ICCJ. Decizia nr. 1204/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1204/2004
Dosar nr. 179/2004
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 235 din 9 octombrie 2003, Tribunalul Hunedoara, secţia penală, a condamnat pe inculpatul P.M. la:
- 25 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. a) C. pen.;
- 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 174 şi art. 176 lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus că inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 25 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută şi prelungită, starea de arest a inculpatului, iar din pedeapsa de executat s-a dedus timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 23 octombrie 2002 până la 9 octombrie 2002.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile K.A., suma de 450.000.000 lei cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 188 din Legea nr. 3/1978, acelaşi inculpat a fost obligat să plătească părţii civile Spitalul Municipal Alexandru Simionescu Hunedoara, suma de 272.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Diferit, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 15.000.000 lei, iar părţii civile K.A., suma de 4.200.000 lei, pentru ambele cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul a fost căsătorit, din anul 1994, cu numita G.G.
În primăvara anului 2001, soţia inculpatului a fost angajată la patronul K.I.R., care avea un magazin, situat în oraşul Lupeni, la parterul blocului unde locuiau soţii P.
Datorită faptului că inculpatul se purta violent cu soţia, pe care o bănuia de infidelitate, în repetate rânduri a ameninţat-o public că se va răzbuna.
Urmare a neînţelegerilor intervenite între cei doi soţi, în luna martie 2001, soţia inculpatului a introdus acţiune de divorţ, ocazie cu care minora rezultată din căsătorie a fost încredinţată spre creştere şi educare mamei.
Datorită comportamentului soţului, care o urmărea şi o ameninţa, de câte ori avea ocazia, atât în public, cât şi între patru ochi, fosta soţie s-a mutat cu serviciul la un alt magazin, în oraşul Vulcan, unde a şi locuit.
Din primăvara anului 2002, G.G. a început să întreţină relaţii intime cu patronul său, K.I.R., cu care s-a mutat într-un apartament din Aninoasa, pentru a locui împreună.
Deşi K.I.R., era căsătorit, s-a despărţit în fapt de soţia sa K.A., aceasta locuind cu fiica sa Şt., în vârstă de 13 ani, în Hunedoara.
Aflând de relaţia fostei sale soţii cu patronul său, inculpatul, la data de 11 octombrie 2002, a pătruns fără drept în apartamentul în care locuiau cei doi motiv pentru care G.G. a depus la poliţie plângere pentru violare de domiciliu.
S-a reţinut, că după divorţ, inculpatul a afirmat în repetate rânduri că, deoarece soţia l-a părăsit şi trăieşte cu patronul său, îşi va ucide fiica şi va ucide şi fiica patronului, după care se va sinucide.
Pe fondul acestor stări de lucruri, în ziua de 22 octombrie 2002, inculpatul, înarmat cu un cuţit, s-a deplasat în municipiul Hunedoara reuşind să afle blocul şi apartamentul unde locuia K.A. şi fiica sa Şt.
În după-amiaza acelei zile, revenind de la serviciu, K.A. a văzut în casa scării un bărbat necunoscut, care i-a creat o stare de nelinişte.
În jurul orelor 18,30, a fost sunată de inculpat la telefon, care i s-a plâns că din cauza soţului său H., familia sa a fost destrămată.
Inculpatul i-a cerut lui K.A. să discute la telefon şi cu fiica acesteia, Şt., care după ce a vorbit cu inculpatul, deşi abătută, nu a spus nimic mamei despre cele discutate.
La data de 23 octombrie 2002, dimineaţa, K.A. a plecat la Spitalul T.B.C. Hunedoara unde îndeplinea funcţia de asistentă. La ieşirea din scara blocului a văzut acelaşi tip iar apoi, pe drum, a avut impresia că a urmărit-o până în momentul în care s-a întâlnit cu o colegă de serviciu (D.M.), cu care s-a deplasat la dispensar.
După un timp, K.A. a constatat că acelaşi tip se afla pe holul dispensarului.
Întrebat fiind, dacă este pacient la dispensar, acesta a răspuns negativ, spunând că aştepta un prieten. Tipul în discuţie era inculpatul P.M.
În jurul orelor 11,30, inculpatul a sunat la telefon acasă la familia K. din Hunedoara, de unde i-a răspuns minora Şt., căreia i-a spus că vrea să vorbească cu mama sa.
