ICCJ. Decizia nr. 1205/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1205/2004
Dosar nr. 3370/2003
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 297 din 6 mai 2003, Tribunalul Constanţa a condamnat pe inculpaţii:
1. C.D. la 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod;
2. L.I. la 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.
S-a făcut aplicarea, în ce-i priveşte pe ambii inculpaţi, a dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, inculpatul C.D. a fost obligat să plătească, cu titlu de despăgubiri civile, sumele de 817.818.921 lei părţii civile SC U. SA, 9.178 dolari S.U.A. părţii civile SC R.F., 562.724.136 lei părţii civile SC A. SA Constanţa şi 606.290.000 lei părţii civile SC H.R. SRL Bucureşti.
Acelaşi inculpat a mai fost obligat să plătească, în solidar cu coinculpatul L.I., sumele de 1.701.700.000 lei despăgubiri civile părţii civile SC A.H. SRL Feteşti şi 271.525.150 lei penalizări în favoarea aceleiaşi parte civilă.
S-a constatat că SC K.A. SRL Constanţa şi S.A. A. Mihail Kogălniceanu nu au calitatea de parte responsabilă civilmente.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul C.D., director al S.A. A. Mihail Kogălniceanu, la data de 22 martie 1999, a încheiat cu SC A. SA Constanţa, un contract de vânzare-cumpărare a cantităţii de 400 tone seminţe de floarea-soarelui, valoarea mărfii fiind de 120.700.000 lei, pentru care el a garantat cu gaj fără deposedare constituit asupra unei combine susţinut a fi fost proprietatea societăţii, sens în care a prezentat factura nr. 5639963/1998 în care în înscria că a cumpărat utilajul de la SC D. SRL Constanţa, la data de 5 septembrie 1998.
Aceasta din urmă societate s-a dovedit a fi fost fictivă, sens în care a răspuns C.C.I.N.A. Constanţa.
Pentru plata cantităţii de floarea-soarelui menţionată, inculpatul a mai garantat cu producţia ce urma să fie obţinută de pe suprafaţa de 2004 teren arabil în zona oraşului Hârşova.
La 22 martie 1999, inculpatul, cu aceeaşi societate a mai încheiat contractul nr. 3914, prin care SC A. SA Constanţa se obligă să-i vândă încă 1.600 tone seminţe de floarea-soarelui, necesare însămânţării suprafeţei de 517 ha teren arabil în comuna Mihail Kogălniceanu, el garantând plata cu gajarea a 3 tractoare, de asemenea gajul fiind fără deposedare şi cu producţia ce urma să fie obţinută de pe suprafaţa de 200 ha.
Inculpatul nu a respectat clauzele celor două contracte, situaţie ce a determinat furnizorul să-l acţioneze în instanţă pentru plata c/v produselor livrate, acţiunea fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 221 din 15 septembrie 2000 a Tribunalului Constanţa, hotărârea reţinând că bunurile cu care garantase, nu puteau fi valorificate.
Astfel, facturile fiscale prin care inculpatul a indus în eroare SC A. SA Constanţa, în sensul că ar fi fost proprietar al bunurilor cu care garantase plata produselor livrate, au fost întocmite în fals, sens în care SC D. SRL Constanţa s-a dovedit a nu fi existat ca persoană juridică, iar inculpatul apărea în evidenţele D.G.A.I.A.A.F. C.D., cu 100 ha floarea-soarelui pe raza localităţii Palazu Mare şi 50 ha porumb pe raza comunei Mihail Kogălniceanu, contractele prezentând deci o situaţie nereală atât privind suprafeţele de teren arabil, cât şi bunurile ce au constituit gaj.
La 5 aprilie 1999, inculpatul a încheiat contractul nr. 299, prin care SC U. SA Ţândărei se obliga să livreze SC A. Mihail Kogălniceanu, cantitatea de 3.500 kg floarea-soarelui şi 10 tone soia, şi de această dată el garantând plata cu gajul fără deposedare instituit asupra suprafeţei de 700 ha teren arabil şi 100 ha teren arabil, produsele, conform HG nr. 113/1999 trebuind să fie utilizate numai pentru însămânţare, fiind deci interzisă comercializarea.
Pentru a întări furnizorului ideea că este un contractant solvabil, inculpatul a prezentat adeverinţa nr. 7 din 5 mai 1999 în care a înscris că societatea sa ar fi însămânţat cele 700 ha cu floarea-soarelui şi cele 100 ha, cu soia.
Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, cu adresa nr. 28 din 4 ianuarie 2002, a comunicat că nu a eliberat adeverinţa menţionată.
Produsele primite de la SC U. SA Ţândărei, au fost vândute de inculpat, sumele încasate în perioada 6-8 aprilie 1999 nefiind intrate în contul deschis de SC A. la B.T.R., sucursala Constanţa, situaţie în care instrumentul de plată, bilet la ordin emis de inculpat la 14 iulie 1999 a fost refuzat datorită lipsei de disponibil.
