ICCJ. Decizia nr. 1048/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1048/2004
Dosar nr. 4793/2003
Şedinţa publică din 24 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul P.N.A. Craiova din 19 decembrie 2002, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, inculpatul C.T., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În rechizitoriu s-a arătat că la 11 decembrie 2002, s-a primit sesizarea de la numita C.C., despre faptul că inculpatul în calitate de şef staţie marfă Calafat din cadrul sucursalei Marfă Craiova al S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, i-a pretins suma de 2.000.000 lei, pentru a-i aproba punerea la dispoziţie a două vagoane pentru încărcat cu fier vechi.
S-a arătat că pe baza denunţului s-a organizat prinderea în flagrant, ocazie cu care asupra inculpatului s-a găsit suma de 2.000.000 lei, având menţiunile „MITA" şi „11 decembrie 2002".
Tribunalul Dolj, prin sentinţa penală nr. 106 din 24 februarie 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului, iar în baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, constatându-se că a fost arestat preventiv de la 11 decembrie 2002 la 24 februarie 2003.
S-a stabilit că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare în sumă de 2.550.000 lei.
Instanţa de fond a reţinut următoarele:
Denunţătoarea C.C. la 10 decembrie 2002, s-a prezentat la biroul tranzit al Staţiei marfă Calafat, a depus „comanda pentru punerea la dispoziţie a vagoanelor pentru încărcare" nr. 06 după care, a mers la biroul „Casa" pentru a întocmi documentele de transport, respectiv scrisoarea de trăsură privind vagonul nr. 35535469505, ce-l încărcase cu fier vechi şi a achitat taxele pentru timpul orar de utilizare.
Martora P.M., casiera de serviciu a completat scrisoarea de trăsură nr. 83173 şi a încasat suma de 458.646 lei reprezentând taxa pentru timpul orar de utilizare a vagonului, conform menţiunilor din „registrul veghetor" din care rezulta timpul cât vagonul a stat la dispoziţia clientului.
Cu aceeaşi ocazie, C.C. a achitat şi suma de 1.353.500 lei (chitanţa nr. 580.608) reprezentând contravaloarea unui rezervor de aer ce fusese constatat lipsă la un vagon în data de 16 noiembrie 2002.
În timp ce se afla în casierie a apărut inculpatul care a întrebat-o pe casieră dacă C.C. şi-a achitat toate datoriile, precizând că trebuie să mai plătească 400.000 – 500.000 lei pentru convorbiri telefonice, în contul manevrelor efectuate cu vagonul, deşi la casierie nu exista nici un document din care să rezulte că ar mai datora vreo sumă de bani.
Tot atunci, C.C. l-a rugat pe inculpat să-i aprobe o comandă pentru punerea la dispoziţie a unui vagon pentru încărcare, comandă pe care inculpatul a semnat-o, urmând să se ocupe de asigurarea vagonului în următoarele zile.
C.C. ştiind că inculpatul îi punea la dispoziţie vagoanele cu întârziere şi fiind interesată să încarce marfa, l-a rugat pe inculpat să-i pună la dispoziţie două vagoane cât mai repede, iar acesta i-a spus să vină a doua zi să mai facă comandă şi pentru ce-l de-al doilea vagon şi că „taxa" pentru un vagon este de 1.000.000 lei.
În aceste condiţii, C.C. a discutat cu soţul său, C.G., şi au hotărât să sesizeze organele de urmărire penală, iar a doua zi au dat curs hotărârii luate.
A doua zi, respectiv la 11 decembrie 2002, C.C. s-a prezentat la biroul tranzit al Staţiei Marfă Calafat, şi a completat „comanda" de punerea la dispoziţie pentru încărcare pentru ce-l de-al doilea vagon şi apoi a mers la biroul inculpatului rugându-l să-i pună la dispoziţie cele două vagoane şi i-a dat suma de 2.000.000 lei. După ce a primit banii, inculpatul a plecat de la birou fiind oprit de organele de urmărire penală, şi la percheziţia corporală în buzunarul stâng de la pantaloni s-a găsit suma de 2.000.000 lei (4 bancnote a câte 500.000 lei, marcate cu creion fluorescent).
