ICCJ. Decizia nr. 1046/2004. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1046/2004
Dosar nr. 1651/2003
Şedinţa publică din 24 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 221 din 17 octombrie 2002, Tribunalul Maramureş a condamnat pe:
- inculpatul-parte vătămată M.I. zis D. la 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. b) C. pen. şi la 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. e) C. pen., conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
- inculpatul T.G. şi
- inculpata T.V., ambii la câte 3 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b), art. 76 lit. b) C. pen. şi
- inculpatul-parte vătămată D.I. la 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea de calificare din infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a revocat beneficiul graţierii pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 417/1997 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pedeapsă pe care o cumulează cu cea aplicată în prezenta cauză, inculpatul-parte vătămată urmând să execute un an şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru toţi inculpaţii.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul-parte vătămată M.I. şi inculpaţii T.G. şi T.V. au fost obligaţi, în solidar, să plătească părţii civile D.I., 16.125.000 lei despăgubiri materiale şi 25.000.000 lei daune morale.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul-parte vătămată M.I. a fost obligat să plătească părţii civile D.S. 600.000 lei despăgubiri civile, fiind respinsă cererea acestuia de obligare a inculpatului la plata daunelor morale.
S-a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă M.I.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul-parte vătămată M.I. şi inculpaţii T.G. şi T.V. au fost obligaţi, în solidar, să plătească, părţilor civile Spitalul municipal Sighetu Marmaţiei şi Spitalului de recuperare Borşa, despăgubiri civile în sumă de 5.172.228 lei şi, respectiv, 624.854 lei.
În baza art. 193 C. proc. pen., inculpatul-parte vătămată M.I. a fost obligat să plătească 750.000 lei cheltuieli de judecată părţii civile D.S., iar acelaşi inculpat şi inculpaţii T.G. şi T.V. să plătească 1.058.333 lei cheltuieli de judecată în favoarea părţii civile D.I.
Pentru pronunţarea hotărârii, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
Familiile M. şi T. pe de parte şi familia D. se află în duşmănie de mai multă vreme, având numeroase litigii civile.
Familiile respective deţineau terenuri învecinate la locul denumit B., din localitatea Borşa, judeţul Maramureş.
În primăvara anului 1999, M.I. transportase piatră de construcţie, iar un bolovan de mari dimensiuni se rostogolise şi se afla în apropierea terenului deţinut de D.I.
În ziua de 3 mai 1999, în jurul orei 11,00, D.I. împreună cu fiul său D.S. au încercat să spargă bolovanul şi să îndepărteze fragmentele.
La faţa locului a sosit M.I., care a cerut lui D.I. şi D.S. să nu spargă bolovanul, totodată apropiindu-se de aceştia.
D.I. şi D.S. au început să adreseze injurii lui M.I. şi să arunce cu pietre în el.
Intenţionând să ceară explicaţii, M.I. s-a apropiat şi mai mult, moment în care D.I., cu furca ce o avea în mână, l-a împuns în abdomen.
M.I. s-a deplasat la domiciliu, relatând cele întâmplate şi solicitând ajutorul soţiei sale T.V. şi fratelui său T.G.
Ca urmare, toţi trei inculpaţi, înarmaţi, M.I. cu un topor, T.G. cu o rangă şi T.V. cu o furcă s-au deplasat la terenul respectiv, atacându-l pe D.I. Inculpatul M.I. i-a aplicat o lovitură cu toporul în cap, doborând partea vătămată la pământ, după care, toţi cei trei inculpaţii i-au aplicat lovituri repetate cu corpurile contondente ce le aveau asupra lor.
În cursul altercaţiei, D.S. a sărit să-şi apere tatăl şi încercând să lovească cu un topor pe inculpatul M.I., din greşeală a lovit partea vătămată D.I. în genunchi.
Apoi speriat, partea vătămată D.S. s-a refugiat într-un grajd, urmărit fiind de inculpatul M.I., care i-a aplicat lovituri, cauzându-i leziuni vindecabile în 8–9 zile de îngrijiri medicale.
Urmare a loviturilor aplicate de inculpaţii M.I., T.G. şi T.V., partea vătămată D.I. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut, cu comoţie cerebrală, traumatism facial, toracic şi abdominal, cu hematom abdominal postraumatic, suprainfectat operat.
Actele medico-legale au concluzionat că leziunile au putut fi produse prin loviri active, repetate, cu corp contondent dur, necesitând 52-55 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare, punându-i-se viaţa în pericol.