Despre cererea inculpatului, Şt. a încunoştiinţat pe mama sa la serviciu, iar aceasta i-a spus că nu poate veni acasă.
Întrucât K.A. nu a venit, inculpatul s-a dus la apartamentul acesteia unde a sunat, iar minora Şt. i-a deschis uşa, pătrunzând în acest fel în interior.
După ce a intrat în apartament, Şt. a sunat-o din nou pe mama sa, spunându-i că inculpatul este în casă, moment în care acesta i-a luat receptorul adresându-i-se cu expresia: „Dacă nu veniţi repede acasă, vă omor copilul".
Înspăimântată, K.A. s-a deplasat acasă, împreună cu D.M., colega sa, unde inculpatul i-a reproşat faptul că datorită soţului ei a ajuns într-o situaţie disperată, fără soţie şi fără serviciu.
În această situaţie, K.A. l-a sunat pe soţul ei, K.I.R., în Lupeni, iar acesta i-a spus să anunţe poliţia.
Auzind cele discutate, inculpatul a scos cuţitul şi deplasându-se în camera în care se afla minora Şt., i-a aplicat mai multe lovituri în zona toracelui.
Pentru a curma activitatea inculpatului a intervenit D.M. care a reuşit să o scoată pe victimă, afară în scara blocului.
Rămânând în apartament cu K.A., inculpatul i-a aplicat şi ei o lovitură cu cuţitul în partea posterioară a toracelui, încercând să-i mai aplice şi alte lovituri, dar nu a mai reuşit întrucât aceasta a strigat după ajutor, părăsind apartamentul, iar cuţitul a lovit în tocul uşii, ocazie cu care lama s-a rupt.
Victima, K.Şt. a fost transportată la Spitalul Municipal Hunedoara, unde s-a constatat că a decedat.
Raportul de autopsie medico – legală a concluzionat că moartea victimei K.Şt. a fost violentă şi s-a produs prin tamponadă cardiacă, hemoragie internă şi externă consecutivă unei plăgi înjunghiate pe faţa anterioară a hemitoracelui stâng cu interesarea transfixiantă a cordului, lezarea pulmonului stâng şi diafragmului, hemopericard stâng cu precizarea că între plaga înjunghiată şi decesul victimei, exista raport direct de cauzalitate, necondiţionat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, partea civilă K.A. şi inculpatul P.M.
Partea civilă a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la neobligarea inculpatului şi la plata sumei de 10.000.000 lei, reprezentând contravaloarea monumentului funerar şi a unui parastas, cheltuieli efectuate după pronunţarea hotărârii, făcute în memoria fiicei sale victima K.Şt.
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la încadrarea juridică a faptei de tentativă de omor deosebit de grav, săvârşită în dauna părţii civile K.A., solicitând a se constata că aceasta îndeplineşte trăsăturile infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., respectiv lovire sau alte violenţe.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 410 din 11 decembrie 2003, a admis apelul declarat de partea civilă K.A. şi l-a obligat pe inculpat să-i plătească suma de 10.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Prin aceeaşi decizie, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.M. care a fost obligat să plătească statului suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului care a fost prelungită şi s-a dedus, în continuare, timpul reţinerii şi arestării preventive, la zi.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de apel, cât şi din oficiu se constată că în cauză s-a reţinut o corectă situaţia de fapt confirmată de probele de la dosar, iar faptele au fost încadrate în textele de lege corespunzătoare.
Referitor la critica inculpatului prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav în infracţiunea de lovire sau alte violenţe [(art. 180 alin. (2) C. pen.)] s-a arătat că nu este întemeiată, deoarece fapta sa de a aplica victimei K.A. o lovitură cu un cuţit, obiect apt de a produce moartea, într-o zonă vitală cum este toracele, dovedeşte că intenţia sa nu a fost de a vătăma pe aceasta ci de a o ucide, rezultatul letal neproducându-se totodată faptului că a doua lovitură aplicată nu şi-a atins ţinta, cuţitul lovind în tocul uşii, ocazie cu care s-a şi rupt.
Cu privire la apelul părţii civile s-a arătat că este întemeiat, deoarece aceasta a făcut dovada că pentru memoria victimei, fiica sa Şt., după, pronunţarea hotărârii de către prima instanţă a cheltuit suma de 10 milioane lei, constând în edificarea unei plăci funerare şi a unui parastas, sumă cu care de altfel inculpatul a şi fost de acord să o plătească.
