumată sau rămasă în formă de tentativă a infracţiunii săvârşite.
Aşadar, în cazul infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., comisă de inculpatul M.F., aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., nu este legală, pentru considerentele arătate mai sus.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.F. şi să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. a), art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 129 din 19 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, privind pe inculpatul M.P.
Casează Decizia penală sus-menţionată numai cu privire la inculpatul M.P., în sensul că înlătură prevederile art. 81 C. pen.
Face aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă pe inculpatul M.F. la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 85/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 854/2003. Penal. Stramutare. Strămutare → |
|---|