Cu privire la leziunile suferite de inculpatul M.I., iniţial s-a stabilit că necesită pentru vindecare 25-27 zile de îngrijiri medicale pentru ca expertiza medico-legală ulterioară să aprecieze timpul de îngrijiri medicale la 15-17 zile.
Se mai reţine că inculpatul M.I. a fost iniţial agresat de părţile vătămate D.I. şi D.S., cu pietre şi cu furca, împrejurare pe care a adus-o la cunoştinţa inculpaţilor T.V. şi T.G., respectiv, soţiei şi fratelui său, motiv pentru care s-a făcut aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., întrucât toţi, cei trei inculpaţi, aflaţi sub stăpânirea unei puternice tulburări s-au înarmat cu obiecte contondente, săvârşind faptele puse în sarcină.
De asemenea, s-a mai reţinut că inculpatul D.I. nu a comis infracţiunea în stare de legitimă apărare, aşa cum el a susţinut, câtă vreme, din materialitatea faptelor rezultă că el l-a agresat primul pe inculpatul-parte vătămată M.I. Nefiind aşadar, la acel moment iniţial atacat de inculpatul-parte vătămată M.I. şi nici în situaţia de a înlătura un atac, nu sunt întrunite cerinţele art. 44 C. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 221 din 17 octombrie 2002, au declarat apel inculpatul-parte vătămată D.I., partea civilă D.S. şi inculpaţii M.I., T.G. şi T.V.
Prin Decizia penală nr. 62 din 20 martie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis apelurile declarate de inculpatul-parte vătămată M.I. pentru neacordarea daunelor morale şi greşita încadrare juridică a faptelor săvârşite de D.I., prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., cerând schimbarea în art. 181 C. pen. şi de inculpatul D.I. în ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii săvârşită, greşita reţinere a recidivei, precum şi cuantumul pedepsei aplicată acestuia.
Judecând în aceste limite, Curtea de Apel Cluj a condamnat pe inculpatul parte vătămată D.I. la 10 luni închisoare, în baza art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea de calificare din infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Menţinându-se revocarea beneficiului graţierii pedepsei de un an închisoare, aplicată pentru infracţiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin. (2) C. pen., inculpatul D.I. urmează să execute pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare.
De asemenea, inculpatul-parte vătămată D.I. a fost obligat să plătească inculpatului-parte vătămată M.I., suma de 8.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Împotriva deciziei penale nr. 62 din 20 martie 2003. au declarat recurs inculpatul parte vătămată M.I. şi inculpaţii T.G. şi T.V., pentru care apărătorul a solicitat aplicarea art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. (hotărârea este contrară legii sau când s-a făcut o greşită aplicare a legii).
Au mai declarat recurs împotriva deciziei penale, partea civilă D.S. (nesemnat, nemotivat şi nesusţinut în instanţă) şi inculpatul parte vătămată D.I. care, în motivele scrise prezentate a susţinut că este nevinovat, martorii nedeclarând că el ar fi lovit partea vătămată M.I., certificatele medicale privind pe acesta fiind false, deoarece au indicat lezarea urechii stângi, deşi el a primit loviturile pe partea dreaptă a corpului. De asemenea, apărătorul inculpatului parte vătămată D.I. a susţinut că a fost reţinută greşit starea de fapt şi ignorate circumstanţele favorabile, el acţionând în condiţiile legitimei apărări şi a stării de provocare (cel care a creat conflictul a fost M.I.). Apărătorul a mai cerut achitarea inculpatului pentru infracţiunea de vătămare corporală, deoarece inculpatul parte vătămată M.I. a fost lovit pe partea dreaptă a corpului şi nu pe partea stângă, respectiv, la nivelul urechii stângi.
Recursurile sunt nefondate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, rezultă că prima instanţă şi instanţa de control judiciar au reţinut situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, în concordanţă cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.
În ce priveşte pe inculpaţii M.I., T.G. şi T.V., se constată că, faptele săvârşite de aceştia au fost corect stabilite şi încadrate juridic, hotărârile pronunţate împotriva lor, nefiind contrare legii şi nu s-a făcut o greşită aplicare a legii, ele fiind legale şi temeinice.
Pe de altă parte, faptele săvârşite de inculpatul-parte vătămată D.I. au fost pe deplin dovedite, fiind indiscutabil că acesta a iniţiat violenţele în conflict, aruncând primul cu pietre în M.I., după care l-a lovit cu furca ce o avea asupra sa, fiindu-i apoi luată din mână.