Inculpatul, în calitate de reprezentant al SC A. SA, în perioada 28 februarie – 8 martie 2000, a încheiat 3 contracte de vânzare-cumpărare îngrăşăminte chimice cu furnizorii SC R.F. SRL Constanţa şi SC H.R. SRL Bucureşti, el împuternicind-o pe cea din urmă ca pentru valoarea produselor livrate, să ridice cupoane agricole, deşi societatea reprezentată de el nu beneficiase de astfel de cupoane, aspect pe care nu l-a adus la cunoştinţa furnizorilor şi nici nu a întreprins demersurile necesare intrării în posesia cupoanelor.
Pentru garantarea valorii livrării până la concurenţa sumei de 34.040 dolari S.U.A., inculpatul s-a folosit de gajul fără deposedare instituit asupra unei combine Class achiziţionată de la SC D. SRL, situaţie nereală însă.
Inculpatul, reprezentant al SC K.A. SRL Constanţa, la 17 octombrie 2000 a încheiat cu SC A.H. SRL un contract pentru livrarea a 250 t grâu de sămânţă, în acesta instituindu-se clauza plăţii prin cec sau bilet la ordin, şi dreptul ca instrumentul de plată să fie emis de cumpărător la momentul încărcării mărfii în mijlocul de transport.
La data încheierii contractului menţionat, asociat unic al societăţii cumpărătoare era inculpatul L.I., acesta permiţându-i lui C.D. să-i angajeze firma, sens în care i-a dat ştampila şi 6 file cec, dar i-a adus la cunoştinţă că nu are disponibil bancar.
În baza contractului, furnizorul a livrat produsul în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2000.
La 1 noiembrie 2000, prin încheierea unui proces-verbal, inculpaţii şi-au împărţit între ei cantităţile de grâu de sămânţă, lui C.D. revenindu-i cantitatea de 153 tone. Ambii inculpaţi au valorificat grâul, sumele de bani obţinute fiind folosite de ei în interes personal, filele cec emise pentru suma totală de 1.701.700.000 lei fiind refuzate la plată din lipsă de disponibil bănesc.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri ambii inculpaţi, motivul invocat fiind netemeinicia pedepselor aplicate.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 216 din 3 iulie 2003, a admis apelul declarat de inculpatul C.D., a desfiinţat sentinţa şi prin reţinerea aplicării art. 74 lit. a) şi a art. 76 alin. (2) C. pen., a modificat pedeapsa, în sensul că a redus-o la 6 ani şi 8 luni închisoare.
Prin hotărâre, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.I.
Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul L.I.
Recursul declarat de inculpatul L.I. este tardiv pentru considerentele ce urmează.
Conform art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile.
Art. 363 alin. (3) din acelaşi cod, prevede că pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Raportând la cauză aceste texte procedural penale, se reţin următoarele:
Inculpatul L.I. a indicat ca adresă de domiciliu Constanţa, str. Theodor Lemnea, jud. Constanţa.
Citarea lui la această adresă a fost realizată, dovada restituindu-se cu menţiunea „mutat de la adresă", în aceste condiţii, instanţele, în baza dispoziţiilor art. 177 alin. (4) C. proc. pen., procedând la afişarea citaţiei la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea, în cază aceasta fiind Consiliul Local al municipiului Constanţa.
Comunicarea copiei de pe dispozitivul deciziei recurate s-a făcut, la data de 7 iulie 2003, prin afişare la acelaşi consiliu local.
Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 216 din 24 iunie 2003 a Curţii de Apel Constanţa a fost înregistrat la 5 septembrie 2003, deci după împlinirea termenului de 10 zile.
În aceste condiţii, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul L.I. va fi respins ca tardiv.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a motivat recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel, pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv s-a aplicat pedeapsă greşit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul declarat de parchet este fondat.
Din verificarea deciziei recurate, se reţine că instanţa de apel a apreciat circumstanţa atenuantă, conduita bună avută de inculpatul C.D. anterior săvârşirii faptelor, dar, constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., nu justifică considerarea lor ca circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei.
În aprecierea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret faptelor săvârşite, la urmările lor, la ansamblul condiţiilor în care au fost săvârşite.
În cauză, inculpatul, într-o perioadă relativ scurtă de timp (22 martie 1999 – 17 octombrie 2000), prin înşelarea părţilor civile, a cauzat un prejudiciu de 5.444.248.157 lei, nerecuperat.
De altfel, conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii faptelor, a fost avută în vedere de prima instanţă, pedeapsa de 10 ani închisoare fiind minimul prevăzut de textul incriminator [(art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.)].
Ca atare, recursul declarat de parchet fiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va fi admis şi se va respinge apelul declarat de inculpatul C.D. împotriva hotărârii primei instanţe, pe care o menţine.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent L.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 216 din 3 iulie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, privind pe inculpatul C.D.
Casează Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de inculpatul C.D. împotriva sentinţei penale nr. 297 din 6 mai 2003 a Tribunalului Constanţa, pe care o menţine.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.D., timpul arestării preventive de la 1 februarie 2002, la 2 martie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat L.I. la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1204/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1207/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