Împotriva deciziei pronunţată de curtea de apel au declarat recurs partea civilă K.A. şi inculpatul P.M.
Partea civilă a criticat hotărârea instanţei de apel cu privire la încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului în ce priveşte pe fiica sa susţinând că aceasta este cea prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. a), raportat la art. 176 lit. d) C. pen.
Inculpatul a criticat aceeaşi decizie, în principal, cu privire la încadrarea juridică a faptei de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, săvârşită în dauna victimei K.A., pe care o consideră ca fiind cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., iar în subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea ei prin reaprecierea criteriilor de individualizare.
Asupra recursurilor de faţă:
a) Recursul declarat de partea civilă K.A. este inadmisibil:
Potrivit art. 3852 C. proc. pen., pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător.
În conformitate cu prevederile art. 362 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot face apel, respectiv recurs, numai în ce priveşte latura civilă a cauzei.
Întrucât partea civilă prin recursul de faţă a înţeles să se declare nemulţumită de modul în care a fost soluţionată latura penală a cauzei, respectiv încadrarea juridică dată faptei de omor săvârşită în dauna fiicei sale, urmează a se constata că recursul declarat de aceasta este inadmisibil, şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
b) Recursul declarat de inculpat este întemeiat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta:
Critica prin care inculpatul solicita schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., este nefondată.
Cum în mod temeinic a reţinut şi prima instanţă şi menţinut instanţa de apel, fapta inculpatului de a aplica victimei K.A., cu un cuţit, lovituri în zona toracelui, dovedeşte că intenţia acestuia a fost de a ucide şi nu de a vătăma, acest lucru fiind confirmat şi de împrejurarea că loviturile nu şi-au atins ţinta datorită faptului că victima a reuşit să se ferească şi să fugă, iar una din lovituri, de o deosebită intensitate, s-a oprit în tocul uşii, unde lama cuţitului s-a rupt.
Prin urmare neexistând nici un dubiu că intenţia inculpatului a fost de a ucide şi pe victima K.A., schimbarea încadrării juridice a faptei comisă în dauna acesteia nu se impune a fi schimbată.
În ce priveşte critica privind pedeapsa aplicată inculpatului se constată că este întemeiată.
Este adevărat că la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama între altele şi de pericolul social al faptei, care trebuie să se regăsească alături de celelalte criterii de individualizare.
Cu toate acestea, la individualizarea pedepsei nu pot fi ignorate şi celelalte criterii favorabile făptuitorului cum sunt lipsa antecedentelor penale, poziţia procesuală avută şi acceptarea, ori nu de a acoperi prejudiciul cauzat prin infracţiune.
Or, din actele de la dosar, rezultă că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretat faptele cu apărările pe care a considerat necesar a şi le face, fără a influenţa aflarea adevărului şi a fost de acord să despăgubească partea vătămată constituită parte civilă.
În aceste condiţii, aplicând inculpatului pedeapsa maximă prevăzută de textul incriminator, este evident că instanţele au avut în vedere numai pericolul social al faptei, fără însă a da eficienţă şi celorlalte criterii mai sus amintite, cărora dacă li s-ar fi dat semnificaţia cuvenită ar fi dus la concluzia că reeducarea acestuia se poate realiza şi prin aplicarea unei pedepse situată sub limita maximă permisă de lege.
Faţă de cele mai sus arătate urmează a se constata că recursul declarat de partea civilă K.A. este inadmisibil şi a fi respins ca atare, iar recursul declarat de inculpatul P.M. este întemeiat numai în ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de omor cât şi a pedepsei de executat, urmând a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 410 din 11 decembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 235 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului Hunedoara, cu privire la pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. a) C. pen. şi la pedeapsa de executat.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în pedepsele componente după cum urmează:
- 25 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., stabilită pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. a) C. pen.;
- 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., stabilită pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 176 lit. c) C. pen.
Modifică pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. a) C. pen., în sensul că o reduce de la 25 ani închisoare, la 20 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la care se adaugă un spor de un an închisoare, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 21 ani închisoare şi 8 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă K.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 23 octombrie 2002, la 2 martie 2004.
Obligă pe recurenta parte civilă la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul în sumă de 400.000 lei cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1202/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1205/2004. Penal → |
|---|