În dezacord cu nerecunoaşterea faptelor de către D.I., Înalta Curte constată că săvârşirea lor de către inculpat este cert stabilită prin declaraţiile coinculpatului M.I. zis D., confirmate de martorii T.T., S.I., Ş.V., T.I., T.G. şi T.V. Astfel:
- T.T., pensionar, în declaraţia de la parchet menţinută şi în instanţă, a declarat că, trecând prin apropierea locului numit B. l-a văzut pe D.Şt. (I.) cu familia sa şi pe M.I. zis D., care i-a întrebat „de ce îi sparg lespedea". D.I. s-a apropiat de D. care era singur la faţa locului şi l-a împuns cu furca în burtă. D. a prins de furcă, după care a început încăierarea.
- S.I., pădurar, a declarat că a văzut pe soţia reclamantului când spărgea o piatră în drum şi atunci a apărut şi M.I. zis D. D. nu a apucat să zică nimic, întrucât soţia reclamantului i-a adresat injurii, după care a aruncat cu pietre în el. După aceasta, grupul s-a apropiat de D., iar reclamantul având o furcă în mână, l-a împuns cu ea în abdomen. D. a prins de furcă, a încercat să se apere, după care, cei doi s-au încăierat" (declaraţiile de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş).
- S.V. în declaraţia de la urmărirea penală arată că, aflându-se împreună cu T.I., a văzut pe D.I., soţia sa şi fiul lor la locul denumit B., încărcând o sanie cu fân. În acelaşi timp l-a văzut pe M.I., coborând de la grajdul lui, el neavând nimic în mână. După câteva minute, auzind scandal, când s-a uitat, a văzut pe D.I. zis C. care, cu furca ce o avea în mână, l-a lovit pe M.I. în regiunea pieptului. M.I. a apucat de furcă, i-a luat-o din mână şi l-a lovit pe D.I. în zona feţei. D.S. a sărit cu toporul să-l lovească pe M.I., dar a lovit pe tatăl său.
- T.I. a declarat că, aflându-se împreună cu Ş.V. la locul numit B., a văzut pe D.Şt. (I.), soţia acestuia şi fiul lor, care se certau cu M.I. zis D. D.I. avea în mână o furcă, D.S. avea un topor, iar M.I. nu avea nimic în mână. M.I. a prins de furca lui D.I., iar pe D.S. l-a văzut cu toporul în mână sărind la M.I., moment în care D.I. a căzut spunându-i „Vai S., ai dat în mine!", după care M.I. i-a luat furca din mână.
- T.G. declară că a văzut pe D.S. spărgând cu un baros lespedea de piatră, timp în care a venit M.I., cu care a început să se certe, adresându-şi unul altuia cuvinte jignitoare şi pornografice. Lângă ei a mers şi D.I. care şi el înjura. La un moment dat, i-a văzut pe D.I. şi D.S. aruncând cu pietre în M.I., acesta aruncând şi el pietre către ceilalţi, după care a plecat, revenind apoi însoţit de soţie şi fratele său.
- T.V. declară în instanţă că, pe D.Şt. (I.) l-a văzut cu o furcă în mână, pe D.S. cu un topor, aflându-se „asupra" lui M.I., care ţinea de furcă.
Declaraţiile martorilor T.G. şi T.G. confirmă că, după incident, au aflat de la S.I., respectiv M.I., că acesta a fost lovit cu furca de D.Şt. care l-a lovit şi cu pietre.
Deci, nu se poate susţine, cu probele de la dosar, că inculpatul-parte vătămată D.I. este nevinovat sau critica formulată că situaţia de fapt ar fi fost greşit stabilită de instanţele de judecată.
De altfel, între M.I., T.V. şi D.I. au mai existat asemenea fapte, primul fiind condamnat cu amendă (sentinţa penală nr. 342 din 8 aprilie 1994 şi nr. 599 din 1 iulie 2002), iar ultimul condamnat cu amendă pentru infracţiunea de distrugere săvârşită în 21 octombrie 1988 (sentinţa penală nr. 330/17 iulie 2000).
Cert este stabilit că, inculpatul-parte vătămată D.I. în conflict, a folosit violenţe asupra lui M.I., acestea fiind evidenţiate în certificatul medico-legal nr. 262 din 6 mai 1999 din dosarul de urmărire penală, prin care s-a apreciat că partea vătămată necesită pentru vindecare 25-27 zile de îngrijiri medicale. Într-adevăr, în acest act medico-legal nu se evidenţiază leziuni la nivelul urechilor lui M.I., dar se consemnează existenţa unor echimoze pe „feţele posterioare ale ambelor hemitorace, ambele pătrate lombare, flanc abdominal drept şi 1/3 superior coapsă dreapta faţă laterală, echimoze de culoare violacee, închisă pe suprafeţe cuprinse între 16/5 şi 5/5 cm."