Cu privire la această sumă, inculpatul a recunoscut că a primit-o de la C.C. în ziua respectivă, motivând că aceasta nu achitase contravaloarea tarifelor de manevră pentru vagonul încărcat cu o zi înainte.
Ulterior, inculpatul a susţinut că această sumă era destinată recuperării unor diferenţe la tariful orar de utilizare pentru un vagon încărcat în ziua de 16 noiembrie 2002.
Instanţa de fond a dat credit susţinerilor inculpatului şi a motivat că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a însuşi suma de bani, reprezentarea lui fiind diferită de cea a denunţătoarei şi că, în gândirea inculpatului suma solicitată a reprezentat plata unor prestaţii C.F.R., care însă nu fuseseră consemnate în acte de către personalul din subordinea inculpatului, fapt care nu poate fi imputat acestuia. Întrucât inculpatul a descoperit neregulile a solicitat în virtutea atribuţiunilor de serviciu plata acestor prestaţii şi deci banii găsiţi asupra sa reprezentau contravaloarea acestor prestaţii.
Se mai arată că în timpul cercetării judecătoreşti s-a făcut dovada că societatea comercială a denunţătoarei avea obligaţia să plătească manevre C.F.R. efectuate la data de 9 decembrie 2002, valoarea acestora fiind de 1.963.500 lei.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel Parchetul N.A., Serviciul Anticorupţie Craiova, vizând condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2002, întrucât probele dosarului atestă că inculpatul a săvârşit infracţiunea menţionată.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia penală nr. 416 din 2 octombrie 2003, a admis apelul declarat de P.N.A. Craiova împotriva sentinţei penale nr. 106 din 24 februarie 2003 a Tribunalului Dolj privind pe inculpatul C.T.
Desfiinţează sentinţa penală.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., condamnă pe inculpatul C.T. la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
Aplică art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Deduce prevenţia pe perioada 11 decembrie 2002 – 24 februarie 2003.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen., dispune confiscarea specială a sumei de 2.000.000 lei, ridicată de la inculpat.
Nemulţumit de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, cerând reaprecierea probelor şi ca urmare, Decizia penală să fie casată şi menţinută sentinţa penală, el socotindu-se că nu a comis infracţiunea de luare de mită. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Examinându-se probatoriul administrat, în raport de criticile formulate de inculpat, precum şi din oficiu, se reţine că situaţia de fapt evidenţiază fără dubiu, vinovăţia penală a recurentului cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată, iar încadrarea juridică este cea legală.
Activitatea efectiv desfăşurată de recurent, ce în calitate de şef al Secţiei Marfă Calafat, la 11 decembrie 2002, când primeşte suma de 2.000.000 lei (4 bancnote a câte 500.000 lei) cu diverse motivări, dar neconfirmate de probe, în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu şi anume de a pune la dispoziţia denunţătoarei C.C., vagoane pentru încărcare marfă, în condiţiile în care denunţătoarea nu datora vreo sumă de bani Staţiei Marfă Calafat, întruneşte în drept, toate elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Ca atare, Decizia pronunţată în apel, este temeinică şi legală şi cu totul eronat şi fără sprijin probator, a fost pronunţată sentinţa penală, ce prin recursul de faţă, se cere a fi menţinută. În consecinţă motivul principal de recurs, se apreciază, ca nefondat.
Trecând la analiza motivului invocat, în subsidiar şi care vizează reducerea pedepsei, de asemeni se constată a fi nejustificat, atâta vreme cât în favoarea inculpatului s-au acordat circumstanţe atenuante şi sancţiunea a fost coborâtă sub limita minimă a textului de incriminare a faptei penale comise.
Pentru toate aceste considerente, văzând prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T. împotriva deciziei penale nr. 416 din 2 octombrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1047/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1049/2004. Penal → |
|---|
