ICCJ. Decizia nr. 1207/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1207/2004
Dosar nr. 202/2004
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 941 din 24 octombrie 2003, în baza art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M. la 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, partea vătămată N.A.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 8 mai 2003, la zi.
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 din acelaşi cod.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 zile, de la 5 noiembrie 2003, până la 4 decembrie 2003, inclusiv.
Potrivit art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că partea vătămată N.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul cauzat acesteia fiind parţial recuperat, în natură.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 8 mai 2003, în jurul orei 19,00, inculpatul, la coborârea din autobuzul liniei 323, în staţia Piaţa Progresul a smuls de la gâtul părţii vătămate N.A. un lănţişor din aur cu medalion.
Inculpatul a părăsit în fugă locul incidentului, fiind însă, urmărit de partea vătămată.
După aproximativ 10 minute, cu ajutorul martorului M.M., partea vătămată a reuşit să-l imobilizeze pe inculpat, care în cele din urmă, i-a restituit acesteia lănţişorul, însă, fără medalionul care a căzut şi nu a mai fost găsit.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel inculpatul solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tâlhărie, în aceea de furt calificat, întrucât prin deposedarea prin surprindere a părţii vătămate nu i-a produs acesteia suferinţe fizice, iar în subsidiar, reducerea pedepsei, pe care o consideră excesiv de aspră, în raport de circumstanţele reale şi personale reţinute în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 725/ A din 3 decembrie 2003, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că încadrarea juridică a faptei, în infracţiunea de tâlhărie, reţinută de prima instanţă este corectă, deoarece constrângerea părţii vătămate se poate realiza indirect şi prin exercitarea de violenţe asupra bunului, aşa cum s-a întâmplat în speţă, iar individualizarea pedepsei aplicate inculpatului este judicioasă şi nu se justifică a fi coborâtă cu mult sub limita minimă prevăzută de lege.
Nemulţumit şi de hotărârea instanţei de apel, în termenul legal, inculpatul M.M. a declarat recurs, solicitând prin concluziile puse de apărătorul desemnat din oficiu, reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul de a fi redusă prin acordarea unei mai mari eficienţe juridice, circumstanţelor reale şi personale, reţinute în cauză.
Examinând cauza în raport de motivul de recurs invocat, se constată că nu este întemeiat.
Pedeapsa de 4 ani închisoare a fost just individualizată în raport de pericolul social concret al faptei, de împrejurările şi de modalitatea în care a fost comisă şi de datele referitoare la persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a manifestat o atitudine sinceră în cursul procesului penal şi a avut o bună conduită înainte de săvârşirea infracţiunii, împrejurări care au fost avute în vedere atât de instanţa de fond, cât şi de apel, motiv pentru care prin reţinerea de circumstanţe atenuante, au aplicat inculpatului o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de textul de lege încriminator, astfel că nu sunt elemente de reapreciere, în sensul solicitat în recurs.
Pentru considerentele arătate, ţinând seama şi de faptul că verificând hotărârile atacate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul M.M. este nefondat şi în consecinţă, va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 725/ A din 3 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 8 mai 2003, la 2 martie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1205/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1208/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