Aceste constatări au fost preluate şi în actul de expertiză medico-legală nr. 1494 din 29 octombrie 2001 al Serviciului medico-legal judeţean Baia Mare, în care se consemnează şi constatarea, la 22 iunie 1999 a unei otite postraumatice ureche stângă, ca la internarea în spital, la 24 iunie 1999, la audiogramă să se „consemneze o hipoacuzie post-traumatică bilaterală."
Din acest act de expertiză medico-legală rezultă că, pe baza celor constatate la 6 mai 1999, M.I. a prezentat leziuni corporale, echimoze şi excoriaţii, care au putut fi produse prin loviri repetate cu un corp contondent dur, în cadrul unei heteroagresiuni, care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale.
În acest act medical se mai concluzionează că nu sunt elemente obiective clinice care să confirme existenţa unui traumatism auricular stâng în urma agresiunii din 3 mai 1999.
Comisia superioară medico-legală de la Institutul de Medicină Legală Prof. dr. Mina Minovici Bucureşti, examinând actele medico-legale privind pe M.I. şi dosarul cauzei, prin avizul din 27 februarie 2003 a aprobat raportul de expertiză mai sus-menţionat cu nr. 1494/2001, efectuat de S.M.L. judeţean Baia Mare „cu excepţia aprecierii numărului de zile de îngrijiri medicale, pe care îl consideră a fi de 25-27".
Deci, prin acest aviz s-a stabilit că, independent de existenţa unui traumatism auricular, părţii vătămate M.I. i-au necesitat 25-27 zile de îngrijiri medicale, doar pentru leziunile corporale stabilite prin certificatul medico-legal nr. 262 din 6 mai 1999.
Prin urmare, schimbarea calificării juridice la instanţa de apel, la cererea părţii vătămate M.I. şi condamnarea inculpatului D.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., nu constituie o agravare a situaţiei juridice a acestuia în propria sa cale de atac.
Ca atare, este irelevantă existenţa sau inexistenţa vreunei leziuni traumatice auriculare a părţii vătămate M.I. şi deci, nu poate fi acceptată ideea falsităţii actelor medico-legale.
De asemenea, apărătorul recurentului D.I. a susţinut că nu s-au luat în considerare circumstanţele favorabile inculpatului, care ar fi acţionat în legitimă apărare sau în stare de provocare.
Şi acest motiv de casare este neîntemeiat.
Aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 221 din 17 octombrie 2002, Tribunalul Maramureş a analizat susţinerea inculpatului-parte vătămată D.I., motivând, corect argumentat, că nu sunt îndeplinite condiţiile legitimei apărări prevăzută de art. 44 C. pen.
Atâta timp cât din partea inculpatului-parte vătămată M.I., iniţial, nu a existat un atac efectiv, care să îndeplinească cerinţele înscrise în art. 44 C. pen. (de a fi material, direct, imediat şi injust), nu se poate reţine că D.I. a săvârşit fapta în legitimă apărare, fiind dovedit că acesta a iniţiat violenţele în conflict, respectiv aruncarea cu pietre şi lovirea cu furca a celuilalt inculpat.
De asemenea, prima instanţă corect a reţinut şi motivat în sentinţă că, inculpatul M.I., împreună cu T.G. şi T.V., sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de agresiunea lui D.I. şi D.S., prin aruncare cu pietre şi lovirea cu furca a primului inculpat-parte vătămată, s-au înarmat cu obiecte contondente, acţionând cu violenţe asupra celuilalt inculpat-parte vătămată.
Existenţa stării de puternică tulburare, la care se referă art. 73 lit. b) C. pen., trebuie verificată în raport de momentul în care inculpaţii au săvârşit faptele.
Este de necontestat că, pe fondul unor relaţii de duşmănie, acerbă, între familia inculpatului parte vătămată M.I. şi familia inculpatului parte vătămată D.I., materializate prin mai multe procese de natură civilă şi penală, reacţia celor trei inculpaţi, ca urmare a agresiunii lui D.I. şi a fiului acestuia D.S., nu poate constitui un act de provocare asupra acestora, nefiind îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
În ce priveşte recursul declarat de partea civilă D.S., nemotivat şi nesusţinut, verificându-se hotărârea atacată, în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu se identifică existenţa unor motive care, analizate din oficiu, să ducă la casare.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă D.S. şi inculpaţii T.G., D.I., M.I., T.V. împotriva deciziei penale nr. 62 din 20 martie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă recurenta parte civilă şi toţi recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 104/2004. Penal. Art.175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1047/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
